Facebook/Marcel Ciolacu

România îi cere lui Zelenski să recunoască inexistența limbii „moldovenești”. Răspunsul președintelui Ucrainei

Premierul român Marcel Ciolacu i-a cerut președintelui Ucrainei Vladimir Zelenski, aflat în vizită la București, ca autoritățile ucrainene să recunoască în cel mai scurt timp inexistența așa-numitei limbi „moldovenești”. La rândul său, Zelenski a spus jurnaliștilor români că Guvernul de la Kiev se va întâlni, într-o săptămână sau două, şi va lua o decizie. Potrivit președintelui ucrainean, „toată această retorică referitoare la limbă, religie, minorităţi… sunt subiecte pe care dacă Rusia le aude începe o campanie de dezinformare puternică”. În acest fel, Zelenski a îndemnat românii să nu dea șanse Rusiei să dezechilibreze. „Am nevoie de unitate. Guvernele vor găsi soluţii, sunt sigur, pentru că suntem de aceeaşi parte a baricadei”, a comunicat el. 

Ciolacu a scris pe rețelele de socializare că discuția cu Zelenski a fost constructivă și au vorbit despre „preocupările României în privința protecției drepturilor persoanelor aparținând minorității române din Ucraina”.

În context, am reiterat solicitarea noastră legitimă ca în cel mai scurt timp autoritățile ucrainene să recunoască inexistența așa-numitei ”limbi moldovenești””, a menționat Ciolcau. „România a acordat un sprijin multidimensional consistent vecinului nostru în toată această perioadă de la declanșarea invaziei ilegale a Rusiei și suntem pregătiți să participăm activ la viitorul proces de reconstrucție a Ucrainei, care va genera proiecte concrete și bunăstare pentru cetățenii ambelor state”, a adăugat oficialul român.

La fel, Ciolacu a precizat că „România susține ferm aderarea Ucrainei și a Republicii Moldova la Uniunea Europeană”. „Și cred că este important ca o decizie privind deschiderea negocierilor de aderare pentru ambele state să fie adoptată până la finalul anului”, a conchis el.

Digi24 scrie că Zelenski a fost întrebat, la o întâlnire cu jurnaliştii români, dacă Ucraina este pregătită să recunoască faptul că nu există limba moldovenească. El a afirmat că nu vede nicio problemă globală în această chestiune și că această problemă nu este presantă pentru el, dar a precizat că guvernele vor găsi soluţii, deoarece „suntem de aceeaşi parte a baricadei”.

Sincer, dacă pot răspunde sincer, nu văd nicio problemă globală în asta. Nu văd nicio problemă cu acest lucru. Înţeleg. Unii oameni ar spune că Moldova este România. Pentru mine, această problemă nu e presantă. Guvernul nostru se va întâlni, într-o săptămână sau două, şi va lua o decizie referitor la răspunsul pentru această întrebare. Personal, înclin către decizia de a întări parteneriatul nostru şi de a rezolva astfel de probleme. Îmi pare rău că nu mă pot gândi mereu la toate problemele mici. Pentru o ţară în război asta nu e problemă, îmi pare rău. Dar oamenii se vor aduna, vor lua o decizie şi sunt sigur că vor găsi decizia corectă şi sunt sigur că toată lumea va fi fericită”, a afirmat Zelenski.

El a adăugat că Rusia ia orice chestiune legată de minorităţi şi o transformă în fake news.

Ce am văzut de atât de multe ori în decursul acestei perioade, Rusia ia orice întrebare politică, în special când vine vorba de minorităţi, despre limbi, sunt multe lucruri. Chiar credeţi că noi avem o problemă cu vorbitorii de rusă din Donbas? Nu aveam nimic împotriva lor. Acum chiar ei au omorât aproape toţi oamenii din Donbas, din est, acolo unde erau atât de mulţi vorbitori de rusă. Pur şi simplu i-au omorât. Dar au spus că asta este cea mai mare problemă, că oamenii din Ucraina care vorbeau rusă aveau probleme, nu le era permis să vorbească rusă. Toată această retorică referitoare la limbă, religie, minorităţi… sunt subiecte pe care dacă Rusia le aude începe o campanie de dezinformare puternică, au o mare putere în a crea fake news. Ce trebuie să decidă Guvernul, uitaţi-vă la un singur lucru. Nu daţi şansa Rusiei să vă dezechilibreze. Am nevoie de unitate. Guvernele vor găsi soluţii, sunt sigur, pentru că suntem de aceeaşi parte a baricadei”, a explicat Zelenski.

***

Zelenski a efectuat pe 10 octombrie prima sa deplasare oficială în România de la declanșarea invaziei ruse asupra Ucrainei, în februarie 2022. În cadrul vizitei, șeful statului ucrainean a avut o întrevedere inclusiv cu Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni din București. În cadrul unei conferințe cu omologul său român Iohannis, Zelenski a spus că în viitorul apropiat va începe a funcționa un coridor pentru cerealele ucrainene prin teritoriul Republicii Moldova.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Business Estate: 10.000 m² de spații comerciale în fiecare an — și piața pe care o modelăm

Business Estate: 10.000 m² de spații comerciale în an — și piața pe care o modelăm 10.000+ m² de tranzacții pe an. Birouri, retail, showroom-uri, depozite, parcări.

Business Estate este echipa care lucrează zilnic de ambele părți ale tranzacției în Chișinău: găsește spații potrivite pentru business și identifică chiriași și cumpărători pentru proprietari.

În spatele acestor cifre nu se ascunde doar metrajul. Sunt sute de companii care, datorită Business Estate și-au găsit locul pe piață, și zeci de proprietari care au încetat să piardă bani pe spații inactive. “Vedem piața din interior și observăm primii încotro se îndreaptă”.

Încotro se îndreaptă piața imobiliară comercială din Chișinău ?

Pe fondul creșterii prețurilor la energie și al majorării taxelor, business-ul își schimbă comportamentul: numărul companiilor crește, dar fiecare caută spații tot mai compacte.

Cererea s-a mutat spre segmentul compact. Pentru birouri și retail peste 200 m² cererea este practic inexistentă. Interesul principal se concentrează pe suprafețe de până la 120 m² — formatul optim pentru retail, showroom sau un birou mic, care asigură prezența companiei în oraș fără o povară financiară excesivă.

Segmentul depozitelor se comportă diferit — aici este căutat intervalul de 200–1000 m², suficient pentru distribuitori și importatori, dar fără a necesita complexe logistice capital-intensive.

Tarife medii de chirie în Chișinău:

  •  retail — 20 €/m²
  •  birouri — 13–14 €/m²
  •  depozite — 5–6 €/m²

„Numărul afacerilor de pe piață crește, dar modelul de comportament s-a schimbat — companiile nu mai iau spații «pentru viitor».

Fiecare metru pătrat trebuie justificat din punctul de vedere al cifrei de afaceri și al costurilor”, menționează reprezentanții Business Estate.

De ce funcționează abordarea noastră

Un spațiu mare, care așteaptă ani de zile chiriașul „ideal”, pierde în fața unui obiect împărțit în blocuri de până la 120 m². Reducerea tarifului și divizarea inteligentă a suprafeței aduc astăzi proprietarului mai mult decât așteptarea.

Tocmai de aceea, obiectele pe care le poziționăm corect se închiriază în câteva zile lucrătoare — uneori chiar în 24 de ore. Vezi un caz real

Proprietarii care își adaptează obiectul la cererea actuală împreună cu Business Estate — ca suprafață, preț și viteza tranzacției — închiriază și vând semnificativ mai rapid decât cei care se agață de spații mari și nelichide.

Cauți un spațiu sau vrei să închiriezi/vinzi mai rapid un obiect?

Echipa Business Estate te ajută!

+373 78875828

Instagram

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: