presedinte.md

Sandu, Grosu și Recean, la 78 de ani de la foametea organizată de regimul stalinist: „Suntem datori să nu lăsăm uitării această tragedie”

În fiecare a treia zi de sâmbătă a lunii aprilie, Republica Moldova comemorează foametea provocată de regimul stalinist în anii 1946-1947. Cu această ocazie, conducerea de vârf a țării a venit cu mesaje pe rețelele de socializare. „Suntem datori să nu lăsăm uitării această tragedie, dar să vorbim despre ea și cei care au comis această crimă” – spune președinta țării, speakerul Parlamentului și premierul Moldovei.

„Ne aplecăm cu recunoștință în fața țăranilor noștri de pe ambele maluri ale Nistrului, indiferent de etnia lor, care au trecut prin acele sacrificii, dar au supraviețuit cu capul sus, au rezistat și au dat viață noilor generații. Lor le datorăm viața noastră de acum, în Republica Moldova. Este un trecut dureros pentru noi toți, cei care am moștenit acest pământ, un trecut din care trebuie să învățăm pentru a face împreună un viitor bun, un viitor în care țara noastră nu mai trece prin asemenea suferințe”, a scris președinta Maia Sandu pe rețelele de socializare.

„În numele celor care au trecut prin acele zile cumplite, să nu uităm această perioadă întunecată a trecutului nostru. Doar așa vom înțelege mai bine Istoria, vom înțelege prin ce suferințe au trecut străbuneii, buneii şi părinții noștri, indiferent de ce limbă vorbeau, de ce convingeri aveau, de ce vârstă aveau, fiindcă în acele luni de groază au avut de suferit în primul rând cei mai vulnerabili, copiii şi vârstnicii. Doar așa vom reînnoda firele date uitării ale trecutului, din care este țesută memoria colectivă a neamului nostru. Pentru aceasta trebuie să vorbim despre acea foamete groaznică organizată de regimul comunist din Rusia Sovietică pe care au îndurat-o sute de mii de oameni”, spune președintele Parlamentului, Igor Grosu.

Premierul țării, Dorin Recean, spune, la rândul său, că foametea organizată de regimul stalinist în anii 1946–1947 și suferințele aduse de acesta poporului nostru rămân „o rană cumplită care nu se va vindeca niciodată complet”.

„Astăzi ne amintim cu durere de cel mai traumatizant fenomen din istoria recentă a țării noastre, despre care istoricii spun că a fost mai cumplit decât deportările în masă, după numărul de vieți omenești pierdute în timp de pace. Responsabilitatea noastră este să păstrăm memoria acelor oameni, să consolidăm pacea și democrația, și să facem tot ce ne stă în putință pentru a construi o societate dezvoltată, în care cetățenii sunt respectați și protejați”, a scris Dorin Recean pe rețelele de socializare.

Potrivit istoricilor, în perioada decembrie 1946 – august 1947, adică în doar 9 luni, peste 123 de mii de oameni au fost omorâți prin înfometare în Republica Sovietică Socialistă Moldovenească. Alți 400 de mii au fost afectați grav de malnutriție, iar în anii următori mulți dintre ei și-au pierdut viața. Sudul țării a fost cel mai afectat de tragedie. Unele sate găgăuze ar fi pierdut până la jumătate din locuitori. Aproape 450 de oameni mureau de foame zilnic în Moldova, fie că-și spuneau moldoveni, români, ruși, găgăuzi, evrei, romi sau bulgari.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Maia Sandu

Victimele deportărilor regimului sovietic din Basarabia, comemorate la Chișinău. Mesajul Maiei Sandu

La Chișinău a avut loc pe 6 iulie un miting în memoria victimelor deportărilor regimului sovietic de pe teritoriul Basarabiei. La eveniment au participat mai mulți oficiali, inclusiv președinta Maia Sandu. Șefa statului a subliniat că supraviețuitorii „și-au păstrat” identitatea și valorile, în pofida acțiunilor represive ale regimului sovietic.

Miting-ul de comemorare a avut loc la Monumentul din Aleea Gării, ridicat ridicat în memoria victimelor deportărilor regimului comunist. Zeci de oameni au participat la eveniment: șefa statului, președintele Parlamentului, ministrul Culturii, funcționari publici și simpli cetățeni.

Miting-ul a debutat cu o slujbă de pomenire, oficiată de un sobor de preoți, apoi a urmat un moment artistic, monologuri și discursuri. Printre speakeri s-a numărat președinta țării, Maia Sandu.

În noaptea de 5 spre 6 iulie 1949, zeci de mii de oameni au fost ridicați din casele lor și deportați în Siberia. Oameni de nădejde, care își trăiau viața în muncă cinstită și credință, care își vorbeau limba și păstrau tradițiile cu mândrie. Oameni a căror verticalitate a fost considerată o amenințare de regimul sovietic. În condiții inumane – foamete, frig, muncă silnică – oamenii noștri au fost nevoiți să supraviețuiască departe de casă. Și totuși, chiar și în exil, și-au păstrat identitatea și valorile. (…) Cei deportați nu au cerut niciodată răzbunare. Dar au cerut adevăr. Și e datoria noastră să le oferim acest adevăr – prin recunoaștere, prin educație, prin păstrarea vie a amintirii lor”, a declarat șefa statului.

La finalul evenimentului, participanții au depus flori la monument.

Amintim că, în ajun, în Piața Marii Adunări Naționale a fost inaugurată expoziția de vagoane „Teroarea sovietică în RSS Moldovenească. Amploare, victime și făptași”, consacrată deportărilor regimului sovietic. Expoziția, care este organizată de Guvern, se află la a treia ediție consecutivă.

De asemenea, pe 6 iulie, la ora 20:30, va avea loc o acțiune de comemorare cu lumânări, alături de actorii Teatrului Național „Mihai Eminescu”. Anterior, Guvernul a invitat cetățenii la momentul comemorativ. Totodată, pe 13, 20 și 25 iulie vor avea loc proiecții de filme și spectacole dedicate acestei tragedii.

***

Pe teritoriul Basarabiei, în timpul ocupației sovietice, au avut loc trei valuri de deportări staliniste. Primul a avut loc în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, când peste 24 000 de persoane au fost deportate în Siberia. Al doilea val, denumit Operațiunea „Sud”, a avut loc în noaptea de 5 spre 6 iulie 1949, când peste 35 000 de cetățeni au fost trimiși în Siberia. Al treilea val de represiuni ale lui Stalin – Operațiunea „Nord” – a avut loc în noaptea de 31 martie spre 1 aprilie 1951. Peste 2 600 de persoane au fost trimise în Siberia.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: