РИА Новости/Владимир Астапкович

Rusia: Un cuplu s-a pomenit cu poliția la nuntă pentru că au dansat pe piesa ucrainească „Gulianka” de Vera Serdiucika

În orașul Novocherkassk din regiunea rusească Rostov a fost chemată poliția în timpul unei nunți pentru că a fost difuzată piesa ucraineană „Gulianka”, în care persistă versul „Încă n-a murit Ucraina, dacă petrecem așa”. Potrivit canalului de Telegram „Это Ростов!”, poliția a fost chemată de o femeie necunoscută mirilor și oaspeților.

Poliția a întocmit un dosar administrativ, în baza cărui articol – nu se precizează. Rapoarte oficiale din partea forțelor de ordine nu s-au înregistrat.

În luna mai a acestui an, primarul din Krasnodar, Evghenii Naumov, a instruit organele de drept să excludă posibilitatea ca piesa „Gulianka” să fie interpretată sau difuzată în locurile de divertisment.

Menționăm că, în august, trei tinere animatoare au fost amendate cu 15 000 de ruble pentru că au dansat pe piesa „Gulianka” la un eveniment din Crimeea anexată. Mai mult, cu câteva zile înainte de a fi amendate, fetele au fost obligate să-și ceară scuze și să înregistreze un videoclip în care cântă piesa „Putin este bravo”. Detalii AICI.

***

Piesa „Gulianka” a fost lansată în anul 2003 de personajul Verka Serdiucika, interpretată de cântărețul ucrainean Andrei Danilko.

La începutul războiului în Ucraina, interpretul a primit interdicție de intrare în Rusia pentru 50 de ani, din cauză că a condamnat agresiunea rusă. În aprilie 2022, în cadrul unui interviu a glumit pe seama măsurii punitive a regimului de la Moscova împotriva sa.

„Nu prea m-am supărat, pentru că am fost peste tot acolo: la Mausoleu, la Kremlin, pe stadionul Lujniki am evoluat. Ce să mai văd acolo? Singurul lucru este că voi putea fi prezent la înmormântarea lui Putin”, a spus cântărețul.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Gavriliță, după ce Tofan a propus-o pe Belous la Finanțe: „Am avut marele nenoroc de a încerca promovarea uneia dintre cele mai dificile reforme”

Ministrul interimar al Finanțelor a venit cu o primă reacție după ce nu s-a regăsit în echipa viitorului Guvern Tofan. Andrian Gavriliță a vorbit, într-un mesaj publicat pe rețele, despre reforma fiscală inițiată în timpul mandatului său, care a stârnit un val de critici în societate, și a recunoscut că a comis greșeli cât timp s-a aflat la conducerea ministerului. Oficialul susține însă că schimbările propuse au fost necesare și dă asigurări că va continua să „ajute țara”, indiferent de rolul pe care îl va avea în continuare.

Gavriliță a spus că a acceptat funcția de ministru al Finanțelor pentru că a considerat că este o perioadă potrivită pentru promovarea unor reforme necesare, fiind conștient că acestea nu vor fi populare.

„Eram conștient că nu aveau cum să fie aplaudate, dar nici nu mă porneam la concursuri de popularitate după un asemenea mandat. Erau lucruri care pur și simplu trebuiau făcute. Și încă trebuiesc.

Din păcate, lucrul de ministru e mai mult decât teorie, cifre, înțelegeri cu FMI și decizii raționale. E un rol profund politic, într-un mediu foarte complex și chiar ostil, mai ales în această perioadă.

Dincolo de greșelile pe care le-am comis personal, am avut și marele nenoroc de a încerca promovarea uneia dintre cele mai dificile reforme într-o perioadă extrem de complicată pentru această guvernare”, a scris oficialul pe Facebook.

Gavriliță a criticat și modul în care au fost reflectate în spațiul public unele dintre deciziile și reformele promovate în mandatul său. El a acuzat unii jurnaliști și experți că ar fi răspândit informații false „în monologuri supărate la TV”. Ministerul interimar al Finanțelor zice că a rămas cu „un gust amar” după ce a constatat, în opinia sa, „cât de vulnerabil este spațiul informațional” din Republica Moldova.

În încheiere, Gavriliță a dat asigurări că va continua să contribuie la dezvoltarea Republicii Moldova, indiferent de funcția pe care o va ocupa. Acesta a urat, totodată, „mult succes echipei guvernamentale”.

Amintim, Andrian Gavriliță a preluat funcția de ministru al Finanțelor pe 1 noiembrie 2025, în Guvernul condus de Alexandru Munteanu. Acesta a fost la conducerea instituției timp de peste opt luni.

Una dintre cele mai discutate inițiative promovate în mandatul său a fost reforma bugetar-fiscală, care a stârnit un val de critici. La scurt timp după lansarea consultărilor publice, Ministerul Finanțelor a anunțat că renunță la mai multe prevederi contestate, inclusiv la noul sistem de impozitare a salariilor, care urma să intre în vigoare în 2027.

Critici a generat și reforma sistemului de salarizare. După demisia premierului Alexandru Munteanu, președinta Maia Sandu a declarat că unele reforme ar fi putut fi elaborate, consultate și explicate mai bine, astfel încât să obțină sprijinul și încrederea cetățenilor: „Este necesar să regândim o serie de decizii, inclusiv politica fiscală și legea salarizării”.

Pe 17 iulie, premierul desemnat Vasile Tofan a prezentat lista miniștrilor cu care urmează să ceară votul de încredere al Parlamentului pe 21 iulie. La conducerea Ministerului Finanțelor este propusă deputata PAS Victoria Belous, care a deținut această funcție înaintea lui Andrian Gavriliță și care ar urma acum să revină la șefia instituției, în locul acestuia.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: