Captură video

SIS: Jurnalista Rosssia 24, care i-a luat interviu lui Dodon în arest la domiciliul a venit în Moldova cu încălcări

Corespondenta de la Rossia 24 care a realizat un interviu cu ex-președintele Igor Dodon la mijlocul lunii iulie, din arest la domiciliu, a încălcat prevederile unei hotărâri guvernamentale cu privire la acreditarea reprezentanților presei străine în Republica Moldova. Biroul Migrație și Azil urmează să se expună pe marginea subiectului, potrivit unui răspuns oficial al Serviciului de Informații și Securitate (SIS) pentru Media Azi.

„Olga Armiakova nu a solicitat acreditare pentru desfășurarea activității jurnalistice pe teritoriul Republicii Moldova, astfel a încălcat prevederile Hotărârii Guvernului cu privire la acreditarea jurnaliștilor străini în Moldova”, se arată în răspunsul SIS, pentru sursa citată, pe marginea interviului difuzat de postul de televiziune rus Rossia 24 pe 15 iulie.

Reprezentanții Serviciului au precizat că autoritatea națională competentă pentru străini (Biroul Migrație și Azil, o subdiviziune a Ministerului Afacerilor Interne) urmează să se expună referitor la legalitatea aflării și desfășurării unei anumite activități de către jurnalistă pe teritoriul Moldovei.

Anterior, deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate Radu Marian i-a cerut Serviciului de Informații și Securitate să verifice jurnalista de la Rossia 24, care i-a luat interviu fostului președinte Igor Dodon, aflat în arest la domiciliu.

„Este nevoie să se vină cu o explicație din partea organelor, dar din câte înțeleg această doamnă a venit mai demult la rude în Moldova. Înțeleg că a venit până la începutul războiului și nici nu a fost în competențele legale ale instituțiilor să i se refuze intrarea în țară. Cum a ajuns acum să dea interviu la Dodon, într-adevăr este o problemă, și fac un apel la SIS să vină cu explicație cu referire la această propagandistă”, a declarat Marian, în cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la Jurnal TV.

Petru Iarmaliuc, procurorul care instrumentează cazul lui Dodon, a declarat anterior că procurorii nu au fost notificați despre nicio vizită a unui reprezentant a instituțiilor mass-media din țară sau din afara țării la domiciliul lui Dodon. Mai mult, Iarmaliuc a menționat că nici instanța de judecată nu ar fi anunțat procurorii despre o astfel de cerere – procedură obligatorie în cazul în care ea ar fi fost depusă.

Pe de altă parte, fostul președinte Igor Dodon a declarat că nu a încălcat decizia instanței atunci când a primit jurnaliști în casa sa, deși se afla în arest la domiciliu.

„Nu am încălcat absolut deloc decizia instanței, care a specificat foarte clar care sunt restricțiile. Așa că dacă doriți interviu de la domiciliu, poftim, mergeți la avocați, depuneți o cerere, iar eu voi decide dacă accept au nu”, a declarat Dodon.

De menționat că fostul șef de stat, Igor Dodon, a oferit un interviu, la sfârșitul săptămânii trecute, pentru postul de televiziune rus Rossia 24, din arest la domiciliu. În cadrul acestuia, Dodon a vorbit despre situația din țară, despre criza gazelor, aderarea la UE, regiunea transnistreană, dar și despre dosarul penal în care figurează. Acesta este al doilea interviu oferit de Dodon din arest la domiciliu. Anterior, ex-președintele a vorbit într-un interviu pentru mass-media din Republica Moldova.

Pe 29 iulie curent, magistrații CA au decis că fostul șef de stat va rămâne în arest la domiciliu. După ședință, procurorul de caz Petru Iarmaliuc a declarat că judecătorii au admis parțial solicitarea acuzării, iar cea a apărării a respins-o în totalitate.

„Învinuitul Igor Dodon, are interdicția de a ieși din domiciliu, de a comunica cu alte persoane decât cu membrii familiei sale sau mama lui. Nu poate să comunice cu nimeni, în afară de persoanele cu care locuiește în casă și mama sa”, a spus procurorul de caz Petru Iarmaliuc.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Guvernul Republicii Moldova

Marea Dictare Națională: 3 500 de persoane, inclusiv elevi cu deficiențe de vedere, au participat la ediția din acest an. Ce text au scris concurenții

3 500 de persoane au participat, duminică, la cea de-a IV-a ediție a Marii Dictări Naționale, organizată cu ocazia Zilei Limbii Române. Evenimentul s-a desfășurat în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău și în cel puțin 16 raioane ale țării.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, la dictare au participat elevi, profesori, părinți, bunici și persoane de diferite vârste, care și-au testat cunoștințele de limbă română.

Prezent la eveniment, prim-ministrul Vasile Tofan a vorbit despre rolul limbii române în păstrarea identității naționale și a amintit că revenirea la alfabetul latin și readucerea limbii române în centrul vieții publice au reprezentat unele dintre cele mai importante realizări ale renașterii naționale.

Limba pentru care atunci s-a luptat este astăzi limba în care putem trăi liber. Limba noastră ne-a trecut prin vremuri mult mai grele decât cele de astăzi, ne-a păstrat identitatea când alții au încercat să ne-o schimbe și ne-a ajutat să ne recâștigăm demnitatea. Astăzi, ne însoțește în drumul nostru înainte, ca o țară liberă și europeană”, a spus prim-ministrul.

Facebook/Guvernul Republicii Moldova

O premieră a ediției din acest an a fost participarea elevilor cu deficiențe de vedere. Ministerul Educației și Cercetării a asigurat condițiile necesare pentru ca aceștia să poată lua parte la concurs.

Participanții au scris un fragment din lucrarea „Testamentul”, semnată de Gheorghe Urschi. Textul dictării a fost făcut public în dimineața concursului, pentru a asigura condiții egale tuturor participanților.

Facebook/Guvernul Republicii Moldova

Lucrările vor fi evaluate de o comisie specială constituită de Ministerul Educației și Cercetării. Participanții care vor obține cele mai bune rezultate vor fi premiați în cadrul unui eveniment festiv.

Marea Dictare Națională a fost lansată în anul 2023 de Ministerul Educației și Cercetării, în scopul promovării limbii române și al încurajării utilizării corecte a acesteia. Ediția de anul trecut a reunit peste 2 000 de participanți.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: