„Rog respectuos să nu veniți cu atacuri asupra medicilor”. Nemerenco explică de ce copilul căzut de la etaj nu a fost transferat la Chișinău

Copilul de șapte ani, care a căzut de la etajul patru al unui bloc de locuit din localitatea Cupcini, raionul Edineț, este transferat un echipaj AVIASAN, de la Edineț, la spitalul din Bălți. Informația a fost confirmată pentru NM de purtătoarea de cuvânt a Ministerului Sănătății, Elena Mudrii. Ministerul Sănătății susține că, în funcție de evoluții, minorul va fi transferat la Chișinău.

„Starea copilului este foarte gravă. La moment, în Edineț se află deja a doua echipă de specialiști din Chișinău care în Consiliu au decis tactica de mai departe a cazului. Dacă starea copilului ar fi permis, era demult transferat. Era nevoie de stabilizare, traumatismele sunt foarte grave”, a scris ministra Sănătății, Ala Nemerenco, după ce rudele minorului au făcut apel la autorități să intervină, pentru ca copilul să poată fi transferat la un spital din Chișinău.

Contactată de NM, purtătoarea de cuvânt a Ministerului Sănătății a precizat că Consiliul a decis să transfere copilul la un spital din municipiul Bălți, unde va fi investigat și stabilizat, or starea micuțului, potrivit medicilor, nu permite transferul direct al acestuia la un spital din capitală.

„Două echipaje AVIASAN  din Chișinău au ajuns la Edineț. În cadrul Consiliului a fost decis ca copilul să fie transportat la Bălți, pentru a fi investigat și stabilizat, iar de acolo la Chișinău. (…) Starea minorului este foarte gravă, nu poate fi transferat direct la Chișinău”, a declarat Elena Mudrii.

Ministerul Sănătății dă asigurări că la Bălți copilul va beneficia de toată asistența medicală necesară.

În contextul tragediei, ministra Ala Nemerenco a îndemnat societatea să vorbească  „cât mai frecvent” despre evitarea pericolelor de acest gen.

„Să fie supravegheați copiii în permanență, în special dacă locuiesc la bloc; să se închidă toate geamurile; să se explice minorilor despre acest pericol de la cea mai fragedă vârstă; să existe o atenție deosebită la plasele pentru insecte, deoarece copiii se bazează pe ele și cad; să fie blocate geamurile și mânerele cu utilaje speciale. Aveți grijă de cei dragi!”, a conchis ministra Ala Nemerenco.

Menționăm că un copil, în vârstă de 7 ani, se află în comă, după ce a căzut de la etajul 4 al unui bloc de locuit, la Edineț. Cazul a avut loc în seara zilei de 28 iunie. În cursul zilei de azi, rudele băiatului au venit cu un apel la către Ministerul Sănătății. Tatăl copilului susține că spitalul din Edineț, acolo unde a fost spitalizat băiatul pe 28 iunie, ar fi prost dotat și că recuperarea acestuia acolo ar reduce din șansele la viață. Disperat, bărbatul a cerut Ministerului Sănătății să trimită un echipaj SMURD la Edineț, care să transfere copilul la un spital de la Chișinău. Apelului i s-a alăturat și avocatul Eduard Rudenco. Într-o postare pe Facebook, Rudenco a cheamat Ministerul Sănătății și cel al Afacerilor Interne să se implice


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Maia Sandu

Victimele deportărilor regimului sovietic din Basarabia, comemorate la Chișinău. Mesajul Maiei Sandu

La Chișinău a avut loc pe 6 iulie un miting în memoria victimelor deportărilor regimului sovietic de pe teritoriul Basarabiei. La eveniment au participat mai mulți oficiali, inclusiv președinta Maia Sandu. Șefa statului a subliniat că supraviețuitorii „și-au păstrat” identitatea și valorile, în pofida acțiunilor represive ale regimului sovietic.

Miting-ul de comemorare a avut loc la Monumentul din Aleea Gării, ridicat ridicat în memoria victimelor deportărilor regimului comunist. Zeci de oameni au participat la eveniment: șefa statului, președintele Parlamentului, ministrul Culturii, funcționari publici și simpli cetățeni.

Miting-ul a debutat cu o slujbă de pomenire, oficiată de un sobor de preoți, apoi a urmat un moment artistic, monologuri și discursuri. Printre speakeri s-a numărat președinta țării, Maia Sandu.

În noaptea de 5 spre 6 iulie 1949, zeci de mii de oameni au fost ridicați din casele lor și deportați în Siberia. Oameni de nădejde, care își trăiau viața în muncă cinstită și credință, care își vorbeau limba și păstrau tradițiile cu mândrie. Oameni a căror verticalitate a fost considerată o amenințare de regimul sovietic. În condiții inumane – foamete, frig, muncă silnică – oamenii noștri au fost nevoiți să supraviețuiască departe de casă. Și totuși, chiar și în exil, și-au păstrat identitatea și valorile. (…) Cei deportați nu au cerut niciodată răzbunare. Dar au cerut adevăr. Și e datoria noastră să le oferim acest adevăr – prin recunoaștere, prin educație, prin păstrarea vie a amintirii lor”, a declarat șefa statului.

La finalul evenimentului, participanții au depus flori la monument.

Amintim că, în ajun, în Piața Marii Adunări Naționale a fost inaugurată expoziția de vagoane „Teroarea sovietică în RSS Moldovenească. Amploare, victime și făptași”, consacrată deportărilor regimului sovietic. Expoziția, care este organizată de Guvern, se află la a treia ediție consecutivă.

De asemenea, pe 6 iulie, la ora 20:30, va avea loc o acțiune de comemorare cu lumânări, alături de actorii Teatrului Național „Mihai Eminescu”. Anterior, Guvernul a invitat cetățenii la momentul comemorativ. Totodată, pe 13, 20 și 25 iulie vor avea loc proiecții de filme și spectacole dedicate acestei tragedii.

***

Pe teritoriul Basarabiei, în timpul ocupației sovietice, au avut loc trei valuri de deportări staliniste. Primul a avut loc în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, când peste 24 000 de persoane au fost deportate în Siberia. Al doilea val, denumit Operațiunea „Sud”, a avut loc în noaptea de 5 spre 6 iulie 1949, când peste 35 000 de cetățeni au fost trimiși în Siberia. Al treilea val de represiuni ale lui Stalin – Operațiunea „Nord” – a avut loc în noaptea de 31 martie spre 1 aprilie 1951. Peste 2 600 de persoane au fost trimise în Siberia.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: