Renovări pentru cămine studențești și cursuri de engleză pentru profesori. Investițiile Băncii Mondiale în educația din Moldova

Renovarea a două cămine studențești și instruirea a 300 de cadre didactice universitare în limba engleză vor fi posibile datorită sprijinului Băncii Mondiale, în urma amendării Acordului de finanțare între Republica Moldova și Asociația Internațională pentru Dezvoltare, ce vizează Proiectul Învățământul Superior. Deputații au aprobat amendamentul în două lecturi.

Ca urmare a economisirii a aproximativ 4,6 milioane de euro în cadrul proiectului, fondurile vor fi direcționate către îmbunătățirea condițiilor din două cămine studențești, asigurând tinerilor condiții mai bune pentru studiile superioare.

De asemenea, 300 de cadre didactice vor participa la cursuri de limbă engleză sau alte limbi străine. Se vor elabora și implementa evaluări ale învățării, activități de consolidare a capacităților pentru instituțiile de învățământ superior care oferă programe internaționale, și se va dezvolta o strategie de marketing. Aceasta va include participarea la evenimente internaționale și sesiuni de ghidare a studenților în străinătate. Totodată, resursele financiare vor acoperi costurile acreditării pentru 16 programe în limba engleză.

În 2020, Republica Moldova a semnat un acord de finanțare cu Asociația Internațională pentru Dezvoltare, care prevede un împrumut de 35,7 milioane de euro. Până în 2024, prin acest proiect, au fost elaborate 305 standarde de calificare pentru 18 domenii și peste 2500 de manageri și cadre didactice au fost pregătite pentru monitorizarea calității, evaluarea și actualizarea calificărilor, precum și asigurarea calității. Totodată, s-au digitalizat registrele diplomelor emise de instituțiile de învățământ superior din intervalul 1992-2008. Proiectul modernizează infrastructura și programele de studii ale 7 universități și 6 colegii pedagogice din țară, pentru a răspunde cerințelor pieței muncii. Implemetarea acestuia va continua până la finalul anului 2025.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

(ВИДЕО) Охрана мешает Гуцул спать/Гросу оценил усилия Влах/В Молдове перебор с демократией?

Главные новости Молдовы и мира в новом выпуске NewsMaker!
Темы выпуска:
— Депутаты PAS объяснили присутствие российских артистов на концерте Усатого
— Влах протестует у парламента. Гросу: рифмы не слышно
— «Casa Verde» – финансирование для энергоэффективного жилья
— Гуцул пожаловалась на дополнительную охрану: что говорят в полиции
— Между энтузиазмом и скепсисом. Реакции депутатов на саммит Молдова-ЕС
— Евгения Гуцул все ближе к вынесению приговора
— Движение по «Мосту Дружбы» в Болгарию ограничено
— Нику Попеску будет баллотироваться в парламент по спискам PAS
— Желтый код: жара и высокий риск возникновения пожаров
— На учебу в США только с «публичными» аккаунтами. Рекомендации посольства
— Усатый спел песню на румынском под музыку би-2
— Кристиан Ризя вышел из тюрьмы
— До +35°c жары по всей Молдове: объявлен желтый код
Не забудьте нажать на колокольчик, чтобы не пропустить новые выпуски: каждый будний день в 15.30 и 19.30 о Молдове на русском языке.


Подписывайтесь на наш Telegram-канал @newsmakerlive. Там оперативно появляется все, что важно знать прямо сейчас о Молдове и регионе.



Хотите поддержать то, что мы делаем?

Вы можете внести вклад в качественную журналистику, поддержав нас единоразово через систему E-commerce от банка maib или оформить ежемесячную подписку на Patreon! Так вы станете частью изменения Молдовы к лучшему. Благодаря вашей поддержке мы сможем реализовывать еще больше новых и важных проектов и оставаться независимыми. Независимо от того, как вы нас поддержите, вы получите небольшой подарок. Переходите по ссылке, чтобы стать нашим соучастником. Это не сложно и даже приятно.

Поддержи NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: