Natalia Lesnic, colaboratoare a Centrului Mamei și Copilului, a fost internată la Spitalul Cancelariei de Stat, la 8 aprilie, fiind suspectată de coronavirus. Rezultatul testului a fost pozitiv. Natalia Lesnic a povestit pentru NM, cum se manifestă boala, de ce cazul ei a fost numit atipic, cum se simte acum, cum este tratată, precum și despre condițiile de la spital și despre atitudinea medicilor și a personalului medical.

Natalia Lesnic este șefa secției relații publice a Centrului Mamei și Copilului. Alte cazuri de infectare a colaboratorilor Institutului nu au fost anunțate.

„Credeam că pur și simplu am obosit”

Primele simptome au apărut la 1 aprilie. Spre seară, a început să se ridice puțin temperatura, până la 37,2. Nici nu am simțit-o, credeam că pur și simplu am obosit la serviciu și m-am culcat. Dimineața, când m-am trezit, m-am simțit odihnită și activă. Ziua nu au fost niciun fel de simptome. Seara iarăși s-a ridicat puțin temperatura. Așa a fost câteva zile.

Mergeam la serviciu cu automobilul. Purtam mereu mască și mănuși. La serviciu, dezinfectam toate suprafețele. În oficiu, cea mai mare parte a timpului lucram singură, câteva zile m-a ajutat o colegă.

Nu știu unde puteam să mă infectez. Nu am avut contacte cu persoane bolnave. Nici peste hotare nu am fost. La magazine mergeam doar când era strict necesar și doar dimineața și seara, când sunt mai puțini oameni. Am fost întotdeauna activă, făceam sport.

Familia mea – soțul și fiul – stăteau acasă. Nici măcar nu am sărbătorit ziua de nașterea a fiului. Soțul nu merge la serviciu de pe 15 martie, când a fost anunțat regimul de stare de urgență. Fiul e acasă din luna februarie.

„Felcerul era tocmai vișinie”

În seara de 7 aprilie m-am simțit mai rău. Temperatura s-a ridicat până la 37,3 – 37,4. Am început să mă sufoc, îmi era greu să respir. A apărut slăbiciunea, somnolența. Soțul a început să se îngrijoreze. În dimineața de 8 aprilie, a crescut și temperatura fiului. În seara de 9 aprilie, am solicitat ambulanța.

Medicii au venit complet echipați, în costume. Din cauza că afară era foarte cald, felcerul era tocmai vișinie în acest echipament. Era deja a șasea chemare pentru ea. Ne-au dus cu ambulanța la Spitalul pentru copii „V. Ignatenco”, pentru că fiul meu era cu temperatură mare. Pentru că a împlinit deja șase ani, voiau să-l interneze singur. Am intrat în panică. Soțul meu a reușit să convingă medicii să-i permită să rămână cu fiul.

Din cauza că prezentam simptome de coronavirus, m-au dus la Spitalul Cancelariei de Stat. Cu câteva zile înainte de aceasta, Ministerul Sănătății a hotărât că și la acest spital vor trata pacienții cu coronavirus. M-au plasat într-un salon separat din secția pentru pacienții suspectați de coronavirus și mi-au luat analize din gât și din nas.

„Când am aflat că rezultatele analizelor soțului și ale fiului sunt negative, m-am bucurat”

În seara de 9 aprilie, erau gata analizele soțului și ale fiului – acestea au fost negative. În dimineața de 11 aprilie, ei au fost lăsați să plece acasă. Acum, medicul de familie monitorizează, la telefon, starea sănătății fiului.

Când am aflat că rezultatele analizelor soțului și ale fiului sunt negative, m-am bucurat. Mi-am adunat lucrurile pentru a pleca acasă. Așteptam că mă vor externa.

Am aflat rezultatul analizei mele la 10 aprilie. Acesta a venit seara, în ajun, însă atunci nu era medicul, iar asisenta medicală nu avea dreptul să-mi spună. S-a constatat că am o formă atipică a coronavirusului, chiar și fără tuse.

Când s-a confirmat diagnosticul, m-au transferat în altă secție, acolo unde sunt tratați de coronavirus. Și aici sunt într-un salon separat, cu baie. Sunt două paturi, însă deocamdată sunt singură.

„Șase colegi de-ai mei au fost plasați în carantină pentru 14 zile”

Șase colegi de-ai mei au fost trimiși acasă, în carantină de 14 zile, din cauza că au fost în contact cu mine când eram fără mască. Eu nu am contactat cu mai mulți oameni: la noi, mulți lucrează de acasă. Îmi fac griji pentru cei care au fost trimiși în carantină, le scriu, îi întreb cum se simt. Nimeni nu prezintă simptome ale bolii. Îmi scriu și ei, mă susțin.

M-au contactat de la Centrul Național de Sănătate Publică pentru a preciza lista celor cu care am fost în contact. Dar și eu, imediat ce am aflat că sunt infectată, am sunat la serviciu, i-am preîntâmpinat, le-am sugerat să se testeze.

„Nu știu cum rezistă ei în asemenea condiții”

De când am fost internată în spital, boala a început să se manifeste mult mai activ: în afară de temperatură înaltă de 37-38°С, mai este moleșeală, dispnee severă, dureri de cap. Nu tușesc. Medicii spun că este starea sănătății este medie și mă asigură că totul va fi bine. Sper că așa va fi.

Mi se administrează antivirale, preparate analgezice, perfuzii.

Medicii sunt foarte atenți și amabili. Ei depun toate eforturile. Vin des, mă întreabă cum mă simt, încearcă să-mi ridice dispoziția, iar în caz de necesitate, îmi ajustează tratamentul. Cu regularitate îmi verifică pulsul, tensiunea, saturația sângelui cu oxigen.
Toți lucrătorii medicali sunt complet echipați: costume, mănuși, măști. Chiar e de mirare, cum rezistă ei în acest costum, pentru că le este cald. În plus, ei nu pot nici să mănânce, nici să bea timp îndelungat.

Și eu sunt permanent cu mască, nu vreau să infectez lucrătorii medicali.

Aici, mâncarea este proaspătă și gustoasă. Este adusă în veselă de unică folosință care apoi este aruncată într-un pachet galben, special pentru deșeurile periculoase din punct de vedere biologic. Toate suprafețele din salon sunt dezinfectate. Salonul este mereu aerisit. Rudele pot să transmită pacienților tot de ce e nevoie. Nu pot transmite mâncare, însă apă și lucruri personale – se poate. Acestea sunt lăsate la poarta spitalului, apoi lucrătorii medicali le dezinfectează.