În scopul promovării și valorificării tradițiilor și obiceiurilor pascale, Primăria municipiului Chișinău anunță că organizează Târgul de Florii al meșterilor populari.
Potrivit autorităților municipale, târgul va avea loc în perioada 16-17 aprilie, începând cu ora 10:00 până la ora 18:00.
În Scuarul Arcului de Triumf își vor expune produsele meșterii populari din cadrul Centrului Național de Conservare și Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial.
În Scuarul Catedralei Mitropolitane „Nașterea Domnului”, pe aleea adiacentă str. Al. Pușkin, vor fi amplasate tarabele meșterilor artizanali din cadrul AO „Uniunea Meșterilor Populari din Moldova”.
Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.