Șor se laudă: Vizita în Rusia a dat roade. Deputații Apostolova și Jardan merg repetat la Moscova

Deputații Partidului „ȘOR” Reghina Apostolova și Petru Jardan vor întreprinde o nouă vizită în Federați Rusă, săptămâna viitoare. Un anunț în acest sens a fost făcut de liderul formațiunii politice, deputatul fugar Ilan Șor. Potrivit lui Șor, parlamentarii ar urma să aibă o întrevedere cu  președintele Comitetului pentru Relații Internaționale al Dumei de Stat a Federației Ruse, Leonid Sluțki, în cadrul căreia vor cere liberalizarea exportului de fructe și legume, precum și un preț mai mic la gaz, pentru raionul Orhei.

„Acum o săptămână, deputații Reghina Apostolova și Petru Jardan au analizat, împreună cu Leonid Sluțki, posibilitatea dezvoltării relațiilor comercial-economice cu raionul Orhei. În special, s-a discutat despre aprovizionarea raionului cu gaze naturale la prețuri accesibile, dar și reluarea exporturilor produselor agricole spre Rusia, de către producătorii din Orhei. (…) Așa cum a promis, deputatul rus Leonid Sluțki a dat curs solicitărilor noastre și mi-a expediat o scrisoare în care vine cu propunerea de a discuta repetat cu deputații fracțiunii Partidului „ȘOR” despre posibilitatea oferirii unui preț special la gaze pentru raionul Orhei, precum și deschiderea pieței de desfacere pentru legumele și fructele moldovenești”, scrie Ilan Șor.

Deputatul fugar, care este și liderul Partidului „ȘOR”, anunță, în context, că parlamentarii Reghina Apostolova și Petru Jardan ar urma să meargă, repetat, la Moscova, săptămâna viitoare, pentru a purta negocieri în acest sens.

Ilan Șor/Facebook

Amintim că doi deputați ai Partidului „ȘOR” și unul al Partidului Comuniștilor s-au întâlnit, pe 9 septembrie, la Moscova, cu președintele Comitetului pentru relații internaționale din cadrul Dumei de Stat a Rusiei, Leonid Sluțki și cu vicepreședintele Comitetului, Dmitri Novikov. Partidul „ȘOR” anunțat atunci, într-un comunicat de presă, că în cadrul întrevederii au fost abordate mai multe subiecte legate de relațiile bilaterale dintre cele două state.

„Un comportament de mancurți, care nu pot trăi fără stăpâni” – așa a comentat președintele Legislativului vizita comună a celor trei deputați la Moscova.

„Sunt conștienți că nu au nicio șansă să negocieze. E comportamentul slugarnic al unor politicieni din Republica Moldova. Nu face altceva decât să dovedească ca oamenii aceștia sunt împotriva Republicii Moldova, că nu își doresc aici stabilitate și că vor doar să își apere pielea și să destabilizeze situația în Republica Moldova. În rest nimic, absolut nimic”, a declarat Grosu în cadrul unei emisiuni, după vizita deputaților în Rusia.

Amintim că recent prim-ministra Natalia Gavrilița a declarat că nu merge în Rusia să negocieze un preț mai bun la gazele naturale furnizate de Gazprom așa cum nu ar exista o deschidere din partea Rusiei în acest sens. Premierul țării a calificat discuțiile cu Federația Rusă drept „foarte complicate” și a spus că autoritățile sunt în căutarea unor alternative pentru gazul rusesc. Între acestea se numără România și Azerbaidjan – țări cu care Republica Moldova duce tratative și din care ar putea exporta gaze naturale pe viitor.

Precizăm că timp de un an, prețul la gazele naturale în țara noastră a crescut de peste 5 ori. Astfel, dacă în luna septembrie a anului trecut consumatorii casnici achitau un preț de 4,20 de lei pentru un metru cub de gaz consumat, astăzi moldovenii achită 23 de lei. Prețul ar urma să fie majorat, în scurt timp. În acest sens, Moldovagaz a declarat că va cere ANRE-ului să aprobe un tarif de 31 de lei, cu TVA inclus, chiar dacă prețul real ar fi de 36 de lei. Autoritățile spun că de vină ar fi războiul de Ucraina și dau asigurări că vor compensa, și în acest an, factura la căldură și gaze naturale pentru cetățenii vulnerabili din punct de vedere energetic. Potrivit ministrului Muncii, doar 1% din populația țării ar putea să-și onoreze facturile la prețurile actuale.

În prezent țara noastră achită 1882 de dolari pentru o mie de metri cubi de gaze naturale rusești.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

ILTC continuă programul cu INEL: mentorii naționali își dezvoltă competențele de limba engleză

International Language Training Center (ILTC) continuă programul de dezvoltare a mediului profesional al profesorilor de limbi străine, realizat împreună cu INEL și Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova. Una dintre primele componente practice ale programului este cursul de limba engleză pentru mentorii naționali, care sunt implicați în programe educaționale și contribuie la transmiterea abordărilor moderne către școli, regiuni și comunități profesionale.

Cursul a început în martie 2026. Scopul său este de a-i ajuta pe mentorii naționali să utilizeze limba engleză cu mai multă încredere în activitatea lor: în comunicarea cu colegii și partenerii, în lucrul cu materialele internaționale, în participarea la întâlniri educaționale și în redactarea mesajelor scrise.

În contextul parcursului Republicii Moldova către Uniunea Europeană, aceste competențe fac parte dintr-un proces mai amplu de modernizare a educației. Mentorii lucrează cu cadrele didactice și contribuie la răspândirea unor abordări profesionale noi, de aceea este important ca ei să aibă acces la materiale internaționale, metode educaționale și comunicare profesională. Acest lucru ajută sistemul educațional să fie mai deschis către practici moderne, schimb internațional de experiență și spațiul profesional european.

„Pentru INEL, dezvoltarea competențelor de limba engleză ale mentorilor naționali reprezintă mai mult decât un curs de limbă – reprezintă o investiție în capacitatea sistemului educațional de a învăța, de a coopera și de a se conecta la bunele practici europene și internaționale. Mentorii sunt actori-cheie ai schimbării în educație: ei formează, inspiră și susțin cadrele didactice în implementarea abordărilor moderne. Prin acest parteneriat valoros cu Ministerul Educației și Cercetării și ILTC, ne propunem să consolidăm o comunitate profesională de mentori mai încrezătoare, mai conectată la resurse internaționale și mai bine pregătită pentru a sprijini dezvoltarea școlilor din Republica Moldova”, menționează Viorica Andrițchi, directoarea Institutului Național pentru Educație și Leadership.

„Pentru noi este important ca limba engleză să devină pentru mentori un instrument de lucru, nu doar un obiectiv de studiu. Cu cât se simt mai încrezători în comunicarea profesională, cu atât le este mai ușor să participe la formate de lucru internaționale, să lucreze cu materiale moderne și să transmită această experiență colegilor”, menționează Victoria Galii, directoarea ILTC.

Înainte de începerea cursului, ILTC a realizat o testare inițială a 56 de participanți. În baza rezultatelor, au fost formate grupuri în care studiază în prezent 19 mentori naționali implicați în programele INEL și ale Ministerului Educației și Cercetării. Cursurile se desfășoară la nivelurile A1.1 și A2.1, iar progresul participanților este evaluat la fiecare două-trei luni.

Procesul de învățare este construit în jurul situațiilor practice. La ore, participanții lucrează cu vocabular profesional, exersează comunicarea orală, audierea și pronunția, învață să redacteze mesaje și e-mailuri în limba engleză. Sunt utilizate activități interactive, lucru în perechi și în grup, analiza unor situații concrete și platforme online. De exemplu, participanții exersează cum să prezinte o inițiativă educațională, cum să adreseze o întrebare unui expert internațional, cum să scrie un mesaj profesional sau cum să explice colegilor o nouă abordare în limba engleză.

După primele două luni, participanții au oferit primul feedback privind cursul. Acesta arată că formatul ales răspunde bine așteptărilor lor: mentorii remarcă utilitatea practică a lecțiilor, structura clară a procesului de învățare și posibilitatea de a aplica imediat limba engleză în situații de lucru.

Participanții au apreciat în mod special activitatea profesorilor. Toți respondenții au evaluat cu „excelent” pregătirea lecțiilor, explicarea gramaticii și vocabularului, motivarea participanților, organizarea activităților și corectarea greșelilor. Printre cele mai utile activități au fost menționate exercițiile de conversație, lucrul în perechi, exercițiile practice de redactare a mesajelor și scrisorilor, precum și sarcinile în care gramatica este aplicată imediat în situații reale. 

Participanții au subliniat, de asemenea, că programul este bine structurat, echilibrat și se desfășoară într-o atmosferă de lucru confortabilă. A fost evidențiat, în mod special, profesionalismul profesorilor, caracterul interactiv al lecțiilor și capacitatea acestora de a lucra cu cursanți adulți care revin la studiul limbii engleze având deja obiective profesionale concrete.

Cursul de limba engleză pentru mentorii naționali a devenit încă un format practic al programului ILTC și INEL. International Language Teachers Conference ILTC Moldova 2026 a deschis programul prin experiență internațională și schimb profesional, iar cursul pentru mentori continuă această activitate prin instruire regulată și dezvoltarea unor competențe concrete. Astfel, pas cu pas, se dezvoltă ILTC Community – o comunitate profesională în care profesorii și mentorii fac schimb de experiență, testează abordări noi și transmit mai departe soluțiile care funcționează.

Despre ILTC

International Language Training Center (ILTC) este o organizație educațională non-profit din Republica Moldova, activă din 1994 în domeniul predării limbilor străine. Astăzi, ILTC reunește programe lingvistice pentru copii, adolescenți și adulți, inițiative pentru dezvoltarea profesională a profesorilor și formate de sprijin pentru părinți.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: