Standupovka vine cu un nou show umoristic – PECAP

Membrii proiectului Standupovka lansează un nou show umoristic – Pecap. Lansarea a avut loc pe 18 august, iar primul episod deja este public pe platforma de YouTube a brandului Standupovka. 

Pecap este un show unde baietii abordeaza fetele într-un mod umoristic. Cine e mai amuzant, simpatic sau galant față de fată, câștigă runda și merge mai departe.

„Noi am decis să dezvoltăm acest format, pentru ca băieții să priveasca și să devina mai încrezuți în ei. Azi multă comunicare se face online și se vede că noi am cam uitat să interacționam în viața reală”, – spune Ivan Liulenov, membrul echipei Standupovka.

Showul este filmat, așa ca spectatorii își pot alege cel mai bun outfit iar dispoziția bună rămâne pe seama artiștilor.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei / Newsmaker

Majorările salariale din septembrie depind de reforma fiscală? Gavriliță: „În forma actuală, legea nu poate fi adoptată fără surse suplimentare”

Ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, a declarat că autoritățile întreprind toate măsurile pentru ca legea salarizării să intre în vigoare din septembrie, însă aceasta poate fi promovată doar dacă există surse de finanțare. Potrivit oficialului, în bugetul de stat, în prezent, nu există bani pentru aceste majorări, dar acestea pot avea loc „în condițiile în care avem aprobată o nouă politică fiscală”, care se află în consultări. În contextul reformei fiscale, ministrul a spus că „timp este” și că „anumite chestii se pot adopta chiar și pe parcursul lunii septembrie”. Declarațiile au fost făcute la ediția din 26 iunie a emisiunii „Realitatea te privește” de la Realitatea TV.

În timpul emisiunii, ministrul a fost întrebat dacă își menține poziția exprimată anterior, potrivit căreia modificările la legea salarizării, aflate în consultări publice, ar putea intra în vigoare în septembrie. „Da, facem tot posibilul ca să reușim, dar este și cealaltă parte. (…) Noi putem promova această lege doar dacă avem și surse de finanțare”, a răspuns oficialul.

Întrebat dacă în bugetul de stat există bani pentru ca majorările să intre în vigoare de la 1 septembrie, ministrul a răspuns: „Nu. În forma care este astăzi prezentată legea, ea nu poate fi adoptată fără surse suplimentare de venit. (…) Doar în condițiile în care avem aprobată o nouă politică fiscală, care de fapt ne aduce mai multă ordine în colectări”.

La întrebarea când trebuie să fie adoptată politica fiscală ca să existe aceste majorări, oficialul a spus că „timp este” și că „anumite chestii se pot adopta chiar și inclusiv pe parcursul lunii septembrie”. „Întrebarea este să ne asigurăm că tot ce este de discutat și de consultat… pentru că și acea politică (nota red. fiscală) este în consultări. (…) Dacă în politica fiscală fiecare crede că trebuie să plătească mai puțin, acolo (nota red. în reforma sistemului de salarizare) toți sunt siguri că trebuie să câștige mai mult. Și cam asta este ecuația cu care lucrăm”, a adăugat ministrul.

Potrivit oficialului, „o bună parte” din reforma fiscală pentru 2027 este determinată de necesitatea de a finanța noua lege a salarizării. „Cel puțin unul din angajamentele pe care le avem cu Fondul Monetar Internațional este că nu admitem majorări pe partea de salarizări dacă nu ni le permitem cu venituri suplimentare”, a adăugat el.

Întrebat dacă mai întâi a fost elaborată legea salarizării și abia apoi au fost căutate sursele de finanțare prin reforma fiscală, ministrul a declarat: „Cred că am putea spune, pentru că legea salarizării este una complexă și la care s-a lucrat câțiva ani. (…) Am venit eu cumva pe ultima sută de metri, dar la ea s-a lucrat câțiva ani”.

***

Amintim că Ministerul Finanțelor a elaborat un proiect de lege pentru modificarea unor acte normative privind reforma sistemului unitar de salarizare în sectorul bugetar. Documentul vizează circa 172.074 de posturi și 227.061 de angajați din sectorul bugetar. Proiectul se află în consultări publice, iar ministrul Finanțelor, Adrian Gavriliță, a anunțat că acesta ar putea intra în vigoare de la 1 septembrie 2026. Proiectul prevede, printre altele, un salariu de bază lunar brut de 65.100 de lei pentru șefa statului, președintele Parlamentului și prim-ministru.

Recent, Ministerul Finanțelor a publicat și proiectul politicii bugetar-fiscale pentru 2027, care se află în prezent în consultări publice. Una dintre cele mai discutate modificări vizează uniformizarea cotelor de TVA, prin eliminarea mai multor cote reduse aplicate în prezent. Potrivit Guvernului, măsura va fi implementată etapizat și ar putea afecta produse alimentare, medicamente, comerțul electronic, restaurante și cafenele, hoteluri și pensiuni, autoturismele și resursele energetice. Despre principalele noutăți din versiunea inițială a documentului, NM scris AICI și AICI. NewsMaker a scris AICI principalele modificări pe care autoritățile sunt gata să le opereze în documentul aflat în consultări.

sovsport.ru/foto simbol

Refuzul steagului și al imnului Rusiei la Cluj-Napoca: echipa rusă s-a retras din competiție

Federația de Gimnastică a Rusiei a anunțat că echipa națională a țării nu va participa la Cupa Mondială de Gimnastică Ritmică de la Cluj-Napoca, România. Federația a motivat decizia prin „încălcarea gravă a regulamentului competiției”. Amintim că primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, anunțase zilele trecute că steagul și imnul Rusiei nu pot fi utilizate la Cluj-Napoca.

Federația a anunțat pe 26 iunie că echipa națională a Rusiei la gimnastică ritmică a luat decizia de a se retrage din participarea la Cupa Mondială de Gimnastică Ritmică, care are loc la Cluj-Napoca.

„Această decizie este legată de încălcarea gravă a regulamentului competiției de către organizatorii acesteia. Organizatorii ne-au informat că în sala de sport nu va fi afișat drapelul de stat al Federației Ruse și nu va fi intonat imnul național în cazul victoriei gimnastelor ruse. Aceasta reprezintă o încălcare directă a deciziei din luna mai. (…) Echipa noastră națională este întotdeauna pregătită să participe la turnee în care sunt respectate cerințele. Federația de Gimnastică a Rusiei va insista asupra respectării necondiționate a deciziilor Federației Mondiale de Gimnastică prin toate mecanismele juridice internaționale”, se arată în declarația Federației de Gimnastică a Rusiei.

***

În perioada 26-28 iunie, la Cluj-Napoca are loc Cupa Mondială de Gimnastică Ritmică.

Pe 24 iunie, primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a declarat că, în momentul în care a aprobat organizarea competiției, știa că sportivii din Rusia nu pot utiliza imnul și steagul ca simboluri de reprezentare, însă recent Federația Mondială de Gimnastică Ritmică a schimbat regulile. Astfel, el a adăugat că „steagul și imnul Rusiei nu pot fi utilizate la Cluj-Napoca”. Detalii AICI.

Președinta Federației Române de Gimnastică Ritmică, Irina Deleanu, a declarat că „prin această decizie putem risca organizarea Campionatului Mondial de anul viitor și chiar sancțiuni din partea Federației Internaționale de Gimnastică”. „Eu sper să nu se ajungă atât de departe”, a spus ea pentru prosport.ro.

Facebook/Larisa Novac

„Sunt momente în care mă întreb dacă merită”: O deputată PAS se plânge de atacuri pe online, după scandalul MoldATSA

Deputata Partidului de guvernare Acțiune și Solidaritate (PAS), Larisa Novac, s-a plâns că este atacată în mediul online. Totodată, aceasta a menționat că înțelege de unde vine această reacție, „mai ales după evenimentele din ultimele zile legate de MoldATSA”. Parlamentara a spus, în apărarea sa, că fiecare trebuie să răspundă pentru propriile fapte și că „răspunderea trebuie să fie individuală, nu colectivă”.

„Am scris ieri un mesaj după ce am ieșit din Plenul Parlamentului. (…) Le mulțumesc celor care mi-au transmis mesaje de susținere și încurajare. Alții au ales să-mi aducă învinuiri, să-mi pună etichete și să mă condamne fără să cunoască toate faptele. Înțeleg de unde vine această reacție, mai ales după evenimentele din ultimele zile legate de MoldATSA. Totuși, nu pot tolera lipsa de respect și injuriile pe pagina mea. (…) Eu, ca deputat, nu am ochi și urechi peste tot. Interacționez instituțional: cer informații, solicit explicații și urmăresc ca lucrurile să fie clarificate. Și da, simt aceeași nedreptate pe care o simt mulți cetățeni atunci când încrederea acordată este folosită în mod abuziv. Dar vreau să vă întreb ceva: cine dintre dumneavoastră poate răspunde pentru toate acțiunile propriilor copii atunci când aceștia aleg un drum greșit? Dar pentru veri, frați sau cumetri? Nimeni”, a comunicat parlamentara.

Potrivit deputatei, „răspunderea trebuie să fie individuală, nu colectivă”. „Ancheta trebuie să stabilească, cu nume și prenume, cine, când și ce lege a încălcat. Iar fiecare trebuie să răspundă pentru propriile fapte. Cine nu a încălțat papucii de deputat poate crede că totul este simplu. Dar, sincer, sunt momente în care mă întreb dacă merită. (…) Eu aleg să continui să încerc”, a adăugat parlamentara.

Menționăm că mesajul la care s-a referit deputata a adunat peste 100 de comentarii, multe dintre acestea fiind critice. În acest mesaj, parlamentara făcea referire la ședința Parlamentului din 26 iunie, menționând că aceasta a durat opt ore. „Pentru mulți deputați din opoziție, sala de ședințe pare să fi devenit mai degrabă un platou de filmare decât un loc pentru dezbateri serioase. Pentru noi, însă, Parlamentul rămâne locul în care se muncește, se discută proiecte de lege și se iau decizii”, a comunicat parlamentara în același mesaj.

***

Întreprinderea de stat „MoldATSA”, responsabilă de securitatea traficului aerian din Republica Moldova, a ajuns în centrul unui scandal după o investigație a Ziarului de Gardă din 18 iunie, care a arătat că directorul Dumitru Vangheli ar fi inclus în CV informații despre studii de pilotaj în Canada și experiență la Air Canada, informații care, potrivit ZdG, nu corespund realității. În urma investigației, acesta a fost demis. Detalii AICI. Deputatul PAS, Radu Marian, a declarat pentru Nokta că el a fost cel care l-a propus pe Vangheli pentru această funcție. Mai târziu, pe o rețea de socializare, Marian a recunoscut că a greșit.

Ulterior, politicianul Dragoș Galbur a afirmat că Anastasia Taburceanu, verișoara președintei Maia Sandu, ar fi fost numită la „MoldATSA” fără concurs public, ca purtător de cuvânt, menționând un salariu de peste 70.000 de lei și lipsa prezenței la locul de muncă. Taburceanu a confirmat angajarea, precizând că prestează servicii de comunicare. Totodată, a spus că salariul său este de 25.700 de lei, plus „suplimente pentru stagiu și volum de lucru”. RISE a scris că aceasta a fost angajată la începutul lunii iunie 2025 și ar fi fost plătită, în medie, cu peste 75.000 de lei lunar în 2025 și peste 120.000 de lei lunar în 2026. Pe 23 iunie, Taburceanu a anunțat că și-a depus cererea de eliberare din funcție și a menționat că va restitui sumele încasate ca sporuri și adaosuri la salariu. Detalii AICI. Maia Sandu a declarat că nu a avut nicio implicare în angajarea Anastasiei Taburceanu. Președinta a adăugat că „este amoral să ei bani nemeritați și acești bani trebuie întorși”.

Pe 24 iunie, încă o verișoară a Maiei Sandu și-a dat demisia. Este vorba despre Tatiana Batin, care era șefa cabinetului președintelui Parlamentului, Igor Grosu. Acesta a precizat că demisia a fost „de onoare” și este legată de incidentul cu sora ei, Anastasia Taburceanu. Detalii AICI. Între timp, politicianul Dragoș Galbur a afirmat că încă o rudă a Maiei Sandu ar fi fost numită fără concurs, de această dată la șefia unei sucursale a Moldelectrica. Compania Moldelectrica a respins acuzațiile, precizând că Iurie Sandu a fost desemnat în urma unui concurs intern. Detalii AICI.

VIDEO Găgăuzia: La Vulcănești, apă peste o zi / Sandu a discutat situația din Găgăuzia cu comisarul OSCE

Ce se întâmplă în Găgăuzia, cu ce probleme se confruntă locuitorii autonomiei și ce soluții propun autoritățile locale și centrale? NewsMaker relatează despre principalele evenimente din autonomie

  • La Vulcănești apă va fi livrată peste o zi din cauza caniculei
    Începând cu data de 27 iunie, la Vulcănești apa va fi livrată conform unui grafic — o dată la două zile. Restricțiile au fost introduse din cauza căldurii și a creșterii bruște a consumului de apă, au anunțat reprezentanții „Apă-Canal Vulcănești”. Întreprinderea a îndemnat oamenii să consume apa rațional și să o utilizeze pentru necesitățile esențiale, precum și să reducă udarea grădinilor, umplerea piscinelor și spălarea automobilelor. Potrivit autorităților, stațiile de pompare activează la limita capacităților. În cazul menținerii unui consum ridicat, există riscul scăderii presiunii și al apariției unor întreruperi în livrarea apei.
  • Maia Sandu: alegeri libere și corecte în Găgăuzia sunt esențiale
    Situația din UTA Găgăuzia s-a numărat printre subiectele discutate de președinta Maia Sandu și Înaltul Comisar al OSCE pentru Minoritățile Naționale, Christophe Kamp, aflat în vizită în Moldova. Șefa statului a vorbit despre importanța alegerilor libere și corecte, precum și necesitatea unui mediu informațional echilibrat. Maia Sandu a mai precizat că reforma administrației publice locale nu afectează statutul special al autonomiei, garantat de Constituție, și a menționat că va fi respectat și specificul raionului Taraclia.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Imagine simbol

Restricții de circulație pentru transportul de mare tonaj în Moldova din cauza caniculei: când vor fi valabile

Începând cu 28 iunie și până pe 1 iulie, pe drumurile naționale din Republica Moldova vor fi restricții de circulație pentru mijloacele de transport de mare tonaj. Anunțul a fost făcut pe 27 iunie de Administraţia Națională a Drumurilor, în contextul codurilor portocaliu și roșu de caniculă care vor fi în vigoare în această perioadă. Potrivit instituției, măsura are ca scop să protejeze infrastructura rutieră.

Administraţia Națională a Drumurilor a anunțat că, în contextul avertizărilor meteorologice pentru perioada 28 iunie-1 iulie, se instituie restricții temporare de circulație pe drumurile publice naționale din Republica Moldova pentru mijloacele de transport de mare tonaj, cu masa totală maximă autorizată de peste 12 tone.

Potrivit instituției, pe durata codurilor portocaliu și roșu de caniculă, circulația acestor vehicule este restricționată în intervalul 10:00-20:00.

Aceste măsuri nu se aplică transportului de persoane, transportului produselor perisabile și al echipamentelor medicale, intervențiilor de urgență, transportului animalelor vii, precum și distribuției carburanților.

„Măsura are drept scop protejarea infrastructurii rutiere împotriva degradărilor provocate de temperaturile extreme. În condiții de caniculă, îmbrăcămintea rutieră din beton asfaltic își reduce capacitatea portantă, iar circulația vehiculelor cu mase mari poate provoca deformații permanente, precum făgașe, tasări și alte deteriorări care afectează siguranța circulației și generează costuri semnificative pentru repararea drumurilor”, a comunicat Administraţia Națională a Drumurilor.

***

Pe 28 și 29 iunie, jumătate din teritoriul țării se va afla sub cod galben de caniculă, iar cealaltă jumătate, inclusiv municipiul Chișinău, sub cod portocaliu. Pe 30 iunie și 1 iulie, jumătate din teritoriu va fi sub cod portocaliu de caniculă, iar cealaltă jumătate, inclusiv municipiul Chișinău, sub cod roșu. În cazul codului galben, temperatura maximă a aerului va atinge +33…+35°C. În cazul codului portocaliu +36…+38°C, iar în cazul codului roșu +39…+41°C. Detalii AICI.

Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: