Stoianoglo denunță persecuții, sesizează Procuratura și partenerii străini: „În numele luptei cu corupția se fac mari abuzuri”
Full Article 3 minutes read

Stoianoglo denunță persecuții, sesizează Procuratura și partenerii străini: „În numele luptei cu corupția se fac mari abuzuri”

Procurorul general suspendat Alexandr Stoianoglo a anunțat, pe 26 ianuarie, că a înaintat un demers conducerii interimare a Procuraturii Generale. „Am solicitat încetarea practicilor ilegale de persecutare a persoanelor publice prin utilizarea urmăririlor penale pentru îmbogățire ilicită”, a comunicat Stoianoglo. El menționează că a sesizat și Procuratura Anticorupție, Consiliul Superior al Procurorilor, Curtea Supremă de Justiție, Consiliul Superior al Magistraturii, precum și Uniunea Avocaților din Republica Moldova.

„În numele luptei împotriva corupției se fac mari abuzuri. Am înaintat astăzi conducerii interimare a Procuraturii Generale un demers prin care am solicitat încetarea practicilor ilegale de persecutare a persoanelor publice prin utilizarea urmăririlor penale pentru îmbogățire ilicită”, a declarat Stoianoglo.

El a mai spus că pe 24 noiembrie 2022, Curtea Constituțională a pronunțat Decizia de inadmisibilitate a sesizărilor privind excepția de neconstituționalitate a art.3302 din Codul penal – îmbogățirea ilicită.

„Conform legislației, hotărârile și deciziile Curții Constituționale, fiind obligatorii pentru toți și având efecte doar pentru viitor, se expediază și Procurorului General”, a adăugat Stoianoglo.

El menționează că „nici până în prezent, Procuratura Generală nu a venit către corpul de procurori cu vreo instrucțiune metodologică de urmărire penală a acestor categorii de infracțiuni și nici nu a orientat procurorii asupra efectelor jurisprudenței Curții Constituționale în acest sens”.

„Acest lucru a determinat practici neuniforme și abuzive de interpretare și aplicare de către procurori a legii în cadrul proceselor penale, soldate cu încălcări grave și ireparabile ale drepturilor și libertăților fundamentale ale omului”, a comunicat Stoianoglo.

„Am intervenit către Procurorul General interimar, care, conform legii este persoana responsabilă atât de politica penală în stat, cât și de legalitatea activității Procuraturii, cu solicitarea de a face uz de competențele funcționale și a stopa fărădelegile instaurate în Procuratură prin utilizarea, sub un fals și populist pretext – de combatere a corupției, a acestui instrument periculos – pornirea urmăririi penale pentru îmbogățire ilicită doar în baza aparențelor și revenirea la legalitate și normalitate prin interpretarea și aplicarea onestă, corectă și cu bună-credință a legii”, a mai adăugat Stoianoglo.

El menționează că a sesizat și Procuratura Anticorupție, Consiliul Superior al Procurorilor, Curtea Supremă de Justiție, Consiliul Superior al Magistraturii, precum și Uniunea Avocaților din Republica Moldova. Și partenerii externi de dezvoltare, dar și corpul diplomatic acreditat în Republica Moldova, au fost sesizați, potrivit lui Stoianoglo.

***

Alexandr Stoainoglo a fost suspendat din funcția de procuror general, fiind învinuit de abuz de serviciu, corupere pasivă și fals în declarații, inclusiv în privința a doi procurori din cadrul PCCOCS. Conform actele de învinuire, prejudiciu cauzat bugetului public național e peste 869 milioane de lei.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: