Андрей Мардарь / NewsMaker

„Spun foarte ferm: vor fi anticipate în luna iunie”. Dodon va recomanda fracțiunii PSRM să nu o susțină pe Natalia Gavrilița

Liderul Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, a declarat că, în luna iunie, vor fi organizate alegeri parlamentare anticipate și că va recomanda fracțiunii PSRM să nu voteze candidatura Nataliei Gavrilița la funcția de prim-ministru al țării. Declarația a fost făcută în cadrul ediției din 3 februarie a emisiunii „Politica Nataliei Morari” de la TV8.

„Sunt foarte multe speculații la acest subiect. Spun foarte ferm: vor fi anticipate în luna iunie. Poziția mea fermă este că fracțiunea PSRM nu trebuie să voteze candidatul la funcția de prim-ministru”, a declarat Igor Dodon.

Liderul PSRM a menționat că Natalia Gavrilița este un bun profesionist, însă atunci când o fracțiune votează programul unui executiv, acesta trebuie să includă și platforma sa politică.

„Imaginați-vă că noi votăm acest guvern. Ce vor spune alegătorii noștri? Noi am discutat la Consiliul Republican de sâmbăta trecută și vom mai discuta când va fi discutat programul. Dar eu consider și voi recomanda colegilor să nu voteze acest guvern. Și să nu votăm guverne în această perioadă. Și să mergem consecvent la alegeri parlamentare anticipate”, a argumentat Dodon.

Igor Dodon a mai spus că, potrivit unor sondaje „închise” pe care le-a văzut, dacă ar fi organizate alegeri parlamentare anticipate, PAS ar acumula cu 5-7% mai mult decât PSRM.

„Până acum au fost patru sondaje închise pe care le-am văzut. Începând cu luna decembrie și sondajele din ianuarie-februarie. PAS scade, PSRM se întărește. Diferența dintre PAS și PSRM este de 5-7%”, a precizat Dodon.

Președintele PSRM a mai spus că data desfășurării alegerilor parlamentare anticipate ar putea fi 23 mai, 30 mai, 6 iunie, 13 iunie, 20 iunie sau 27 iunie.

***

Potrivit legii, dacă majoritatea parlamentară nu votează de două ori pentru un candidat desemnat de președinte la funcția de prim-ministru, legislativul este dizolvat și urmează să fie declanșate alegeri parlamentare anticipate.

Candidatul la funcția de premier, Natalia Gavrilița, urmează să vină în parlament cu programul și cabinetul de miniștri propus. Anterior, PAS, Platforma DA și PDM au anunțat că nu vor vota pentru învestirea guvernului Gavrilița.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

(VIDEO) „Amnezia” martorilor lui Plahotniuc/ Centrul rus îl dă în judecată pe Marian/ Găgăuzia, deja spre UE

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!
— Centrul Rus de Știință și Cultură îl amenință cu judecata pe Radu Marian
— Drumarii au intervenit pe strada Industrială după reportajul NewsMaker
— Martori audiați în dosarul lui Plahotniuc: nu-mi amintesc nimic
— Creangă, acuzat de trădare de patrie, internat din nou în spital
— Primele întâlniri oficiale ale premierului cu diplomați străini
— Angelina Jolie, în vizită la Herson
— Konstantinov a explicat vizita șefului SIS în Găgăuzia. De ce a mers șeful SIS în Găgăuzia?
— Fracțiunea PAS din CMC cere depolitizarea primăriei Chișinău
— Mai multe persoane care ar fi gestionat platforma TUX, reținute
— Ambasada Rusiei la Chișinău, în apărarea Centrului rus de Știință și Cultură
— Chișinăul rupe „Prietenia parlamentară” cu Rusia șI Belarus
— Percheziții la un șef de direcție și la conducerea unor școli și grădinițe
— Corupție în educație? Nouă persoane, vizate de percheziții în Chișinău
Abonați-vă la NewsMaker – cele mai actuale știri fără cenzură.
Nu uitați să apăsați pe clopoțel pentru a nu rata noile ediții: zilnic, la 15:00 și 19:00, de luni până vineri.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: