Partidul „ȘOR”

Șor apelează la avocați din SUA, pentru a fi reprezentat în dosarul „frauda bancară”. Cine îi va apăra drepturile?

Deputatul fugar, Ilan Șor, cercetat penal în Moldova pentru spălare de bani, a apelat la o casă de avocatură renumită din SUA să-l reprezinte în dosarul de fraudă bancară. Anunțul a fost făcut de liderul formațiunii politice „ȘOR” pe pagina sa de Facebook. Potrivit postării, Șor va fi reprezentat în instanța de judecată de avocații americani Arif Hyder Ali și Roger Anson Burlingame de la renumita firmă Dechert LLP.

„De dosarul meu se va ocupa Roger Anson Burlingame, fost procuror de rang înalt al Departamentului de Justiție al SUA, consilier principal în investigații importante în ceea ce privește infracțiunile legate de fraudă, manipulare și abuz pe piețele financiare. Echipei i se va alătura, de asemenea, avocatul și profesorul adjunct de drept Arif Hyder Ali, care are peste 30 de ani de experiență în soluționarea litigiilor internaționale și a ocupat funcții în instituții academice de top, inclusiv la Georgetown University Law Center. Arif Hyder Ali a fost, de asemenea, avocat senior în organizații internaționale, inclusiv în cadrul Comisiei de Compensare a Națiunilor Unite, un organ subsidiar al Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite”, a declarat Ilan Șor”, a declarat Ilan Șor.

Parlamentarul fugar a mai declarat că casa de avocatură a depus deja demersuri în instanța moldovenească, „exprimând îngrijorări” cu privire la posibilele încălcări ale drepturilor lui Șor în temeiul Convenției Europene a Drepturilor Omului și a altor tratate internaționale la care Moldova este parte.

Cei doi avocați ar urma să se alăture actualei echipe de avocați moldoveni, condusă de Aureliu Colenco și Denis Calaida, care, până în prezent, l-au reprezentat pe Șor în instanță.

Potrivit portalului Anticorupție, Dechert LLP este o firmă de avocatură multinațională americană cu peste 900 de avocați cu practici în corporații și valori mobiliare, litigii complexe, finanțe și imobiliare, servicii financiare, management de active și capital privat. În 2021, firma și-a crescut veniturile cu 25%, cu un venit total de 1,3 miliarde de dolari.

Fiecare contract cu clienții se discută în mod particular, iar clauzele financiare sunt un secret. Totuși, dacă e să facem referință la raportul pentru anul 2021, publicat pe site-ul oficial al firmei de avocatură, vedem că au fost reprezentate în instanță peste 300 de persoane particulare și 700 de companii. „Raportat la venitul de 1,3 miliarde al Dechert LLP și ținând cont de faptul că unele clauze sunt mai costisitoare, mai ales în cazul companiilor, un contract individual ar putea ajunge și la zeci de milioane de dolari”, notează anticorupție.md.

De menționat că în Moldova, Șor este acuzat în dosarul denumit generic „furtul miliardului”, bani devalorizați din sistemul bancar moldovenesc. Prima instanță l-a condamnat la 7,5 ani de închisoare. În urmă cu trei ani, Șor a fugit din Moldova și, potrivit unor rapoarte neconfirmate, locuiește de atunci în Israel.

Mai mult, faptul că ar locui în Israel a fost confirmată, de curând, de însuși Ilan Șor. Acesta a declarat, în cadrul unei intervenții online, în care îndemna populația să iasă la proteste împotriva guvernării, că va reveni „în curând” în Moldova.

Anterior, președinta țării, Maia Sandu, a declarat că cei care îi cer azi demisia sunt „hoții și marii oficiali corupți”, care „nu doresc” ca reforma justiției să fie aplicată în țară. „În caz contrar, atunci vor trebui să returneze în țară banii furați de la cetățeni”, a precizat Maia Sandu după ultima ședință a CSE.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Rusia a atacat cu rachete balistice Kievul: cel puțin 9 persoane au murit

Armata rusă a atacat cu rachete balistice capitala Ucrainei în noaptea de 31 iulie spre 1 august. Potrivit autorităților locale, în urma bombardamentelor, cel puțin nouă persoane au murit, iar alte 28 au fost rănite.

Printre persoanele rănite se numără doi adolescenți de 13 și 17 ani. Victimele primesc îngrijiri medicale.

Pagubele provocate de atac au fost raportate în cinci raioane ale capitalei ucrainene, transmite DW.

În raionul Solomianski, două persoane au murit, iar alte opt au fost rănite, inclusiv doi copii. O clădire de locuințe cu cinci etaje a fost parțial distrusă, iar în zonă au izbucnit incendii. Salvatorii au evacuat 35 de persoane de la etajele superioare ale imobilului, iar focul a fost ulterior stins.

În raionul Darnîțki, atacul a provocat distrugeri la o clădire administrativă și la un imobil nerezidențial. Au fost raportate, de asemenea, incendii la automobile și pagube la clădiri. Aici au murit șapte persoane, iar alte 14 au fost rănite, printre acestea fiind doi copii.

Și în regiunea Kiev au fost raportate consecințe ale atacului. Un incendiu a izbucnit la o întreprindere industrială, iar două persoane au fost rănite, potrivit administrației militare regionale.

Precizăm că, în cursul nopții, Rusia a lansat asupra Ucrainei, în total, 35 de rachete, dintre care 27 balistice, precum și 185 de drone de atac de diferite tipuri. Președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, a declarat că forțele ucrainene au reușit să doboare doar o singură rachetă balistică, pe fondul lipsei de rachete-interceptoare pentru sistemele de apărare antiaeriană Patriot.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: