Андрей Мардарь / NewsMaker

Soluții pentru a nu pierde €68 mln. România vrea să încheie un protocol adițional cu Moldova

România ar putea încheia un protocol adițional cu Republica Moldova, care să permită țării noastre să nu piardă cele 68 de milioane de euro din asistenţa financiară nerambursabilă în valoare de 100 milioane de euro acordată de România prin acordul semnat în 2010. Declarația a fost făcută de către ministrul de Externe al României, într-un interviu publicat pe 19 martie de AGERPRES.

Ministrul român al Afacerilor Externe Bogdan Aurescu a declarat că Moldova ar putea beneficia de încă 68 mln de euro, dacă se va reuși semnarea unui document adițional la acordul din 2010.

„Mai sunt şi alte elemente care au fost discutate, atât cu ocazia vizitei domnului preşedinte cât şi cu ocazia vizitei pe care eu am făcut-o la Chişinău (…) şi în ceea ce priveşte, foarte important, încheierea unui protocol adiţional suplimentar la acordul privind grantul nerambursabil de 100 de milioane de euro pe care România l-a încheiat cu Republica Moldova în 2010. Mai sunt încă 68 de milioane de euro care pot să fie folosite pentru proiecte în Republica Moldova, cum a fost de pildă proiectul acela foarte cunoscut, de succes, în ceea ce priveşte modernizarea şi renovarea grădiniţelor”, a declarat șeful diplomației române.

Oficialul român a precizat că încă nu este clar dacă protocolul va putea fi semnat, însă acest lucru ar urma să se întâmple până la finalul lunii martie.

„Aşteptăm în continuare să vedem dacă va fi posibil, până la finalul acestei luni, să încheiem acest protocol adiţional, pentru că el extinde perioada de aplicabilitate a acordului din 2010 şi, în acelaşi timp, extinde domeniile în care se poate acorda acest ajutor. Noi sperăm să putem să finalizăm acest acord, nu ştiu dacă acest lucru va fi posibil, în orice caz, acest instrument este extrem de necesar pentru Republica Moldova, în beneficiul direct al cetăţenilor Republicii Moldova”, a precizat Aurescu.

Întrebat de jurnaliști dacă acest acord depinde de evoluţiile politice din Republica Moldova și anume la diferențele de viziuni dintre Președinți și Parlament, diplomatul român a precizat că Bucureștiul monitorizează situația.

Eu nu vreau să comentez acum despre evoluţiile situaţiei interne din Republica Moldova, care sunt foarte dinamice. Noi monitorizăm cu foarte multă atenţie ceea ce se întâmplă în acest moment în Republica Moldova. Cred că este extrem de important ca în Republica Moldova să poată să existe o cooperare între preşedintele Republicii, care are acest program de reforme extrem de ambiţios şi necesar pentru instituţiile, pentru societatea, pentru cetăţenii Republicii Moldova şi autorităţile guvernamentale şi respectiv Parlamentul Republicii Moldova, în aşa fel încât, aceste reforme să aibă loc efectiv”, a conchis ministrul.

***

În cadrul unei emisiuni telefizate din 21 ianuarie. ambasadorul României în Republica Moldova a avertizat că acordul de grant de 100 de milioane va expira în luna aprilie, iar Chișinăul riscă să piardă cele peste 60 de mln de euro care nu au fost utilizate.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Andrei Mardari / NewsMaker

Vârsta de pensionare pentru femeile din Republica Moldova a crescut cu jumătate de an

Începând cu 1 iulie 2025 se majorează vârsta standard de pensionare pentru femeile din Republica Moldova. Acestea se vor pensiona deja la 61 de ani și 6 luni. Pentru bărbați, vârsta de pensionare rămâne neschimbată – 63 de ani. Stagiul complet de cotizare, atât pentru femei, cât și pentru bărbați în Republica Moldova, este de 34 de ani.

Vârsta standard de pensionare pentru femei în fiecare an se majorează cu 6 luni de la 1 iulie, până va atinge 63 ani, pentru a fi egală cu vârsta de pensionare a bărbaților. Din anul 2028, atât bărbații, cât și femeile vor obține dreptul de pensionare la 63 de ani.

Potrivit Casei Naționale de Asigurări Sociale (CNAS), femeilor care au născut și au educat până la vârsta de 8 ani cinci sau mai mulți copii li se acordă reducerea vârstei standard de pensionare. Pentru ele, vârsta de pensionare se diminuează cu 3 ani și, începând cu 1 iulie 2025, va constitui 58 de ani și 6 luni.

Legea prin care s-a decis egalarea vârstei de pensionare s-a votat în 2021, la inițiativa lui Dan Perciun, atunci președinte al Comisiei parlamentare protecție socială, sănătate și familie. Legislatorii au invocat indicatorii demografici înregistrați în Republica Moldova, care arătau că ponderea persoanelor în vârstă de peste 60 ani este în creștere continuă.

Pentru persoanele care nu au stagiu complet se calculează pensia incompletă, mărimea căreia este proporțională cu numărul de ani de stagiu. Persoanele care au o vechime a stagiului de cotizare mai mică de 15 ani, nu au dreptul la pensie, ci doar la o alocație pentru persoanele în vârstă, care este de 50% din mărimea pensiei minime pentru limită de vârstă.

Dreptul la pensie anticipată pentru carieră lungă se acordă persoanelor care au realizat un stagiu contributiv de cotizare cu 5 ani pentru bărbați și cu 3 ani pentru femei mai mare decât cel prevăzut în lege. Astfel, din iulie, indiferent de vârstă, bărbații vor avea dreptul la pensia anticipată pentru carieră lungă dacă au un stagiu complet de cotizare de 39 de ani, iar femeile – dacă au un stagiu complet de cotizare de 37 de ani.

Șeful Direcției Informare și Comunicare din cadrul Casei Naționale de Asigurări Sociale (CNAS), Petru Socolan, a declarat pentru Moldova 1 că cetățenii au posibilitatea să-și procure stagiu de cotizare pentru a putea beneficia de pensii, în cazul în care nu au realizat un stagiu de cotizare complet sau nu au contribuit la sistemul public de asigurări sociale în anumite perioade. Persoanele care doresc să se asigure individual trebuie să achite, în anul 2025, o sumă de 20.518 lei.

Cetățenii pot afla anul în care vor putea solicita pensia pentru limită de vârstă aici. Menționăm că pensia pentru limită de vârstă se stabilește pe viață de la data îndeplinirii condițiilor de pensionare, dacă cererea şi actele necesare au fost depuse în termen de 90 de zile de la această dată. În cazurile în care a fost depășit termenul de depunere a cererii, pensia se acordă de la data prezentării ultimului act necesar. Termenul de examinare – 60 de zile de la data depunerii cererii cu toate actele necesare. Cererile pentru solicitarea pensiilor pentru limită de vârstă pot fi depuse online de către deținătorii semnăturii electronice/mobile, accesând pagina web oficială a autorității – www.cnas.gov.md.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: