osce.org

Șeful Misiunii OSCE în Moldova a prezentat la Viena raportul semestrial. Chișinăul a cerut, din nou, retragerea armatei ruse

Șeful Misiunii OSCE în Moldova a prezentat pe 22 octombrie, la Viena,  raportul semestrial de activitate a Misiunii, axat în mare parte pe evoluțiile în procesul de reglementare transnistreană. Potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE), SUA, Ucraina, Turcia, UE şi statelor aliniate acesteia au criticat acțiunile Tiraspolului. Tot ieri, ședința Comisiei Unificate de Control (CUC) nu a fost deschisă a treia săptămână consecutiv, din cauza neaprobării ordinii de zi.

„Acţiunile unilaterale ale regimului de la Tiraspol vizând instalarea posturilor ilegale de control de-a lungul liniei administrative, îngrădirea liberei circulaţii, precum şi degradarea situaţiei drepturilor omului în regiune, au determinat o reacţie critică în cadrul Consiliului Permanent al OSCE din partea Statelor Unite ale Americii, Ucrainei, Turciei, Uniunii Europene şi statelor aliniate acestora. Misiunea OSCE în Moldova şi statele participante au trecut în revistă aspecte ale dialogului dintre cele două maluri ale Nistrului”, se arată în comunicatul MAEIE.

Delegația Republicii Moldova a calificat drept „distructive” acţiunile premeditate ale exponenţilor de la Tiraspol. Acțiunile ar afecta climatul politic în procesul de negocieri în formatul „5+2”, ar pune în pericol îndeplinirea angajamentelor luate în cadrul „pachetului Berlin plus”, ar eroda mecanismul existent de menţinere a păcii pe Nistru, precum şi ar reduce drastic posibilitatea de interacţiune pe alte domenii dintre Chişinău şi Tiraspol.

De asemenea, a fost exprimat regretul cu privire la lipsa progresului în retragerea trupelor ruse şi a muniţiilor de pe teritoriul Republicii Moldova, fiind reconfirmată poziţia autorităţilor moldoveneşti privind retragerea completă şi necondiţionată a forţelor armate străine.

Statele participante la OSCE au reiterat susţinerea pentru soluţionarea paşnică, cuprinzătoare şi durabilă a conflictului transnistrean pe baza respectării suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova în frontierele sale internaţional recunoscute, cu un statut special pentru regiunea transnistreană.

Potrivit unui comunicat publicat de Biroul Politici de Reintegrare, ședința Comisiei Unificate de Control nu a fost deschisă deja a treia săptămână consecutiv, după ce părțile nu au reușit să cadă de acord asupra stabilirii ordinii de zi.

În cadrul aceleiași reuniuni, delegația Republicii Moldova a remis o adresare, prin care solicită celorlalți membri ai Comisiei să faciliteze la 1 noiembrie deplasarea funcționarilor electorali ai secțiilor de votare cu urnele mobile către două centre de plasament pentru persoane vârstnice și cu dizabilități, amplasate în satul Cocieri și, respectiv, către instituțiile penitenciare nr.8 și nr.12 ale Administrației Naționale a Penitenciarelor, dislocate în Bender.  Se subliniază că în condițiile pandemiei de COVID-19, la desfășurarea procedurii de votare vor  fi asigurate măsurile antiepidemiologice stabilite de autorități.

O nouă întâlnire de lucru a membrilor Comisiei Unificate de Control a fost stabilită pentru 29 octombrie.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

IPN

Cea mai mare pictură pe apă din lume – realizată la Chișinău. O pictoriță a intrat în Cartea Recordurilor Guinness

Ludmila Cuptor, pictoriță din Republica Moldova, a stabilit un record mondial, realizând cea mai mare lucrare din lume în tehnica Ebru – pictura pe apă. Performanța sa a fost recunoscută oficial de o adjudecătoare Guinness World Records, venită din Regatul Unit pentru validarea rezultatului. Evenimentul a fost găzduit de un centru comercial din capitală, transmite IPN.

Ludmila Cuptor a menționat că acest moment marchează împlinirea unui vis. „Este rezultatul unor ani de căutări interioare, de muncă, efort, ezitări, speranțe și curaj. Este inspirată din tehnica clasică turcă – Ebru, pictura pe apă, o artă pe care am descoperit-o în 2019, în Italia. A fost dragoste la prima vedere”, a relatat artista.

Pictorița a explicat faptul că lucrarea este realizată pe apă, iar apoi este imprimată pe o pânză specială. Potrivit ei, cele șapte culori ale curcubeului care sunt utilizate în tablou simbolizează 70 de ani ai Cărții Recordului Guinness, dar și reprezintă un simbol al speranței și unității.

Autoarea lucrării a adăugat că pictura surprinde o câmpie din Moldova, plină de verdeață și flori, în toiul primăverii, care emană o senzație de liniște și aduce satisfacție sufletească.

Procesul de realizare a picturii a fost urmărit de adjudecătoarea Guinness World Records, Paulina Sapinska. În urma unei evaluări, aceasta a recunoscut oficial performanța. Paulina Sapinska a declarat că autoarea lucrării a respectat toate criteriile stabilite de Guinness World Records și aproape a dublat dimensiunea recordului anterior, care era de 20,86 metri pătrați.

Această lucrare are 39,97 metri pătrați. Așadar, este o încercare foarte impresionantă și un nou titlu Guinness World Records”, a notat adjudecătoarea Paulina Sapinska.

Angela Cutasevici, viceprimar al capitalei, afirmă că acest eveniment marchează curajul, inteligența și creativitatea. „Este foarte frumos că în fața publicului, a chișinăuienilor, se scrie istoria cu artista Ludmila Cuptor. Ceea ce văd este într-adevăr foarte frumos, inclusiv jocul de culoare, și mesajul artistic pe care îl transmite pictorița este impresionant”, a mai spus Angela Cutasevici.

Atunci când organizatorii au venit cu solicitarea de a fi parteneri ai acestui eveniment, noi, cei de la Primăria Chișinău, am spus din start că vom fi alături, fiindcă astfel de inițiative ne fac să fim mândri, atât ca oraș, cât și ca țară. Este un lucru care ne face pe noi, cei care educăm tânăra generație, să-i insuflăm mândria față de valorile cultivate aici”, a spus șeful adjunct al Direcției generale educație, tineret și sport, Andrei Pavaloi.

La finalul evenimentului, autoarea tabloului a primit un certificat oficial care atestă noul record Guinness pentru cea mai mare pictură Ebru din lume. Tabloul va fi expus în următoarele săptămâni la Port Mall, iar ulterior va deveni o piesă muzeală.

IPN
IPN
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: