Schemă de corupţie la Agenţia Naţională a Transportatorilor Auto (ANTA). Opt foşti şi actuali angajaţi ai instituției, dar şi agenţi economici sunt documentaţi de Centrul Naționl Anticorupție (CNA) pentru punerea în vânzare a autorizațiilor unitare de transport a mărfurilor, prin care obţineau profituri ilegale.
Potrivit oamenilor legii, pe parcursul anului 2019 până în prezent, bănuiții ar fi organizat o schemă de corupere sistemică, manifestată prin vânzarea autorizațiilor unitare de transport a mărfurilor în Federația Rusă către unele companii care nu deţineau acest drept. Deşi aceste autorizaţii sunt cu titlu gratuit, bănuiţii le comercializau contra 200-500 euro pentru o unitate.
Totodată, s-a constatat că mai multe autorizaţii, prevăzute pentru exportul mărfurilor, erau falsificate, prin modificarea manuală a numelui operatorului și unităților de transport, iar ulterior acestea erau vândute de la un operator economic la altul, ceea ce este interzis de lege.
Astfel, ofiţerii CNA şi procurorii au identificat cel puțin 300 asemenea cazuri de falsificare a blanchetelor de autorizații unitare de transport a mărfurilor.
În urma perchezițiilor efectuate, pe numele celor opt angajați au fost iniţiate două cauze penale – pentru abuz în serviciu şi fals în acte publice. Dacă vor fi găsite vinovate, acestea riscă amendă de până la 117 500 lei sau închisoare de la doi la șase ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la cinci la 10 ani.