Situația din Moldova va fi discutată la Adunarea Parlamentară a NATO. Evenimentul reunește peste 250 de parlamentari, inclusiv de la Chișinău

Deputatul Ion Șpac, membrul Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică, va participa la Sesiunea Anuală a Adunării Parlamentare a Organizației Tratatului Atlanticului de Nord. Reuniunea se va desfășura în perioada 6-9 octombrie, fiind găzduită de Parlamentul de la Copenhaga, Regatul Danemarcei, anunță Parlamentul.

Potrivit sursei citate, agenda sesiunii include subiecte de actualitate, printre care situația de securitate în contextul războiului Federației Ruse împotriva Ucrainei și protejarea valorilor democratice comune ale Alianței și a ordinii internaționale bazate pe reguli.

Alte subiecte incluse pe ordinea de zi a sesiunii de la Copenhaga sunt: progresele înregistrate în aderarea Suediei la NATO; consolidarea rezilienței, combaterea dezinformării și securizarea infrastructurii critice; rolul Chinei la nivel global și aprofundarea parteneriatului cu Rusia.

La reuniune sunt așteptați să participe peste 250 de parlamentari din statele membre și țările asociate pentru a discuta agenda euroatlantică de securitate și apărare.

AP a NATO este o organizație interparlamentară, care reunește parlamentari din cele 31 de state membre ale Alianței Nord-Atlantice, precum și din țările asociate. Republica Moldova este membru asociat al Adunării Parlamentare a NATO din noiembrie 1994.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Concursul pentru șefia „Teleradio-Moldova”, amânat: SIS vrea să verifice candidații

Consiliul de Supraveghere al Companiei „Teleradio-Moldova” (TRM) a decis să amâne etapa interviului din cadrul concursului pentru funcția de director general al instituției. Decizia a fost luată după ce directorul Serviciului de Informații și Securitate (SIS), Alexandru Musteața, a solicitat ca instituția să verifice candidații înscriși la concurs. Menționăm că decizia a fost luată cu doar o oră înainte de desfășurarea celei de-a doua etape a concursului – interviul.

Consiliul de Supraveghere urma să desfășoare pe 17 iulie, începând cu ora 13:00, etapa finală a concursului – interviul.

În cadrul ședinței convocate la ora 12:00, s-a anunțat că, în dimineața zilei de 17 iulie, a fost recepționată o solicitare din partea SIS, în care se menționează că „în contextul evoluțiilor actuale de securitate, marcat de intensificarea acțiunilor de război hibrid prin campanii de dezinformare și ingerințe externe îndreptate împotriva Republicii Moldova, inclusiv asupra spațiului informațional național, SIS consideră oportună instituirea unor măsuri preventive suplimentare în cadrul procedurii de selectare a directorului general”. În context, directorul Serviciului de Informații și Securitate a propus „ca, anterior admiterii candidaților la concurs, lista pretendenților să fie remisă SIS pentru efectuarea verificărilor de competență”.

Ulterior, Consiliul de Supraveghere a decis să amâne etapa interviului până la finalizarea verificărilor SIS asupra candidaților. După primirea informației, Consiliul va stabili, în termen de două zile, data etapei interviului.

Decizia de a amâna etapa interviului a fost susținută de cinci membri ai Consiliului, în timp ce doi au votat împotrivă.

„Etapa a doua a concursului rămâne în vigoare. (…) Cu aceiași candidați. Nu se schimbă nimic absolut. Se amână, pur și simplu, data interviului”, a declarat Arcadie Gherasim, președintele Consiliului.

***

Amintim că, pe 18 mai 2026, directorul general al TRM, Vlad Țurcanu, și-a anunțat demisia, la două zile după finala Eurovision, pe fondul scandalului generat de votul juriului național al Republicii Moldova. Potrivit legii, acesta va rămâne în funcție până la desemnarea unui nou director general, însă nu mai mult de șase luni de la vacantarea postului.

Concursul pentru funcția de director general a fost lansat pe 9 iunie. Între timp, Consiliul de Supraveghere a anunțat că cinci candidați s-au înscris în competiție: Dorin Scobioală, Ecaterina Cheptanaru, Sergiu Sandulescu, Andrei Zapșa și Adrian Graur. Ulterior, Consiliul a stabilit că doar patru dintre aceștia întrunesc condițiile de participare și i-a admis la etapa interviului, Adrian Graur fiind singurul candidat respins. Pe 16 iulie, s-a constatat că, de fapt, au fost depuse șase dosare, nu cinci, însă cel de-al șaselea candidat a fost exclus în aceeași zi, deoarece dosarul său nu conținea toate documentele prevăzute de regulamentul concursului.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: