Restricții la motorină în benzinăriile din Moldova, în ajunul unui nou val de scumpiri? Reacția ministrului Energiei (VIDEO) 

Unele stații peco din Moldova ar fi introdus restricții la procurarea motorinei. Potrivit informațiilor publicate pe 9 martie de portalul Fără Filtre, la cel puțin două benzinării au fost introduse asemenea limite, iar șoferii pot cumpăra motorină în valoare de maximum 250 de lei per tranzacție, în timp ce, agenții economici pot alimenta cel mult 50 de litri. Potrivit sursei, restricțiile vin în contextul în care, începând de mâine, prețul motorinei va crește cu încă 72 de bani pe litru.

Reacția Ministerului Energiei

Inspectoratul pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor investighează cazurile sesizate în care unele benzinării ar fi limitat cantitatea de combustibil eliberată unei persoane. Anunțul a fost făcut de ministrul Energiei, Dorin Junghietu la câteva ore după apariția acestor informații.

Acesta a precizat că, în contextul războiului din Orientul Mijlociu, autoritățile se asigură că volumele de combustibil disponibile în Republica Moldova vor acoperi consumul curent și pe termen mediu, pentru a menține serviciile critice și a asigura necesarul cetățenilor. Ministrul a mai spus că a avut o discuție cu importatorii și distribuitorii de produse petroliere pentru a verifica că aceștia pot importa volume suficiente.

„Observăm o tendință semnificativă de creștere accentuată a prețurilor la combustibil, atât global, cât și regional. Am analizat anumite mecanisme care urmează a fi implementate pentru ca aceste creșteri să fie cât mai treptate și să nu aibă un impact direct asupra consumatorului în Republica Moldova. Vom face tot ce ține de noi pentru a menține alimentarea stabilă cu combustibil și resurse energetice a țării, a cetățenilor și a economiei”, a declarat ministrul.

Amintim că pe 10 martie carburanții vor înregistra o nouă scumpire — prețul motorinei va crește cu 72 de bani, ajungând la 23,59 lei/litru, iar cel al benzinei cu 28 de bani, până la 24,82 lei/litru. ANRE a explicat că acțiunile militare din Golful Persic continuă să genereze un impact major asupra prețurilor la petrol, cotația petrolului Brent depășind pe 9 martie nivelul de 116 USD/baril — una dintre cele mai mari creșteri zilnice din istorie.

Agenția a avertizat că experții internaționali estimează că prețurile ridicate s-ar putea menține o perioadă îndelungată, chiar și în cazul unei opriri rapide a conflictului, din cauza infrastructurii afectate și a perturbărilor din lanțul de aprovizionare. O evoluție similară a prețurilor s-a înregistrat ultima dată în primăvara anului 2022, la declanșarea războiului din Ucraina.

Pe 28 februarie, la începutul tensiunilor în Orientul Mijlociu, prețul benzinei în Republica Moldova era de 23,75 lei/litru, iar cel al motorinei de 20,72 lei/litru. În această perioadă, prețurile au crescut: benzina – cu 1,07 lei/litru, iar motorina – cu 2,87 lei/litru, potrivit prețurilor anunțate pentru 10 martie.

***

În prezent, Orientul Mijlociu este scena unui conflict militar, după ce Statele Unite ale Americii și Israelul au lansat, pe 28 februarie, o operațiune militară împotriva Iranului, constând în atacuri aeriene asupra unor ținte militare și strategice. Cele două țări afirmă că operațiunea vizează eliminarea programul nuclear și balistic al Teheranului, precum și înlăturarea regimului teocratic iranian.

Pe 2 martie, ANRE a declarat că evenimentele recente din zona Golfului Persic au generat un impact asupra cotațiilor internaționale ale petrolului și produselor petroliere.

Pe 4 martie, Guvernul Republicii Moldova a instituit stare de alertă în sectorul energetic, pentru o perioadă de 60 de zile, în legătură cu situația externă. Potrivit autorităților, măsura este una de prevenție, menită să protejeze consumul intern și să mențină stabilitatea sistemului energetic. Guvernul a precizat că alimentarea cu produse petroliere și energie electrică nu este și nu va fi întreruptă, iar stocurile pentru următoarele 30 de zile sunt garantate pentru consum.

Tot pe 4 martie, ANRE i-a îndemnat pe locuitorii Republicii Moldova să nu facă achiziții de panică la carburanți. Potrivit agenției, achizițiile în masă ar putea epuiza stocurile și genera o criză reală de combustibil în țară. Instituția a precizat că stocurile actuale sunt suficiente pentru 18–20 de zile.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

primeminister.am

Presa: Rusia a amenințat Armenia cu sistarea livrărilor de gaze de la 1 noiembrie

Rusia ar fi amenințat că va sista complet, începând cu 1 noiembrie, livrările de gaze către Armenia, dacă autoritățile de la Erevan nu vor îndeplini mai multe condiții politice impuse de Kremlin. Potrivit publicației armene „Hraparak”, care citează surse din Rusia, Moscova ar cere, între altele, ca Armenia să renunțe la discuțiile privind viitorul bazei militare ruse din Giumri și să-și clarifice opțiunea geopolitică între apropierea de Uniunea Europeană și menținerea în Uniunea Economică Eurasiatică. Informația nu a fost confirmată oficial de Moscova, transmite DW.

Livrările de gaze rusești către Armenia sunt suspendate în prezent, din cauza unor lucrări de mentenanță planificate. Între timp, necesarul intern este acoperit din rezervele aflate în depozite.

Sursele citate de „Hraparak” susțin că, la 1 noiembrie, ar putea avea loc o „avarie” majoră sau ar putea fi invocat un alt caz de forță majoră, în urma căruia livrările de gaze nu ar mai fi reluate.

Potrivit publicației, Moscova ar fi transmis Erevanului mai multe condiții. Una dintre acestea ar viza renunțarea la discuțiile privind viitorul bazei militare ruse din Giumri, precum și la eventualele măsuri împotriva companiilor cu capital rusesc. Printre acestea se numără „Căile Ferate din Caucazul de Sud” și „Gazprom”.

O altă condiție ar viza relația Armeniei cu Uniunea Europeană. Potrivit „Hraparak”, Erevanul ar trebui fie să renunțe la legea care prevede lansarea procesului de integrare europeană, fie să stabilească data unui referendum pe această temă. Astfel, Armenia ar urma să decidă între apropierea de UE și menținerea în Uniunea Economică Eurasiatică.

De asemenea, Moscova ar cere încetarea urmăririi penale a politicienilor apropiați de Rusia și numirea unui vicepremier acceptat de Kremlin, mai scrie publicația armeană.

Rusia a avertizat anterior Armenia, pe 26 mai, că ar putea denunța unilateral acordul privind livrările de gaze naturale, produse petroliere și diamante brute, în cazul în care Erevanul va continua pe calea aderării la Uniunea Europeană.

Armenia rămâne în continuare puternic dependentă de gazul rusesc. În 2025, „Gazprom” a livrat țării aproximativ 2,7 miliarde de metri cubi de gaze. Președintele rus Vladimir Putin a declarat că Armenia beneficiază de un preț preferențial de 177 de dolari pentru 1.000 de metri cubi. Kremlinul a avertizat, de asemenea, că, în cazul retragerii Armeniei din Uniunea Economică Eurasiatică, prețul gazelor ar urma să fie stabilit la nivelul pieței.

Pe 16 septembrie, secretarul Consiliului de Securitate al Armeniei, Armen Grigorian, a declarat că țara ar putea înlocui gazul rusesc cu livrări din Azerbaidjan, Turcia și Iran. Referindu-se la prețul mai mic al gazului rusesc, acesta a afirmat că gazul „este folosit ca monedă politică”.

Premierul Nikol Pașinian a declarat anterior că Armenia va continua să caute surse alternative de gaze, indiferent de deciziile Moscovei privind prețul combustibilului. Potrivit acestuia, demersul face parte din politica Erevanului de consolidare a independenței și statalității țării.

Relațiile dintre Moscova și Erevan s-au tensionat în ultimele luni. Din mai, Rusia a introdus restricții asupra importurilor mai multor produse din Armenia, inclusiv alcool, legume, fructe, pește, produse lactate și flori.

În replică, autoritățile armene au început să redirecționeze o parte din exporturi către alte piețe, inclusiv către țările europene.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: