tribuna.md

Sergiu Burduja a demisionat din funcția de director al Serviciului Vamal. Mesajul către foștii colegi

Pe 1 septembrie 2021, Sergiu Burduja a demisionat din funcția de director al Serviciului Vamal. Acesta a adresat un mesaj către funcționarii vamali.

„Am avut oportunitatea să lucrez în ultimii doi ani cu o echipă foarte bună, formată din oameni profesioniști și entuziaști. Mulțumesc, dragi colegi, pentru dedicația cu care v-ați făcut munca în perioada marcată de pandemia COVID-19! Vă mulțumesc pentru că mi-ați oferit credit de încredere și pentru că ne-am sprijinit reciproc în realizarea unui șir de obiective frumoase”, a menționat Burduja.

Acesta a adresat un mesaj de mulțumire și foștilor săi colegi din cadrul Ministerului Finanțelor, dar și tuturor partenerilor de dezvoltare pentru suportul oferit în implementarea mai multor proiecte de modernizare.

***

Sergiu Burduja a preluat funcția de director al Serviciului Vamal la sfârșitul anului 2019. Anterior, el a deținut funcția de consilier al ministrului Finanțelor și șef al Direcției control financiar și audit din cadrul aceluiași minister. Înainte de asta, a fost director adjunct al SIS, iar ulterior – director al Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice și Corupției.

 

 

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

euronews.com

Sediul Serviciului de Securitate al Ucrainei, lovit de o dronă rusească. Zelenski anunță lovituri de răspuns

O dronă rusească a lovit sediul Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU) din Kiev vineri, 4 septembrie. Anunțul a fost făcut de președintele ucrainean Vladimir Zelenski.

Potrivit lui Zelenski, drona ar fi fost direcționată „direct spre biroul” șefului interimar al SBU, Aleksandr Poklad. Președintele ucrainean a precizat că în urma atacului au fost rănite mai multe persoane, fără să spună însă câte.

Publicația „Ukrainska Pravda” scrie că Poklad nu se afla în biroul său în momentul atacului.

Ulterior, Zelenski a anunțat că a discutat cu șeful SBU după atac și a primit un raport privind pregătirea unor lovituri de răspuns împotriva Rusiei.

Geografia răspunsului este stabilită. Momentul va fi ales astfel încât să obținem rezultatul dorit”, a declarat președintele ucrainean, potrivit Meduza.

Totodată, primarul Kievului, Vitali Kliciko, a anunțat că nouă persoane au fost rănite în urma unui atac cu drone în raionul Șevcenkivski. Sediul SBU se află în această zonă. În mesajul său, Kliciko nu a precizat în mod direct că sediul serviciului de securitate a fost lovit.

Deocamdată, autoritățile ruse nu au comentat informațiile privind atacul asupra sediului SBU.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: