parlament.md

Socialiștii au convocat Consiliul Republican. Batrîncea: „Presiuni enorme, șantaj, tentative de a scoate deputații noștri din fracțiune”

Vicepreședintele Parlamentului, secretarul executiv al PSRM, Vlad Batrîncea susține că există tentative de scoatere și a altor deputați din fracțiunea parlamentară a formațiunii. În cadrul ediției din 20 decembrie a emisiunii Rezoomat de la RLIVE TV, acesta a refuzat să comenteze Congresul Partidului Mișcarea Alternativa Națională (MAN), fondat de către primarul capitalei Ion Ceban și planificat pentru astăzi.

„La moment nu voi comenta Congresul MAN, să îl comenteze dl Ceban. Vom urmări. Joi, socialiștii au convocat Consiliul Republican, vom ieși cu declarații publice, reacții și ne vom expune foarte clar pe marginea unor tentative. Noi avem experiență, PSRM este o echipă. Am trăit cel mai dificil an din istoria partidului, jumătate dintre deputații noștri sunt supuși urmăririi penale politice, există presiuni enorme, șantaj, șantaj cu membrii familiei, tentative de a scoate deputații noștri din fracțiunea parlamentară. Toate aceste lucruri le vom aborda public la momentul oportun”, declarat deputatul socialist.

Batrîncea a precizat că tentativele privind scoaterea unor deputați din fracțiunea parlamentară a PSRM au loc din partea mai multor forțe politice.

Amintim că, pe 21 decembrie, este planificată desfășurarea Congresului MAN. Ion Ceban a precizat că evenimentul este unul „tehnic” și nu este deschis pentru presă, însă vor urma ulterior declarații publice.

Congresul va avea loc seara, după orele de muncă. Este un congres tehnic unde ne dorim să lucrăm cu echipa și de asta nu va fi public. Tot astăzi vom anunța ora când vom face declarații pentru presă”, a scris Ceban pe Facebook.

Amintim că pe 14 decembrie, Partidului Socialiștilor din Republica Moldova a anunțat că deputatul Gaik Vartanean părăsește formațiunea socialistă și se alătură MAN-ului condus de primarul Ion Ceban. Totodată, socialiștii au declarat că mizează pe bunul simț al lui Gaik Vartanean, care trebuie să-și depună mandatul, întrucât acesta ar aparține PSRM.

În cadrul ședinței din 15 decembrie a Parlamentului, BCS a anunțat despre excluderea lui Gaik Vartanean din fracțiune. La rândul său, Vartanean a precizat că va activa în calitate de deputat independent.


Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Rusia, Belarus, Kazahstan și Kârgâzstan cer Armeniei să organizeze un referendum privind alegerea între Uniunea Europeană și Uniunea Eurasiatică

Liderii Rusiei, Belarusului, Kazahstanului și Kârgâzstanului au cerut Armeniei să organizeze în cel mai scurt timp un referendum prin care cetățenii să decidă între aderarea la Uniunea Europeană și rămânerea în Uniunea Economică Eurasiatică. Cererea apare într-o declarație comună publicată pe site-ul Kremlinului după ședința Consiliului Suprem Eurasiatic de la Astana, citată de The Moscow Times . Semnatarii consideră că pregătirile Erevanului pentru aderarea la UE reprezintă „riscuri semnificative pentru securitatea economică” a statelor membre ale UEEA.

Declarația a fost semnată de președintele rus Vladimir Putin, președintele belarus Alexandr Lukașenko, președintele kazah Kasâm-Jomart Tokaev și președintele kârgâz Sadir Japarov, care consideră că pregătirile Erevanului pentru aderarea la UE reprezintă „riscuri semnificative pentru securitatea economică” a statelor membre ale UEEA. Totodată, potrivit declarației, problema potențialelor consecințe ale suspendării Armeniei din Tratatul privind Uniunea Economică Eurasiatică urmează să fie discutată la ședința Consiliului Suprem Eurasiatic din decembrie.

„Împărtășim poziția privind necesitatea organizării în Armenia, în cel mai scurt timp posibil, a unui referendum național privind aderarea la Uniunea Europeană sau rămânerea în componența Uniunii Economice Eurasiatice”, se arată în declarația comună, citată de Meduza.

Premierul armean Nikol Pașinian declarase anterior că Erevanul va continua să colaboreze simultan cu statele occidentale și cu cele din UEEA atât timp cât va fi posibil, iar când va veni momentul alegerii finale, poporul armenean va decide.

Alegerile parlamentare din Armenia sunt programate pentru 7 iunie, iar pe acest fond relațiile dintre Moscova și Erevan s-au deteriorat semnificativ. Rusia îl acuză pe Pașinian de orientare pro-occidentală, a început să introducă restricții la importul produselor armenești și cere admiterea la alegeri a omului de afaceri Samvel Karapetian, șeful grupului industrial-constructiv rus „Tașir”.

Amintim că pe 10 mai, la conferința de presă de după parada de Ziua Victoriei de la Moscova, Putin avertizase că Armenia ar putea repeta „scenariul ucrainean” dacă va continua pe calea integrării europene, declarând că doar în cazul în care Erevanul va organiza un referendum, cele două țări ar putea merge „pe calea unui divorț blând, inteligent și reciproc avantajos”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: