Colaj NM

„Să nu riscăm să pompăm aer în loc de apă” vs „Când ei vorbesc, noi muncim”: Hajder și Ceban, nou schimb de replici pe tema apei

Situația de pe Nistru a declanșat un nou schimb de replici între primarul Chișinăului, Ion Ceban, și ministrul Mediului, Gheorghe Hajder. Ceban susține că alimentarea cu apă a capitalei depinde de deversările de la Novodnestrovsk și Dubăsari, unde „apă este suficientă”, iar gestionarea acestora ține de autoritățile centrale. Hajder l-a acuzat de „manipulare”, afirmând că edilul evită să vorbească despre nivelul minim al apei din lacul de acumulare Novodnestrovsk și că, la stația de captare de la Vadul lui Vodă, gestionată de Chișinău, „nu s-a investit absolut deloc în modernizare”. Ulterior, Ceban a prezentat un video cu lucrări despre care spune că au fost efectuate la stație în ultimele săptămâni, inclusiv săpături și instalarea unor țevi.

Ce a declarat primarul

„Noi, la Vadul lui Vodă – unde captăm apă chișinăuienii – eu nu aduc aici apa cu căldarea. Ea vine atât cât se deversează din Novodnestrovsk și cât se deversează de la hidrocentrala de la Dubăsari. Regularea acestor lucruri, Dubăsari și Novodnestrovsk, este de competența exclusivă a Guvernului, a președintelui țării, a Parlamentului, nu a primarului”, a comunicat primarul pe 1 august.

Totuși, el a dat asigurări că primăria întreprinde acțiuni pentru ca locuitorii municipiului Chișinău să aibă apă, indiferent „dacă se întâmplă situații mai complicate” la Novodnestrovsk sau Dubăsari. „În mod normal (…) nu ar trebui să fie problemă, apă este suficientă. (…) Secetă și condiții mai delicate sunt în ultimii 20 de ani. Deci nu are cum să influențeze, doar dacă cineva foarte mult își dorește”, a adăugat Ceban.

Reacția ministrului Mediului

În replică, Gheorghe Hajder l-a acuzat pe edil de „manipulare”.

„Stația de captare este gestionată de Primăria Chișinău și „Apă-Canal”. Este regretabil că, timp de 7 ani, nu s-a investit absolut deloc în modernizarea ei, deși chișinăuienii își achită lunar facturile, iar Ministerul a atenționat „Apă-Canal” despre posibilele riscuri încă din mai 2024. Evită intenționat să spună că în lacul de acumulare Novodnestrovsk nivelul apei este la cote minime, adică este extrem de puțină apă. Aceasta este o realitate obiectivă și, într-adevăr, apa nu poate fi adusă „cu căldarea” – nici de primărie, nici de vreun Guvern din lumea aceasta”, a comunicat ministrul pe 1 august.

Potrivit lui Hajder, „soluția este doar una”. „Primăria și „Apă-Canal” trebuie să investească urgent în infrastructura de la Vadul lui Vodă, pe care o au în proprietate, și să coboare pompele la adâncime, ca să nu riscăm, în viitorul apropiat, să pompăm aer în loc de apă”, a conchis Hajder.

Primarul, cu o nouă declarație

În seara zilei de 1 august, Ceban a publicat o înregistrare video filmată la Vadul lui Vodă, menționând că, de două săptămâni, mai mulți muncitori lucrează la securizarea zonei stației de captare. „Două săptămâni, practic non-stop, pentru patru sisteme complexe de securizare, ca municipiul Chișinău (…) alături de raioanele din preajmă, să aibă apă indiferent ce se întâmplă la Novodnestrovsk sau la Dubăsari”, a adăugat edilul.

Ulterior, el a prezentat un video cu lucrările efectuate la stația de pompare. Potrivit imaginilor, acestea au inclus săpături, precum și instalarea unor țevi. „Atunci când ei vorbesc, noi muncim”, a scris Ceban pe rețelele de socializare.

Amintim că, pe 17 iulie, ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, avertiza că municipiul Chișinău și unele suburbii riscă să rămână fără apă dacă nivelul Nistrului va continua să scadă, menționând că apa din lacul de acumulare de la Novodnestrovsk a ajuns la un minim istoric din cauza secetei și a temperaturilor ridicate. Tot atunci, Hajder i-a cerut primarului Ion Ceban să prezinte starea sondelor arteziene și sursele alternative de apă ale capitalei. În replică, Ceban a declarat că nu există „nicio problemă pe Nistru” și a acuzat guvernarea că ar crea „artificial” o criză. Detalii AICI

Pe 20 iulie, Hajder declara că Chișinăul nu are suficiente surse alternative de apă în cazul unei întreruperi prelungite a alimentării din Nistru. Potrivit lui, sursele de rezervă ale Apă-Canal Chișinău pot asigura doar circa 1 000 de metri cubi de apă pe zi, față de necesarul municipiului de aproximativ 30 000 de metri cubi. Detalii AICI.

Pe 28 iulie, Guvernul a instituit stare de alertă în sectorul hidrologic. Premierul Vasile Tofan a explicat că măsura a fost luată din cauza secetei prelungite și a scăderii la un nivel istoric a apei din lacurile de acumulare de pe Nistru, pe fondul lipsei precipitațiilor în Munții Carpați. Potrivit acestuia, starea de alertă va permite autorităților să reacționeze mai eficient în cazul agravării crizei hidrologice. Detalii AICI.

Pe 31 iulie, ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a anunțat că Ucraina reduce deversările în Nistru pentru două săptămâni, cu 15 metri cubi pe secundă mai puțin decât în prezent. Hajder a precizat, totodată, că autoritățile analizează posibilitatea introducerii unor restricții privind utilizarea apei pentru irigații și alte activități, „în funcție de evoluția situației și de debitul râului”. Detalii AICI.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

screenshot

(FOTO/VIDEO) Primul iPhone pliabil de la Apple: va costa între 1 999 și 3 199 de dolari

În doar a doua săptămână de activitate în funcția de director general al Apple, John Ternus a anunțat cea mai radicală schimbare a aspectului iPhone-ului din aproape 20 de ani de existență a acestuia, relatează BBC.

Pe 9 septembrie, Ternus, care l-a înlocuit pe Tim Cook la conducerea Apple, a apărut la tradiționala prezentare a noilor produse ale companiei, în fața unei imagini gigantice a primului iPhone pliabil din istorie.

Dispozitivul, care seamănă cu o carte și poartă denumirea Duo, este totodată cel mai mare iPhone din istorie. Iar, având în vedere că în SUA acest telefon va costa între 1.999 și 3.199 de dolari, este și cel mai scump. Vânzările primului telefon pliabil de la Apple vor începe pe 23 octombrie. Ternus a declarat că designul modelului Duo este „inspirat de iPad”.

Specialiștii Apple au lucrat la iPhone-ul pliabil în ultimii câțiva ani. În stare deschisă, Duo seamănă cu un iPad de dimensiuni mici. Când este pliat, arată ca un iPhone lat. Ternus a avut un rol direct în dezvoltarea noului dispozitiv, întrucât timp de mulți ani a condus divizia Apple responsabilă de dezvoltarea componentelor hardware.

Potrivit sursei citate, schimbarea designului iPhone-ului ar putea fi un răspuns la criticile celor care spuneau că, după apariția primului telefon Apple în 2007, compania nu a mai creat niciun produs cu adevărat revoluționar și popular.

Pe 9 septembrie, Apple a prezentat, de asemenea, noile modele iPhone 18 Pro și 18 Pro Max, ale căror prețuri în SUA vor porni de la 1.199 și, respectiv, 1.299 de dolari. Vânzările vor începe pe 18 septembrie.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: