Roberta Metsola, despre garanțiile pe care le-ar putea cere Bulgaria pentru minoritatea bulgară din Moldova și Ucraina: Vom lucra cu toate țările candidate și le vom sprijini

Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a comentat discuțiile apărute în spațiul public privind garanțiile suplimentare pe care le-ar putea cere Bulgaria în cadrul negocierilor de aderare, pentru protecția etnicilor bulgari din Ucraina și Republica Moldova. Într-un interviu acordat pentru NewsMaker, înalta oficială a explicat că protecția minorităților rămâne una dintre valorile centrale ale Uniunii Europene, fiind prevăzută explicit în criteriile de la Copenhaga, pe care fiecare țară trebuie să le respecte pentru a adera. Metsola a precizat că Legislativul UE va ajuta țările candidate pentru a le sprijini în această direcție.

„Protecția minorităților este una dintre valorile aflate în centrul Uniunii Europene. Ea se regăsește în criteriile de la Copenhaga, pe care fiecare țară trebuie să le îndeplinească pentru a adera la Uniunea noastră. Aceste criterii reflectă ceea ce apărăm: democrația, libertatea, statul de drept, egalitatea și respectarea drepturilor omului”, a declarat Metsola.

Aceasta a subliniat totodată că procesul de extindere nu trebuie privit ca un simplu exercițiu de bifare a unor condiții, ci ca un parcurs comun către un viitor comun pentru toate țările implicate.

„Procesul de extindere nu este un simplu exercițiu de bifare a unor condiții, ci un parcurs comun, orientat spre un viitor comun. Parlamentul European va lucra cu toate țările candidate și le va sprijini pe acest drum, prin împărtășirea expertizei, încurajarea cooperării, consolidarea instituțiilor și respectarea drepturilor fundamentale. Despre asta este extinderea: să devenim mai puternici împreună”, a adăugat Metsola.

Precizăm că toamna trecută, consilierii Consiliului Raional Taraclia au adoptat în unanimitate un apel adresat conducerii bulgare și europarlamentarilor bulgari, prin care își exprimă îngrijorarea cu privire la posibila lichidare a raionului în cadrul reformei administrativ-teritoriale și solicită Bulgariei să intervină pentru protejarea drepturilor comunității bulgare, potrivit Radio Bulgaria. Documentul cere ca raionul să fie păstrat ca „Regiune culturală națională Taraclia”.

Amintim că, pe 8 aprilie, Guvernul prezentase un concept de reformă administrativă potrivit căruia raionul Taraclia ar putea deveni al 14-lea municipiu al Republicii Moldova, fără să fie comasat după modelul general aplicat celorlalte raioane. Conform conceptului prezentat de secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, administrația raională ar fi unită cu cea a orașului Taraclia, funcția de președinte de raion ar fi înlocuită cu cea de primar general, iar Consiliul raional ar deveni Consiliu municipal, păstrând în același timp identitatea locală și culturală a regiunii, unde aproximativ 65% din populație este de etnie bulgară, potrivit recensământului din 2024.

Pe 10 iunie, prim-ministrul Alexandru Munteanu s-a întâlnit cu omologul său bulgar, Rumen Radev, la Sofia, în marja Summitului Procesului de Cooperare din Europa de Sud-Est. Munteanu a reconfirmat angajamentul autorităților de la Chișinău pentru protejarea identității lingvistice și culturale a minorității bulgare, inclusiv în contextul reformelor administrative, și a menționat importanța dezvoltării filialei din Taraclia a Universității „Angel Kanchev”. Premierul a mulțumit Bulgariei pentru sprijinul acordat Republicii Moldova în educație, infrastructură, eficiență energetică și dezvoltare locală, care a depășit 600 de mii de euro în perioada 2024-2025.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Misha Komadovsky/DW

Zelenski, pregătit să se întâlnească cu Putin la summitul G20 de la Miami: „Important este doar rezultatul”

Președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, a declarat că este pregătit să se întâlnească cu Vladimir Putin la Miami, în cadrul summitului G20 programat pentru luna decembrie, în cazul în care liderul rus va participa la reuniune. Afirmația a fost făcută într-un interviu pentru Deutsche Welle, acordat vineri, 11 septembrie.

Da, desigur. Trebuie să mergem. Trebuie să ne întâlnim, să discutăm și să luăm decizii. Nu este vorba despre cuvinte. Nu contează ce îi voi spune eu sau ce vrea el să-mi spună. Important este doar rezultatul. Asta este tot”, a declarat Vladimir Zelenski.

Zelenski și Putin nu s-au mai întâlnit față în față de la începutul invaziei ruse pe scară largă în Ucraina, în februarie 2022.

Kremlinul nu a precizat deocamdată dacă Putin intenționează să participe la summitul G20 de la Miami. Președintele rus nu a mai participat la summiturile G20 din 2019.

Zelenski: Infrastructura energetică și cerealele, primul pas spre negocieri

În interviul pentru DW, Zelenski a afirmat că Ucraina este în prezent într-o poziție mult mai puternică pe câmpul de luptă decât în urmă cu un an, în timp ce Rusia pierde peste 30 000 de oameni în fiecare lună, plătind „un preț enorm pentru o înaintare foarte lentă pe câmpul de luptă”.

„De aceea considerăm că acum avem o poziție bună pentru negocieri”, a spus președintele ucrainean.

Poate că unora nu le place sintagma „încetarea focului”. Pentru mine nu contează cui îi place și cui nu. Noi iubim viața. Vrem pace și tocmai de aceea purtăm negocieri”, a subliniat Zelenski.

Potrivit acestuia, oprirea atacurilor asupra infrastructurii energetice și a transporturilor de cereale ar putea reprezenta un prim pas către negocieri de pace.

Ce ne-ar putea duce la negocieri? Energia și cerealele. Acesta este pasul numărul unu. Este ceva ce putem obține”, a declarat Zelenski.

Totodată, președintele ucrainean a vorbit și despre nevoia urgentă a Ucrainei de rachete Patriot pentru această iarnă. El a spus că, în perioada rece, Ucraina are nevoie de cel puțin 100-120 de rachete pe lună, în condițiile în care Rusia produce lunar 140 de rachete balistice.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: