Starîș declară că nu face parte din Comitetul Salvării Naționale al lui Ilan Șor: „Când am fost ales acolo, eu eram în parc”
Full Article 2 minutes read

Starîș declară că nu face parte din Comitetul Salvării Naționale al lui Ilan Șor: „Când am fost ales acolo, eu eram în parc”

Deputatul comunist Constantin Starîș a spus că deocamdată nu face parte din Comitetul Salvării Naționale, anunțat la protestul Partidului ȘOR. O declarație în acest sens a fost făcută la emisiunea „Glavnoe” de la TVC21. 

„În momentul în care am fost ales acolo, eram în parc și ofeream declarații pentru mass-media. Eu, cu siguranță, sunt foarte recunoscător oamenilor care și-au exprimat atât de mare încredere în mine, au votat ca să fiu într-o anumită structură organizatorică, dar eu nu sunt partizan. După cum se vede, aceasta a fost o reacție emoționantă la evoluția mea. Dar nu pot spune că încă sunt membru al acesteia, pentru că nu sunt un partizan. Eu sunt unul dintre liderii unui partid politic și numai partidul mă poate delega la acest Comitet sau altul”, a declarat Starîș.

Amintim că pe 16 octombrie, în cadrul unui nou protest al Partidului ȘOR, liderul fugar Ilan Șor a anunțat într-o intervenție video despre crearea Comitetului Salvării Naționale. Potrivit rezoluției adoptate la manifestația de duminica trecută, din Comitet fac parte: Ilan Șor, Marina Tauber, Gheorghe Cavcaliuc, Dinu Țurcanu, Radu Gușilă – primar al comunei Piatra din Orhei, Constantin Starîș – deputat comunist și Serghei Mișin – liderul partidului „Renaștere”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: