Facebook/Partidul Socialiştilor din Republica Moldova

Socialiștii o acuză pe Maia Sandu de presiuni asupra justiției: „CSM nu trebuie să se transforme într-o anexă politică”

Partidul Socialiștilor (PSRM) a acuzat președinta Maia Sandu și Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) că ar face presiuni asupra sistemului judiciar din Republica Moldova. Declarația vine la scurt timp după ce șefa statului a anunțat că Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) urmează să fie funcțional în 30 de zile, iar Parlamentul va numi membrii non-judecători, care au trecut pre-vettingul.

Socialiștii au menționat că, în conformitate cu articolul 6 din Constituție, în Republica Moldova puterile legislativă, executivă și judecătorească sunt separate și interacționează în exercitarea prerogativelor lor în conformitate cu prevederile Constituției.

„Principiul separării puterilor este un principiu fundamental al oricărui stat democratic guvernat de statul de drept. Partidul Socialiștilor din Republica Moldova condamnă ingerințele și presiunile din partea regimului Maiei Sandu. Consiliul Superior al Magistraturii nu trebuie să se transforme într-o anexă politic al PAS și să ducă o politică de consolidare a puterii personale a lui Sandu”, se arată în comunicatul PSRM.

De menționat că Președinția și Parlamentul nu au comentat deocamdată declarațiile socialiștilor.

Precizăm că Maia Sandu, a anunțat că Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) urmează să fie funcțional în 30 de zile, iar Parlamentul va numi membrii non-judecători, care au trecut pre-vettingul. Deciziile au fost aprobate în cadrul ședinței din 20 martie a Consiliului Suprem de Securitate.

„Cei care nu își pot justifica averile, protecția unor corupți, au ținut lecții de moralitate. Justiția a fost sechestrată de interesul unor judecători, care au lăsat criminalii în libertate. Stimați judecători, vreau să fiți atenți la mesajul meu. Aveți de ales – continuați să fiți parte a problemei sau deveniți parte a soluției”, a declarat Maia Sandu.

Deciziile CSS vin după ce, pe 17 martie, Adunarea Generală a Judecătorilor, în cadrul căreia urmau să fie aleși candidații CSM, a fost anulată. După o serie de discursuri, judecătorii au decis să întrerupă ședința. Aceasta ar urma să fie reluată pe 28 aprilie.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

UE începe achiziția unui sistem antiaerian cu rază medie pentru Moldova. Când ar putea fi livrat?

Uniunea Europeană va începe, în următoarele săptămâni, procedurile de contractare, licitație și achiziție a unui sistem de apărare antiaeriană cu rază medie pentru Republica Moldova. Acesta va fi finanțat prin măsura de asistență în valoare de 120 de milioane de euro, aprobată în iulie prin Facilitatea Europeană pentru Pace. Comisia Europeană a precizat pentru TVR Moldova că implementarea măsurii a început deja, dar nu a indicat când va fi livrat sistemul.

„Implementarea acestei măsuri de asistență a început deja. Ne așteptăm ca următoarele etape – contractarea, licitația și achiziția – să înceapă în următoarele săptămâni. Între timp, echipamentele de apărare antiaeriană cu rază scurtă, finanțate prin măsurile de asistență EPF din 2024 și 2025, sunt deja în proces de achiziție. Iar echipamentele de supraveghere aeriană, finanțate prin măsura de asistență din 2023, au fost deja livrate și contribuie la capacitatea Republicii Moldova de a monitoriza situația din spațiul aerian”, se declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Christian Wigand, pentru TVR Moldova.

Precizările Bruxelles-ului vin după ce ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a declarat, la începutul săptămânii, că un sistem integrat, capabil să detecteze și să distrugă ținte aeriene, ar putea ajunge în Republica Moldova abia peste aproximativ trei ani. Comisia Europeană nu a confirmat estimarea de trei ani și nici nu a oferit un alt termen pentru livrarea sistemului.

Până la procurarea sistemului cu rază medie, alte capacități de apărare aeriană finanțate anterior prin Facilitatea Europeană pentru Pace se află în diferite etape de implementare.

Potrivit Comisiei Europene, echipamentele antiaeriene cu rază scurtă, finanțate prin măsurile de asistență aprobate în 2024 și 2025, sunt deja în proces de achiziție, iar echipamentele de supraveghere aeriană prevăzute în 2023 – au fost deja livrate.

Amintim, Instrumentul european pentru pace a fost instituit în martie 2021 pentru a finanţa toate acţiunile din cadrul politicii externe şi de securitate comune în domeniul militar şi în domeniul apărării, cu scopul de a preveni conflictele, de a menţine pacea şi de a consolida securitatea şi stabilitatea pe plan internaţional. În special, Instrumentul european pentru pace permite UE să finanţeze acţiuni menite să consolideze capacităţile statelor terţe şi ale organizaţiilor regionale şi internaţionale în ceea ce priveşte chestiuni militare şi de apărare.

În iulie, curent, UE a decis să acorde un ajutor în valoare de 120 de milioane de euro pentru consolidarea sistemului de apărare aeriană al Republicii Moldova.

Potrivit datelor Ministerului Apărării, de la începutul războiului declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei, în februarie 2022, aproape 70 de drone și rachete au survolat ilegal spațiul aerian al Republicii Moldova, potrivit datelor Ministerului Apărării. Unele dintre acestea s-au prăbușit pe teritoriul țării.

Premierul Vasile Tofan a declarat, pe 9 septembrie, că numai în august 2026 au fost înregistrate 17 survolări neautorizate ale spațiului aerian al Republicii Moldova.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: