utm.md

Rezolvarea unei faimoase probleme a fost descoperită la Chișinău. Lucrarea finalizată va fi tipărită la o editură din Marea Britanie

Faimoasa problemă enunțată de ilustrul matematician francez Henri Poincaré (1854-1912) – Problema Centrului și a Focarului, asupra căreia au meditat mai bine de un secol marii matematicieni ai lumii, iată că s-a lăsat soluționată la Chișinău. Anunțul a fost făcut de Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM).

La această rezolvare algebrică a contribuit, alături de redutabilul profesor universitar, doctor habilitat în științe fizico-matematice Mihail Popa, și tânărul profesor UTM-ist, conferențiar universitar, doctor în științe matematice, Victor Pricop

„Întâmplător sau nu, în preajma Zilei Științei, din SUA au sosit exemplarele pentru autori ale monografiei „The Center and Focus Problem: Algebraic Solutions and Hypotheses”, semnată de cei doi matematicieni moldoveni, care, primii în lume, au demonstrat rezolvarea Problemei lui Poincaré – un eveniment mult așteptat, un model de perseverență și dedicație pentru breasla matematicienilor din întreaga lume”, se arată într-un comunicat al UTM.

Problema Centrului și a Focarului formulată de Poincaré cu aproape 140 de ani în urmă i-a oferit profesorului universitar Mihail Popa, fondator al școlii științifice Algebrele Lie şi sisteme diferențiale, propria cale de soluționare, care l-a condus spre un rezultat de excepție, cu titlu de descoperire.

Lucrarea finalizată de prof. Mihail Popa și dr. Victor Pricop a fost tradusă în limba engleză și prezentată la câteva edituri din străinătate. Cele mai bune condiții au fost propuse de Editura Taylor & Francis Group cu sediul în Marea Britanie, cu o istorie de peste 200 de ani, specializată în publicarea literaturii și revistelor științifice, având 8 oficii în lume, inclusiv 3 în SUA. Monografia „The Center and Focus Problem. Algebraic Solutions and Hypotheses”, expertizată pagină cu pagină, capitol cu capitol, a fost recunoscută ca o lucrare științifică originală și semnată pentru tipar.

În prezentarea de pe copertă se menționează: „Monografia abordează o veche și importantă problemă a teoriei calitative a ecuațiilor diferențiale, numită „Problema Centrului și a Focarului”. Ea reflectă realizările obținute de autori în ultimele decenii. Un rezultat esențial îl constituie Soluționarea Problemei lui Poincaré. Sunt date estimările superioare ale numărului de mărimi Poincaré-Lyapunov algebric independente, ce participă la soluționarea Problemei Centrului și a Focarului – rezultat care nu a fost cunoscut până acum. Aceste estimări sunt egale cu dimensiunile lui Krull ale algebrelor graduate Sibirschi ale comitanților și invarianților sistemelor de ecuații diferențiale.”

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Permisele auto eliberate în R. Moldova și Irlanda vor fi recunoscute reciproc, fără susținerea examenelor suplimentare

Permisele de conducere eliberate de autoritățile Republicii Moldova și Irlandei vor fi recunoscute reciproc, pe teritoriul celor două state. Guvernul a aprobat în ședința de miercuri, 2 iulie, inițierea negocierilor asupra unui Acord în acest sens. 

Potrivit unui comunicat al Guvernului, moldovenii stabiliți în Irlanda își vor putea preschimba permisele de conducere fără a susține probe teoretice sau practice. De aceleași condiții vor beneficia, pe teritoriul țării noastre, și deținătorii permiselor auto eliberate de autoritățile irlandeze. 

Republica Moldova are încheiate acorduri similare cu Letonia, Spania, Grecia, Israel, Turcia, Albania și Lituania. Un Acord cu Franța a fost parafat și urmează să intre în vigoare, iar între Republica Moldova și Germania există o Declarație comună de intenție în acest sens.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: