Tudor Mardei | NewsMaker

Scandalul legat de sediul PA. Perciun: proprietățile Universității Creangă vor rămâne în gestiunea instituției de învățământ

Ministrul Educației și Cercetării Dan Perciun a declarat că proprietățile Universității Pedagogice „Ion Creangă” vor rămâne în gestiunea universității și urmează să fie utilizate exclusiv în scopuri didactice. Precizările au fost făcute după ce reprezentanții universității au raportat că Procuratura Anticorupție (PA) ar intenționa să prea două blocuri de studii ale instituției. De cealaltă parte, șefa Procuraturii Anticorupție declara că din tot ce a vizitat, clădirea Universității Pedagogice este cea mai potrivită pentru a fi sediul instituției la conducerea căreia se află. Menționăm că la moment Centrul Național Anticorupție împarte aceeași clădire cu PA. 

Perciun a scris pe rețelele de socializare că „susținerea învățământului pedagogic și a profesorilor este o prioritate pentru Ministerul Educației și Guvern”.

„În ultimii 2 ani, Guvernul a investit deja câteva milioane de euro în Universitatea Pedagogică „Ion Creangă” și colegiile pedagogice din Chișinău, Cahul, Bălți și Soroca. În acest an vom majora indemnizațiile pentru absolvenții de la pedagogie care aleg să meargă în școală până la 200.000 de lei și urmează să pornim renovarea integral a 2 cămine pentru viitori profesori, cu 3 milioane de euro, unul de la Universitatea de Stat și unul de la Universitatea Pedagogică “Ion Creangă”. În acest context, reiterăm că proprietățile Universității Creangă vor rămâne în gestiunea universității și urmează să fie utilizate exclusiv în scopuri didactice”, a menționat Perciun.

***

În 2016 a fost adoptată o lege care prevede că PA trebuie să aibă propriul sediu. Momentan Centrul Național Anticorupție și PA împart aceeași clădire, iar procurorii anticorupție nu dispun de propriile echipamente tehnice pentru desfășurarea acțiunilor specifice.

Anterior, șefa Procuraturii Anticorupție Veronica Dragalin a spus că instituția pe care o conduce se poate muta în clădirea în care se află în prezent Academia de Știință. În reacție, comunitatea academică a declarat că se opune transferului clădirii Academiei de Științe către Procuratura Anticorupție.

După ce comunitatea academică de la Academia de Științe s-a opus transferului, și comunitatea Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” s-a revoltat. Reprezentanții instituției au raportat că Procuratura Anticorupție ar intenționa să prea două blocuri de studii ale universității – unul din strada Gh. Iablocikin, unde a activat Universitatea de Stat din Tiraspol și al doilea – de pe strada Doina, unde a activat Institutul de Științe ale Educației. Comunitatea a cerut stoparea preluării și a lansat o petiție, totodată s-a adresat președintelui Parlamentului. În reacție, șefa Procuraturii Anticorupție a spus că atât sediul Academiei de Științe, cât și sediul Universității Pedagogice, sunt propunerile Guvernului. Totuși, Dragalin consideră că deocamdată din tot ce a vizitat, clădirea Universității Pedagogice este cea mai potrivită pentru activitatea Procuraturii Anticorupție.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Termoelectrica/Facebook

„Noaptea, ca hoții”: Ceban critică săpăturile Termoelectrica de la Ciocana și anunță că merge în instanță. Explicațiile întreprinderii

Ion Ceban anunță că va merge în instanță după ce Termoelectrica a început noi săpături, de această dată pe strada Vadul lui Vodă, din sectorul Ciocana. Primarul susține că întreprinderea a intervenit fără acte permisive pe un drum proaspăt reparat. Termoelectrica dă asigurări însă că remediază o avarie care nu putea fi amânată și a publicat imagini cu conducta „în stare avansată de deteriorare”.

Ceban: „Totul se face intenționat”

Noul conflict dintre Termoelectrica și Primăria Chișinău a izbucnit în seara zilei de 16 octombrie, când Ion Ceban a publicat mai multe înregistrări video cu lucrările de pe strada Vadul lui Vodă. Edilul a acuzat întreprinderea că deteriorează intenționat carosabilul proaspăt reparat. Potrivit lui, intervenția putea fi făcută înainte de renovarea străzii.

„Nu este vorba de nicio avarie, ci de lucrări planificate ale Termoelectrica, care puteau fi făcute înainte de a repara drumul. Așa intervin intenționat, fără acte permisive, în toate proiectele pe care le realizăm, după care își bat joc de infrastructură”, a scris edilul într-o postare pe rețele, publicată aproape de miezul nopții.

Primarul a precizat că, după ce a apelat 112, „a fost întocmit un proces-verbal și va merge în instanță”.

Conducta avariată asigură căldură pentru 100.000 de chișinăuieni. Explicațiile Termoelectrica

Termoelectrica anunțase, precizăm, încă la mijlocul zilei de 16 octombrie că lucrările vor începe în aceeași seară, la ora 21:00, și se vor încheia pe 19 octombrie, la ora 06:00. Potrivit întreprinderii, intervenția este necesară pentru alimentarea sigură cu căldură a peste 100.000 de locuitori ai capitalei în sezonul rece.

Aproape de ora 22:00, directorul general al companiei, Iurie Razlovan, a anunțat că dă start lucrărilor, într-un mesaj video publicat pe rețele. Acesta a explicat, tot atunci, că „intervenția are caracter de urgență”.

Pe 17 octombrie, Razlovan a revenit cu o înregistrare video în care a spus că echipele au lucrat și pe timpul nopții. Potrivit acestuia, conducta prezintă un grad avansat de coroziune, iar noul tronson a fost pregătit pentru înlocuirea celui deteriorat.

„Prioritatea noastră este să executăm lucrările cât mai rapid, dar fără compromisuri în ceea ce privește calitatea și siguranța, astfel încât să asigurăm fiabilitatea rețelei termice și continuitatea serviciilor pentru consumatori”, a precizat Razlovan.

Ulterior, Termoelectrica a publicat imagini de la fața locului și a reiterat că intervenția nu putea fi amânată sau programată în prealabil. Întreprinderea a anunțat că vechea conductă a fost demontată, iar muncitorii curăță canalul termic de nămol, resturi de izolație și fragmente ale țevii deteriorate, pentru a putea monta noua conductă.

Conflictul de la Ciocana vine la scurt timp după disputa din Scuarul Catedralei, unde angajații Termoelectrica au reușit să intervină doar după intervenția oamenilor legii. Și atunci, Primăria Chișinău a pus la îndoială existența avariei și a acuzat furnizorul de energie termică că intervine fără avizele necesare. Termoelectrica a publicat, mai târziu, imagini video și poze cu conducta deteriorată.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: