1500 de copii din țară vor deveni în acest an ambasadori în prevenirea risipei de alimente. Inițiativa aparține Băncii de Alimente, care lansează astăzi cu suportul Kaufland Moldova, cea de-a 5-a ediție a campaniei naționale cu genericul «Mai puțină risipă, mai mult bine».
Proiectul se înscrie în demersul zilnic de prevenire a risipei de alimente și are drept scop sensibilizarea societății față de impactul social, economic și de mediu al acestui fenomen. Totodată, acest proiect vine să promoveze în rândul tinerii generații un comportament responsabil.
Campania include o componentă puternică de educație despre reducerea risipei alimentare. Până la finele lunii noiembrie, în 12 instituții de învățământ din Chișinău, precum și la Bălți, Ungheni, Orhei va fi desfășurată o caravană a atelierelor de prevenire a risipei pentru elevii claselor primare. Activitățile vor fi realizate de către echipa de voluntari a proiectului «Ludobus» al Misiunii Sociale «Diaconia» și vor cuprinde prezentări interactive, jocuri și surprize pentru micii participanți.
Fiecare bibliotecă școlară implicată în campanie, precum și fiecare copil participant la cele 12 ateliere va primi câte un Ghid de prevenire a risipei realizat de Banca de Alimente cu sprijinul Kaufland Moldova. În premieră, în 2024, și Ministerul Educației și Cercetării a recomandat materialul pentru a putea fi folosit ca resursă didactică în sistemul educational.
Oleg Paraschiv, Director al Băncii de Alimente: «Cca 1/3 dintre alimentele bune pentru consumul uman ajung la gunoi, în timp ce un million de oameni din Moldova sunt afectați de insecuritate alimentară. Realizând acest proiect deja la cea de a cincea ediție, avem toată certitudinea că experiențele trăite de miile de copii sunt memorabile și vor produce schimbări pe termen lung, deoarece comportamentele responsabile în rândul celor mici vor atrage și atentia adulților asupra actualității fenomenului».
Cristina Aramă, PR manager Kaufland Moldova.
«La Kaufland facem constant eforturi pentru diminuarea risipei alimentare atât la nivel operațional, cât și la nivel social prin campanii de informare și educare a angajaților, a clienților noștri, dar și prin proiecte de lungă durată realizate împreună cu Banca de Alimente. Prin intermediul acestei campanii ne angajăm să transmitem mesajul nostru către tânăra generație privind importanța valorificării resurselor alimentare. Educația este primul pas spre schimbare și sunt sigură că doar prin eforturi comune putem construi un viitor sustenabil.»
Campania va culmina pe 30 noiembrie cu o colectă națională de produse alimentare în magazinele Kaufland din toată țara. Evenimentul va implica zeci de tineri voluntari, care vor transmite îndemnul la solidaritate privind donarea produselor de primă necessitate pentru familiile social vulnerabile aflate în dificultate. Grație solidarizării a mii de clienți Kaufland, la ediția din 2023, în cadrul colectei au fost adunate circa 5000 kg de produse. În urma acțiunii, alimentele donate s-au transformat în 10 000 de porții de mâncare caldă pentru beneficiarii din 50 de servicii sociale partenere ale Băncii de Alimente.
Despre partenerii de proiect:
Banca de Alimente este un mecanism inovator în Moldova, axat pe recuperarea produselor alimentare din lanțul agro-alimentar și redistribuire a acestor în servicii sociale care asistă oamenii afectați de foame. Din luna martie 2022, Banca este membru asociat al Federației Europene a Băncilor de Alimente. Echipa Băncii de Alimente a experimentat mecanismul de recuperare a produselor alimentare în premieră cu Kaufland, ca agent economic. Parcursul a fost analizat constant, documentat și reprezintă un model de bună practică.
Alături de demersul de recuperare a alimentelor, Banca sprijină acțiunile de advocacy pentru îmbunătățirea cadrului legal național în vederea prevenirii risipei de alimente, promovează cultura respectului pentru mâncare și solidaritatea socială.
Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.540 de magazine în 8 țări, peste 155.000 de angajați și o rețea de 9 magazine în Republica Moldova. Asumarea responsabilității ecologice și sociale este un aspect esențial al politicii corporative Kaufland. Compania crede în ideea că lumea poate fi un loc mai bun prin implicarea fiecăruia.
De aceea, în 2018, Kaufland a dezvoltat platforma «Implicarea face diferența», sub umbrela căreia sunt comunicate toate acțiunile de responsabilitate socială. Pentru mai multe detalii vizitați www.kaufland.md