Partidul „Renaștere”

Ședințe săptămânale cu Duma de Stat. „Renaștere” a discutat cu un deputat rus despre reticența guvernării față de Moscova

Liderii Partidului „Renaștere”, afiliat politicianului fugar Ilan Șor, au avut o nouă întâlnire cu reprezentanții Dumei de Stat a Federației Ruse. De această dată, politicienii au discutat online cu președintele Comitetului pentru Relații Externe, Leonid Sluțki. În cadrul discuției, aceștia s-au plâns pe „reticența” Chișinăului de a purta discuții cu Moscova și au optat pentru consolidarea relațiilor dintre Moldova și Federația Rusă.  

Potrivit comunicatului emis de „Renaștere”, părțile au discutat despre perspectivele de cooperare economică între cele două țări, precum și despre posibilitatea adoptării experienței legislative, care ar îmbunătăți viețile cetățenilor.

„Reprezentanții Partidului „Renaștere” au subliniat faptul că reticența autorităților moldovenești să se angajeze într-un dialog direct cu Rusia a provocat suferințe populației și și-au exprimat speranța pentru îmbunătățirea relațiilor inter-statale”, se arată în sursa citată.

Partidul „Renaștere”
Partidul „Renaștere”
Partidul „Renaștere”
Partidul „Renaștere”

De menționat că, acum o săptămână, liderii Partidului „Renaștere” au avut o întâlnire online și cu Andrei Klimov, senator al Federației Ruse, deputat în Duma de Stat a Federației Ruse, membru al Consiliului Federației. Atunci formațiunea politică anunța că părțile au discutat „despre avantajele integrării Moldovei în Uniunea Economică Euroasiatică”.

Amintim că Partidul „Renaștere – Возрождение” a fost creat în toamna anului 2012. Atunci mișcarea politică și-a declarat oficial cursul ca fiind unul pro-Rusia. Formațiunea a devenit o perioadă „inactivă”, după decesul liderului acestuia, fostul deputat Vadim Mișin. Mișcarea a revenit, însă, în opinia publică, în special, odată cu organizarea de către politicianul fugar, Ilan Șor, condamnat la ani grei de închisoare în dosarul „Frauda Bancară”, a protestelor anti-guvernamentale. De la începutul anului, mai mulți deputați, dar și membri din teritoriu ai Partidului Socialiștilor din Moldova (PSRM) au părăsit formațiunea în favoarea „Renașterii”. Între ei se numără Vasile Bolea și Alexandr Suhodolskii.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Doi grăniceri ucraineni au trecut ilegal în Moldova. Sunt acuzați că ar fi încercat să înece un bărbat în Nistru (VIDEO)

Doi grăniceri ucraineni sunt cercetați penal pentru trecerea ilegală a frontierei Republicii Moldova, după ce au intrat cu o ambarcațiune cu motor în apropierea satului Holoșnița, în timpul unei acțiuni de reținere a unui cetățean ucrainean. Incidentul a avut loc pe 15 octombrie, în jurul orei 15:00, potrivit Poliției de Frontieră.

Imaginile cu incidentul de pe Nistru au fost publicate de deputatul partidului „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc. Acesta a spus că le-a primit pe rețelele sociale și a cerut o reacție din partea autorităților. În înregistrare, localnicii se ceartă cu cei doi grăniceri și îi acuză că l-ar fi lovit pe bărbat cu o bâtă în cap și ar fi încercat să îl înece.

„Nu trebuie să îneci băiatul. Când am ieșit, am văzut cum îl înecai. Ai copii? Băiat ai? Câți copii ai? Și acest băiat are copii. El nu a fugit de viață bună”, spune unul dintre bărbați.

„Nu l-am înecat”, răspunde unul dintre grăniceri.

„Cum nu l-ai înecat? De câte ori l-ai lovit”, a spus, în reacție, un alt bărbat prezent.

Poliția de Frontieră nu a comentat aceste acuzații în comunicatul său, însă precizează că o patrulă de intervenție a Poliției de Frontieră s-a deplasat la fața locului și i-a preluat pe cei doi grăniceri ucraineni. Aceștia au fost conduși la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Cosăuți pentru aplicarea procedurilor legale.

„Cauza a fost înaintată Procuraturii, care a dispus pornirea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere ilegală a frontierei de stat, prevăzută la art. 362 din Codul penal al Republicii Moldova”, se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, în privința celor doi au fost aplicate procedurile legale, fără să anunțe ce măsuri au fost luate.

IGPF a îndemnat cetățenii să își păstreze calmul și să se informeze din surse oficiale, pentru a evita răspândirea informațiilor neverificate.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: