Imagine simbol

Sprijinul financiar al partidelor de către instituții publice în afara campaniei – interzis. Amenzi de până la 30.000 de lei

Comisia Electorală Centrală (CEC) avertizează autoritățile publice centrale și locale, întreprinderile de stat, instituțiile publice și alte entități finanțate din bani publici că susținerea financiară a partidelor politice, inclusiv indirectă, este interzisă în afara campaniei electorale.

Autoritatea electorală anunță că a emis o circulară în acest sens, după ce a identificat cazuri în care partidele politice au beneficiat de servicii gratuite din partea unor instituții publice, reflectate ulterior în contabilitate drept donații, ceea ce contravine legislației.

Potrivit Legii cu privire la partidele politice, orice sprijin financiar, logistic sau material oferit de către autorități publice și instituții cu capital de stat este interzis, cu excepția situațiilor prevăzute expres de lege.

Susținerea financiară indirectă a concurenților electorali — cum ar fi oferirea spațiilor pentru afișaj electoral și întâlniri cu alegătorii — este permisă doar în perioada campaniei electorale și doar în baza unor dispoziții emise de autoritățile locale. Pentru alegerile parlamentare din toamnă, campania electorală se va desfășura între 29 august și 27 septembrie.

CEC avertizează că finanțarea ilegală a partidelor politice poate fi sancționată cu amenzi de până la 30.000 de lei pentru persoanele juridice și până la 15.000 de lei pentru persoanele cu funcții de răspundere.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

euronews.com

Sediul Serviciului de Securitate al Ucrainei, lovit de o dronă rusească. Zelenski anunță lovituri de răspuns

O dronă rusească a lovit sediul Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU) din Kiev vineri, 4 septembrie. Anunțul a fost făcut de președintele ucrainean Vladimir Zelenski.

Potrivit lui Zelenski, drona ar fi fost direcționată „direct spre biroul” șefului interimar al SBU, Aleksandr Poklad. Președintele ucrainean a precizat că în urma atacului au fost rănite mai multe persoane, fără să spună însă câte.

Publicația „Ukrainska Pravda” scrie că Poklad nu se afla în biroul său în momentul atacului.

Ulterior, Zelenski a anunțat că a discutat cu șeful SBU după atac și a primit un raport privind pregătirea unor lovituri de răspuns împotriva Rusiei.

Geografia răspunsului este stabilită. Momentul va fi ales astfel încât să obținem rezultatul dorit”, a declarat președintele ucrainean, potrivit Meduza.

Totodată, primarul Kievului, Vitali Kliciko, a anunțat că nouă persoane au fost rănite în urma unui atac cu drone în raionul Șevcenkivski. Sediul SBU se află în această zonă. În mesajul său, Kliciko nu a precizat în mod direct că sediul serviciului de securitate a fost lovit.

Deocamdată, autoritățile ruse nu au comentat informațiile privind atacul asupra sediului SBU.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: