Facebook/Ministerul Apărării

România și R. Moldova au semnat Planul bilateral de cooperare în domeniul Apărării

Republica Moldova și România au semnat Planul bilateral de cooperare în domeniul Apărării pentru anul 2022. Documentul a fost semnat de membrii comisiei mixte moldo-română în domeniul apărării, care s-a reunit la București în data de 23 noiembrie. Oficialii au discutat și despre reformele în domeniul Apărării.

La eveniment, care se află la a VI-a ediție, au participat reprezentanţi ai instituţiilor de apărare ale Republicii Moldova şi României.

Agenda discuțiilor a cuprins subiecte cu referire la procesul de transformare a Armatei Naționale, reformarea sectorului de apărare conform standardelor democratice, instruirea militarilor, sporirea interoperabilității în cadrul activităților comune și în misiunile internaționale de menținere a păcii. Totodată, părțile au menționat programele de asistență și sprijinul oferit de partenerii români, dar și activitățile bilaterale planificate.

În acest sens, în cadrul reuniunii a fost semnat Planul bilateral de cooperare între Ministerul Apărării al Republicii Moldova și Ministerul Apărării Naționale din România pentru anul 2022.

La București, delegația Republicii Moldova, condusă de Secretarul de Stat în domeniul politicii de apărare, planificării apărării naționale și interoperabilității militare, Valeriu Mija, a avut o serie de întrevederi cu Secretarul de Stat al Ministerului Apărării Naționale, pentru politica de apărare, planificare și relații internaționale, Simona Cojocaru, șeful Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Daniel Petrescu, precum și cu Secretarul de Stat al Ministerului Afacerilor Externe din România, Dan Neculăescu.

Principalele teme abordate în cadrul întâlnirilor s-au referit la colaborarea moldo-română pe domeniul apărării, obiectivele actuale de guvernare pe segment militar, dar și perspectivele de dezvoltare a parteneriatului strategic cu România.

Reuniunile Comisiei mixte se desfăşoară anual, pe bază de paritate, în corespundere cu articolul 5 al Acordului între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul României privind cooperarea în domeniul militar, semnat la Chişinău, la 20 aprilie 2012.

Prima reuniune a Comisiei mixte moldo-române în domeniul apărării a avut loc pe 21 septembrie 2015, în Republica Moldova.

***

În cadrul unei conferințe de presă din 19 noiembrie, președinta țării Maia Sandu a declarat că, în prezent, se lucrează la reforma instituțiilor care se ocupă de securitatea și apărarea statului. „Este o prerogativă directă a președintelui și voi supraveghea personal aceste reforme”, a preicizat președinta țării.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol

Un copil de doi ani ar fi mâncat otravă pentru șobolani, la Grigoriopol. A fost internat la terapie intensivă

Un copil de doi ani din Grigoriopol a ajuns la terapie intensivă după ce ar fi mâncat boabe tratate cu otravă pentru șobolani. Cazul a avut loc pe 16 septembrie, potrivit așa-numitului minister de interne de la Tiraspol.

Copilul își însoțise mama în vizită la o vecină care are, de asemenea, un copil. În timp ce femeile se ocupau de treburi gospodărești, cei doi copii se jucau într-o altă cameră.

Potrivit sursei citate, în colțurile încăperii erau împrăștiate boabe tratate cu otravă pentru șobolani. Mama a observat că fiul său mânca una dintre acestea, însă nu se știe ce cantitate ar fi înghițit.

Medicii au acordat ajutor medical copilului. În prezent, acesta se află în secția de terapie intensivă.

Așa-numita miliție din regiunea transnistreană investighează circumstanțele în care s-a produs incidentul.

Structurile de la Tiraspol i-au îndemnat pe părinți să păstreze medicamentele, produsele chimice de uz casnic și alte substanțe periculoase în locuri inaccesibile copiilor.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: