gazeta.ru

Rusia: angajata unui bar, care a combinat narghileaua și cozonacul de Paște, condamnată la închisoare

Instanța a condamnat-o pe fosta angajată a unui bar din Moscova, Ksenia Belousova, în vârstă de 27 de ani, la trei ani și 25 de zile de închisoare. Aceasta a fost arestată direct din sala de judecată, relatează Mediazona. Amintim că, în aprilie curent, femeia s-a ales cu un dosar penal pentru „ofensarea sentimentelor credincioșilor”, după ce a combinat narghileaua cu cozonacul de Paște.

După cum s-a aflat în ședința de judecată, în 2025 Belousova a fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare într-un dosar legat de droguri. În noul dosar privind „ofensarea sentimentelor credincioșilor”, instanța i-a aplicat 200 de ore de muncă în folosul comunității. Prin cumularea cu pedeapsa anterioară, judecătorii au ajuns la concluzia că este necesară aplicarea unei pedepse de trei ani și 25 de zile de închisoare cu executare.

Potrivit rechizitoriului, Ksenia Belousova, de Paște – „o sărbătoare cu o semnificație excepțională” – „dorind să atragă atenția publicului asupra propriului profesionalism de maestru în prepararea narghilelei”, a publicat pe Instagram o fotografie a unei narghilele cu un bol în formă de pască – unul dintre „cele mai recunoscute simboluri” ale sărbătorii.

Belousova și-a recunoscut vina, iar dosarul a fost examinat în procedură simplificată.

Amintim că, în aprilie 2026, femeia, angajată a unui bar din Moscova, a publicat pe rețelele de socializare un videoclip și o fotografie cu o narghilea, în care cozonacul era așezat sub vasul acesteia, însoțite de descrierea: „Chiar și Hristos a înviat de la asta”. În înregistrarea video se auzea cum angajata le spune colegilor că un client a cerut să i se pregătească o astfel de narghilea. Atunci a fost deschis un dosar penal pentru „ofensarea sentimentelor credincioșilor” și se menționa că femeia risca până la un an de închisoare.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Vladimir Vivici | NewsMaker.md

VIDEO Putem apăra democrația în Moldova fără limitarea drepturilor? Interviu NM cu Claus Neukirch, Consiliul EuropeiEXCLUSIV

Cum le poate fi explicată mai clar cetățenilor desființarea raioanelor din Moldova? Unde este granița dintre protecția împotriva ingerințelor Rusiei și restrângerea libertății de exprimare? Reforma justiției a ajuns într-adevăr într-un impas sau ne așteptăm ca rezultatele să apară prea repede? Am aflat răspunsurile de la Claus Neukirch, director pentru coordonarea programelor în cadrul Consiliului Europei. Într-un interviu acordat jurnalistei NewsMaker Olga Gnatcova, oficialul a vorbit despre reformele dificile și dilemele cu care se confruntă Moldova în drumul spre Uniunea Europeană.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: