VIDEO Simpatizanții lui Șor protestează la Președinție în timp ce Maia Sandu susține un briefing alături de Johannes Hahn

Simpatizații lui Șor, în frunte cu câțiva lideri ai Partidului „Șor” protestează din nou în fața Președinției. Aceștia cer repetat demisia guvernării din cauza situației din țară și să să dea voie să conducă țara „celor care le pot oferi oamenilor o viață mai bună”, a spus deputata „Șor” Reaghina Apostolova. Acțiunea de protest are loc în timp ce președinta țării Maia Sandu susține un briefing comun cu Johannes Hahn, Comisarul European pentru Buget și Administrație, care efectuează o vizită de lucru la Chișinău.

Dinu Țurcan, președintele raionului Orhei, a declarat din fața porții clădirii prezidențiale, că vizita înaltului oficial european este un prilej bun ca să se convingă că actuala guvernare „nu are nici cele mai elementare atitudini democratice”.

„Cei care o susțin astăzi pe Maia Sandu, aproape necondiționat vor începe să se gândească serios dacă această susținere în continuare va fi una care va acoperi toate fărădelegile și ilegalitățile comise personal de Maia Sandu. Moldova este o țară europeană, care se află în inima Europei, care merită să trăiască așa cum trăiesc toate țările din UE. Această vizită este o bună oportunitate ca el să se convingă cu ochii proprii de doleanțele poporului, de durerea poporului și totodată să se convingă că actuala guvernare nu are nici cele mai elementare atitudini democratice în asemenea situația”, a spus Țurcan.

Protestatarii împreună cu Țurcanu au încercat să intre în curtea Președinției, dar au fost stopați de forțele de ordine. O protestatară s-a adresat și polițiștilor care au îngrădit clădirea Președinției.

„De ce stați ca un perete în fața noastră? Noi avem un scop comun”, a spus femeia care s-a prezentat ca fiind o fostă contabilă la Brigada „Fulger”.
„Noi nu suntem mulțumiți de actuala guvernare și vom veni și duminică ca să cerem demisia”,
a spus un alt protestatar.

Oamenii scandează „demisia”, „bravo” după fiecare discurs și țin pancarte în mâini pe care scrie „Pas ne fură pâinea de la gură”. Ei spun că seria de proteste va continua.

După aproape o oră de proteste în fața președinției, manifestanții au mers în „orășelul schimbării”, și au conectat la boxe muzică populară, declarând acțiunea de protest închisă.

Anterior, președinta Maia Sandu a spus că demisia i-o cer hoții și marii corupți, cei care nu vor ca autoritățile să înfăptuiască reforma justiției.

Deputatul Ilan Șor, cercetat penal și dat în urmărire internațională, a recunoscut că protestatarii care stau în corturi în centrul capitalei primesc bani din partea sa. Reacția vine după ce Procuratura Anticorupție a confirmat pentru TVR Moldova că sursele de finanțare a protestului sunt cercetate în cadrul dosarului penal deschis pe baza suspiciunilor că Partidul „ȘOR” ar lua bani de la o grupare infracțională. Fiecare manifestant ar primi între 400 de lei şi 100 de dolari pe zi.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Andrei Mardari || NewsMaker

Curtea Constituțională spune NU Comratului: continuă examinarea sesizării depuse de Ministerul Justiției

Curtea Constituțională a respins demersurile Adunării Populare a Găgăuziei privind suspendarea examinării sesizării depuse de Ministerul Justiției și solicitarea unui aviz din partea Comisiei de la Veneția. Înalta Curte a stabilit pentru 7 și 8 iulie examinarea în fond a cauzei privind constituționalitatea unor prevederi din Legea privind statutul juridic special al Găgăuziei, transmite Moldova 1.

Avocatul Adunării Populare, Iurie Mărgineanu, a solicitat, în debutul ședinței din 7 iulie, adresarea unei cereri către Comisia de la Veneția pentru elaborarea unui amicus curiae – o opinie consultativă – cu privire la constituționalitatea normelor contestate, prin raportare la standardele europene privind autonomia teritorială, precum și suspendarea examinării cauzei până la obținerea acestei opinii.

Totodată, vicepreședintele Adunării Populare a Găgăuziei, Gheorghe Leiciu, a depus un demers prin care a solicitat suspendarea examinării sesizării Ministerului Justiției până la pronunțarea unei hotărâri definitive de către Curtea Constituțională privind verificarea constituționalității unor prevederi din Codul electoral.

Iurie Mărgineanu a argumentat necesitatea adresării către Comisia de la Veneția prin respectarea principiului loialității constituționale și a obligațiilor internaționale asumate de Republica Moldova prin Acordul de Asociere Republica Moldova–UE.

„În calitate de stat candidat, Republica Moldova și-a asumat angajamente ferme privind consolidarea statului de drept, dat fiind că prezenta cauză vizează însăși funcționalitatea instituțiilor democrației și independența justiției constituționale. Pilonii centrali ai Clusterului 1 de aderare și criteriile de la Copenhaga impun ca soluționarea acestor excepții să fie aliniată la acquis-ul comunitar și la standardele Comisiei de la Veneția. O interpretare unilaterală, care ar risca să fragmenteze coerența sistemului de justiție, ar putea pune în discuție angajamentele țării în procesul de screening și în negocierea Clusterului 1”, a declarat avocatul.

Potrivit lui Iurie Mărgineanu, adresarea unei solicitări de amicus curiae reprezintă un act de diligență europeană și va asigura că soluția care va fi pronunțată de Curtea Constituțională va contribui la succesul negocierilor privind Clusterul 1.

În demersul adresat de vicepreședintele Adunării Populare, Gheorghe Leiciu, acesta a invocat neconstituționalitatea termenului de Consiliu electoral, utilizat în Codul electoral în raport cu organul electoral din Găgăuzia, care, potrivit Legii privind statutul juridic special al Găgăuziei, se numește Comisie Electorală Centrală.

„Divergența menționată nu reprezintă o simplă incoerență de redactare. Aceasta a generat incertitudine juridică, litigii administrative și judiciare și a servit drept temei pentru suspendarea, de către instanțele judecătorești, a efectelor actelor Adunării Populare adoptate în limitele competenței prevăzute de Legea privind statutul juridic special al Găgăuziei, inclusiv a actelor privind constituirea organului electoral al Găgăuziei și stabilirea datei desfășurării alegerilor pentru Adunarea Populară a Găgăuziei”, a declarat Gheorghe Leiciu, cerând suspendarea examinării sesizării Ministerului Justiției până la verificarea constituționalității normelor contestate din Codul electoral.

Vicepreședintele Legislativului de la Comrat a mai spus că prevederile Legii privind statutul Găgăuziei, care consacră competența Adunării Populare de a organiza și stabili data desfășurării alegerilor, precum și de a aproba componența Comisiei Electorale Centrale a Găgăuziei pentru organizarea alegerilor, nu pot fi modificate prin simpla modificare a unei alte legi organice.

„Cu toate acestea, după cum se cunoaște, Parlamentul a încercat, în fapt, să limiteze competențele Găgăuziei nu prin modificarea acestei legi speciale, în conformitate cu procedura prevăzută de Constituție, ci prin modificarea Codului electoral, adoptată, de altfel, cu 55 de voturi. Astfel, a fost creat un mecanism de modificare indirectă a fundamentului instituțional al Găgăuziei, fără respectarea procedurii constituționale speciale. Tocmai aceste împrejurări au stat la baza cererii formulate anterior privind suspendarea aplicării dispozițiilor contestate ale legii”, a mai spus Leiciu.

Secretarul de stat al Ministerului Justiției, Mihai Gheorghieș, a remarcat că opinia Comisiei de la Veneția este întotdeauna benefică. Totodată, acesta a spus că nu vede cum examinarea pe fond a cauzei ar putea prejudicia acest demers. Reprezentantul Parlamentului, Radu Radu, a declarat, la rândul său, că nu consideră drept o necesitate stringentă obținerea opiniei Comisiei de la Veneția pe această chestiune.

Curtea s-a retras pentru deliberări.

Ministrul Justiției, Vladislav Cojuhari, a sesizat Curtea Constituțională la 9 martie 2026, cerând verificarea constituționalității unor prevederi din Legea privind statutul juridic special al Găgăuziei, inclusiv a celei care atribuie Adunării Populare competența de a aproba componența autorității electorale de la Comrat, prevedere pe care ministerul o consideră un dualism instituțional.

Mandatul actualei Adunări Populare a expirat în noiembrie 2025, însă datele stabilite pentru alegeri – 22 martie și 21 iunie – au fost anulate prin decizii judecătorești. La 3 iulie curent, Legislativul de la Comrat a stabilit o nouă dată pentru alegerea deputaților locali: 15 noiembrie, aprobând, totodată, o contrasesizare la Curtea Constituțională, prin care a cerut declararea neconstituționalității unor prevederi din Codul electoral al Republicii Moldova.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: