Biroul Politici de Reintegrare

Singurul liceul cu predare în limba română din Tiraspol și-a deschis ușile pentru elevi

Reprezentantul Biroului politici de reintegrare a participat la deschiderea anului şcolar 2021-2022 în cadrul Liceului Teoretic „Lucian Blaga” din Tiraspol, singurul cu predare în limba română din acest oraș.

La eveniment au fost prezenți și reprezentanții Oficiului Avocatului Poporului, care au difuzat materiale de promovare și de informare privind drepturile omului și drepturile copilului, inclusiv prin prisma Convenției ONU cu privire la drepturile copilului.

Potrivit unui comunicat de presă, au fost date asigurări de continuarea oferirii sprijinului deplin din partea Guvernului Republicii Moldova și a Biroului întru a fi asigurată buna funcționare a instituției de învățământ de rând cu celelalte școli cu predare în grafie latină din stânga Nistrului și mun. Bender, desfășurarea unui proces educațional calitativ și promovarea valorilor naționale și general-umane.

„În pofida tuturor circumstanțelor și a provocărilor, Chișinăul a făcut tot posibilul și a asigurat conform planului începerea noului an de studii”, menționează Biroul de reintegrare.

***

Anterior, autoritățile locale au refuzat înregistrarea instituției de învățământ şi i-au suspendat activitatea pe un termen de 3 luni. Drept motiv formal pentru refuzul înregistrării a fost invocat „modul necorespunzător de numire a noului director al instituției”.

Amintim că fostul director al singurului liceu cu predare în limba română de la Tiraspol, Ion Iovcev, a fost demis în luna iunie 2021. Ordinul a fost semnat de ministrul interimar al Educației, Lilia Pogolșa, pe motiv că Iovcev a atins vârsta de pensionare.

Ion Iovcev a deținut funcția de director al Liceului cu predare în limba română „Lucian Blaga” de la Tiraspol timp de 29 de ani. A fost apreciat, anterior, cu Ordinul Republicii. În 2014 a fost decorat cu Ordinul „Steaua României”. Distincția i-a fost oferită de ex-președintele României, Traian Băsescu, în semn de preţuire şi recunoştinţă pentru contribuţia la afirmarea şi apărarea identităţii etnice şi culturale a comunităţilor româneşti.

După demitere, lui Ion Iovcev i-a fost propusă funcția de consilier al parlamentarului european român Eugen Tomac.

Anterior, dificultăți aproximativ similare au fost raportate și din partea Liceului Teoretic „Evrika” din or. Râbnița. Și în acest caz au fost dispuse măsuri prompte întru revenirea proceselor în albia normalității.

În regiunea transnistreană sunt 8 instituții de învățământ cu predare în grafie latină.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Direcţia de Poliţie a mun.Chişinău

Igor Dodon, Vasile Tofan, Emilian Crețu sau Nata Albot? Cum ar vota moldovenii într-o cursă prezidențială fără Maia Sandu – sondaj

În condițiile în care Constituția nu îi permite Maiei Sandu să candideze pentru al treilea mandat de președintă, liderul PSRM, Igor Dodon, ar acumula cele mai multe voturi în rândul politicienilor dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri prezidențiale. Cel puțin asta arată datele unui sondaj prezentat pe 11 noiembrie de compania sociologică IMAS. Totuși, potrivit aceluiași sondaj, peste 30% dintre respondenți nu știu pe cine ar vota sau nu au dorit să răspundă. Respondenții au fost întrebați și în ce măsură ar lua în considerare să voteze pentru anumite persoane, dacă acestea ar candida la funcția de președinte, printre care actorul Emilian Crețu și jurnalista Nata Albot.

Potrivit autorilor sondajului, respondenții au fost întrebați pe cine ar vota dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri prezidențiale, în condițiile în care Constituția nu îi permite Maiei Sandu să candideze pentru al treilea mandat de președintă. 

Astfel, potrivit rezultatelor prezentate, pe primul loc s-ar situa liderul și deputatul PSRM, Igor Dodon, cu 17,7%. Pe locul al doilea s-ar afla premierul Vasile Tofan, cu 10,5%, iar pe locul al treilea – liderul și deputatul partidului „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, cu 8,8%. Aceștia sunt urmați de deputatul și liderul PDCM, Ion Chicu (5,5%), deputatul și liderul „Partidul Nostru”, Renato Usatîi (4,6%), primarul și liderul MAN, Ion Ceban (4,5%), lidera partidului „Inima Moldovei”, Irina Vlah (2,9%), deputatul și liderul „Viitorul Moldovei”, Vasile Tarlev (2,5%), lidera partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună (2,4%), deputata și lidera PCRM, Diana Caraman (1,7%), și liderul PNM, Dragoș Galbur (0,7%).

Pentru un alt candidat ar vota 7,5% dintre respondenți. Nu au știut sau nu au dorit să răspundă 30,7%.

Potrivit autorilor sondajului, respondenții au fost întrebați și în ce măsură ar lua lua în considerare votarea următoarelor persoane, dacă acestea ar candida la funcția de președinte al țării: premierul Vasile Tofan, fostul președinte al Curții Constituționale Alexandru Tănase, fostul premier Ion Sturza, actorul Emilian Crețu și jurnalista Nata Albot.

Pentru opțiunile „Cu siguranță aș lua în considerare” și „Probabil aș lua în considerare”, Vasile Tofan a acumulat în total 22%. Acesta este urmat de Alexandru Tănase, cu 16%, Ion Sturza, cu 11%, Emilian Crețu, cu 10%, și Nata Albot, cu 7%.

Pentru opțiunile „Probabil nu aș lua în considerare” și „Cu siguranță nu aș lua în considerare”, Emilian Crețu a acumulat în total 65%, Vasile Tofan și Ion Sturza – câte 57%, Nata Albot – 55%, iar Alexandru Tănase – 48%.

Nu au știut sau nu au dorit să răspundă în cazul lui Alexandru Tănase – 36% dintre respondenți, al lui Ion Sturza – 32%, al Natei Albot – 38%, al lui Emilian Crețu – 25% și al lui Vasile Tofan – 21%.

Potrivit autorilor, sondajul a fost realizat în perioada 19 octombrie-9 noiembrie, pe un eșantion de 1.116 respondenți cu vârsta de 18 ani și peste, în 86 de localități ale Republicii Moldova. Eroarea maximă de eșantionare este de ±3.0%.

***

Precizăm, articolul 80 din Constituție prevede că „nicio persoană nu poate îndeplini funcția de Președinte al Republicii Moldova decât pentru cel mult două mandate consecutive”.

În aceste condiții, având în vedere că Maia Sandu a exercitat deja două mandate consecutive – primul în perioada 2020–2024, iar al doilea început după realegerea din 2024 – aceasta nu mai poate candida la următoarele alegeri prezidențiale, care ar urma să aibă loc, cel mai probabil, în 2028. Șefa statului ar putea însă reveni în cursa prezidențială doar după o pauză de cel puțin un mandat exercitat de o altă persoană.

De menționat că Maia Sandu este primul președinte ales prin vot direct care obține două mandate consecutive de la independența Republicii Moldova. Vladimir Voronin a avut, la rândul său, două mandate de președinte, însă a fost ales de Parlament.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: