Parlamentul Republicii Moldova

Socialiștii vor protesta în centrul capitalei față de reținerea lui Stoianoglo. Manifestanții sunt invitați să participe fără simboluri de partid

Partidul Socialiștilor (PSRM) va organiza, pe 10 octombrie, un protest în centrul capitalei cu sloganul „Să spunem NU unui stat dictatorial! Să ne apărăm statul de drept!”. Anunțul a fost făcut de către socialistul Vlad Batrîncea în cadrul unei conferințe de presă. Deputatul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor a precizat că acțiunea va fi una apolitică, iar participanții sunt chemați fără simboluri politice. Decizia de a organiza un protest civic vine după ce, marți, în data de 5 octombrie, procurorul general Alexandr Stoiangolo a fost reținut de angajații Serviciului de Informații și Securitate (SIS), fiind cercetat penal pentru patru capete de acuzare.

Vlad Bătrîncea a comparat reținerea lui Alexandr Stoianoglo cu acțiunile din timpul guvernării Partidului Democrat, pe când era era controlat de către Vladimir Plahotniuc. Deputatul socialist a mai menționat că s-ar fi încercat împiedicarea procurorului general suspendat de a face publice anumite informații.

„Cerem în regim de urgență să fie publicate materialele dlui Stoianoglo, cu care el urma să iasă în conferință de presă. Ne aflăm în regim de dictatură. Republica Moldova intră în stare de stat capturat. Suntem gata să ieșim în stradă pentru a lupta pentru democrație și pentru libertate, pentru un proces echitabil, pentru respectarea normelor statului de drept. Facem apel la misiunile diplomatice acreditate în Republica Moldova. Suntem nedumeriți de ce nu au apărut reacțiile organismelor internaționale. Înțelegem bine că mai mulți parteneri se află într-o stare de neclaritate, nici ei nu pot înțelege ce se produce în Republica Moldova, de ce sunt încălcate toate normele legale, nu se respectă procedurile legale”, a declarat Vlad Batrîncea.

Deputatul socialistul a precizat că, în cadrul manifestației din 10 octombrie, nu vor fi utilizate simboluri de partid. Amintim că, în ajun, liderul PSRM Igor Dodon a calificat drept „greșeală politică fatală” reținerea lui Stoianoglo. În prezent, Dodon se află la Moscova, împreună cu mai mulți deputați socialiști.

***

Amintim că, din 1 octombrie, mun. Chișinău este sub prag roșu de alertă epidemiologică, din cauza pandemiei de coronavirus. Conform celei mai recente hotărâri emise de Comisia Națională Extraordinară pentru Sănătate Publică (CNESP), sunt interzise manifestările în aer liber.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

colaj NM

Un consilier municipal PAS din Chișinău, obligat să publice dezmințiri după o postare în care apare Ceban: „Un nonsens”

Primarul Chișinăului, Ion Ceban, a câștigat în prima instanță un litigiu privind apărarea onoarei și reputației profesionale intentat împotriva consilierului municipal PAS Ion Melnic. Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani, l-a obligat pe Melnic să dezmintă afirmația potrivit căreia edilul ar fi vizat în dosarul fostului director al „Spații Verzi”, Tudor Gîrbu, după o postare pe Facebook despre cauza penală, în care apărea și imaginea primarului. Într-un comentariu pentru NewsMaker, Ion Melnic a declarat că publicația sa nu menționează că edilul capitalei ar fi vizat în dosar și a precizat că va contesta decizia instanței la Curtea de Apel.

Potrivit hotărârii, cererea de chemare în judecată a fost admisă parțial. Instanța l-a obligat pe Ion Melnic să publice, în termen de 15 zile, un dezminț la ceea ce a calificat drept „informație defăimătoare”, cu următorul text: „Confirm că Ion Ceban nu este vizat în dosarul pornit în privința fostului director al Î.M. „Spații Verzi” și nu există substrat factologic suficient pentru a crede în implicarea lui”.

Hotărârea poate fi contestată la Curtea de Apel Centru în termen de 30 de zile.

Contactat de NM, Ion Melnic a calificat decizia primei instanțe drept „un nonsens”. Consilierul municipal a afirmat că, în postarea pentru care a fost acționat în judecată, nu a susținut că Ion Ceban ar fi vizat în cauza penală a fostului șef al „Spații Verzi”, ci doar că edilul apare în imaginea care însoțește textul.

Ion Ceban nu figurează în text (textul postării – n.r.). (…) Declarații din partea mea, în text sau verbal, n-au fost făcute, că el este parte a procesului, că este și Ion Ceban vizat și așa mai departe. De asta noi considerăm că hotărârea de astăzi este lipsită de fundament juridic. Este un nonsens, pentru că mă pune să dezmint ceea ce eu n-am făcut”, a menționat el.

Ion Melnic a precizat că va contesta hotărârea în instanța de apel.

Postarea care stă la baza procesului de judecată a fost publicată pe Facebook, pe 22 mai 2025. Este vorba despre o fotografie cu ziarul Primăriei Chișinău, în care apare Ion Ceban și peste care a fost editat chipul fostului director al „Spații Verzi”, Tudor Gîrbu, și mesajul „Continuăm să furăm împreună”. Imaginea este însoțită de un text care prezintă informații ale CNA despre dosarul de abuz de serviciu în care este cercetat Gîrbu. Numele primarului nu este menționat în text.

screenshot

Precizăm că, pe 7 mai, Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani, a dispus scoaterea de pe rol a unei alte cereri de chemare în judecată, depuse de Ion Ceban împotriva lui Ion Melnic, într-un litigiu privind libertatea de exprimare.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: