„Strășeni, mon amour” – primul Festival dedicat serviciilor publice de calitate. Activități, expoziții, discuții, eco-iarmaroc, odihnă și formația Zdob și Zdub 

Duminică, 8 august, în Rezervația naturală „Codrii” (Strășeni, Lozova) va avea loc festivalul „Strășeni, mon amour”, dedicat serviciilor publice de calitate, cu participarea formației Zdob și Zdub.

Plasat într-un peisaj pitoresc, evenimentul va fi amenajat cu spații pentru odihnă, ateliere pe subiecte ecologice (selectarea deșeurilor, compostarea, eficiența energetică etc.), discuții cu autorități publice locale și experți despre serviciile publice, iarmaroc cu produse prietenoase mediului (fructe, legume, artizanat, detergenți ecologici, peleți etc.), expoziții ale meșterilor populari etc.

Festivalul „Strășeni, mon amour” este organizat de Asociația Jurnaliștilor de Mediu, în cadrul Programului de Granturi Locale al Uniunii Europene (UE) – proiectul „Implicare civică, pentru servicii publice de calitate” în raionul Strășeni, finanțat de către Uniunea Europeană și implementat de către Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).

De asemenea, în proiect sunt implicate cinci primării din raionul Strășeni – Strășeni, Lozova, Vorniceni, Sireți, Zubrești. Evenimentul este organizat și datorită suportului Suediei și Rezervației „Codrii”.

Festivalul „Strășeni, mon amour” a fost creat în contextul modernizării serviciilor publice în regiune, care au loc la momentul de față cu suportul investițiilor din exterior, dar și nevoii de participare a localnicilor în procesele de bună guvernare locală. Evenimentul își propune să devină o platformă de comunicare neformală cu autoritățile publice, de informare și de comunicare, într-o atmosferă plăcută și degajată.

La festival sunt așteptați oameni din raionul Strășeni, din capitală, din toată republica, adepți ai unui mod de viață civilizat, care se simt parte a societății, se informează, cer autorităților o bună guvernare, dar și se implică unde consideră că este nevoie.

Evenimentul va începe la ora 12:00, cu expoziții, iarmaroc, ateliere, vizite la muzeul Rezervației, odihnă și plimbări.

La ora 19:00, în scenă va ieși cu un program artistic formația Zdob și Zdub.

Accesul este gratuit.

Pentru mai multe detalii legate de logistică – transport, comodități, hrană etc, urmăriți postările evenimentului „Strășeni, mon amour” pe Facebook.

Asociația Jurnaliștilor de Mediu și Turism Ecologic este beneficiara Programului de Granturi Locale al Uniunii Europene (UE) și implementează proiectul „Implicare civică, pentru servicii publice de calitate” în raionul Strășeni.

Proiectul „Abilitarea cetățenilor în Republica Moldova” este finanțat de către Uniunea Europeană și este implementat de către Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). Partenerul proiectului pentru Regiunea de Dezvoltare Centru este Asociația pentru Guvernare Eficientă și Responsabilă AGER, în colaborare cu Asociația Obștească Agenția pentru Dezvoltare Regională „Habitat” (AO ADR „Habitat”).

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

screenshot

„Agricultură inteligentă, bazată pe știință“: Osmochescu și-a anunțat prioritățile VIDEO

Noul ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare, Eugeniu Osmochescu, a declarat că prioritatea sa zero va fi aderarea la Uniunea Europeană, iar o altă prioritate – regândirea abordărilor în agricultură. Declarații în acest sens au fost făcute pe 28 august, după depunerea jurământului de învestire în funcție.

„Prioritatea zero rămâne aceeași – aderarea la Uniunea Europeană, în special că, în cadrul Ministerului Agriculturii și industriei Alimentare, avem cel mai larg volum de acquis comunitar care trebuie să fie transpus. Circa 33% din toate directivele și reglementările Uniunii Europene se află în autoritatea Ministerului Agriculturii. Deci, o treime din tot ce face statul Republica Moldova este la Ministerul Agriculturii”, a comunicat Osmochescu.

Ministrul a spus că „a doua prioritate este regândirea abordărilor în agricultură”. „Vorbim despre o agricultură inteligentă, bazată pe știință, în special în condițiile climaterice care le avem în Republica Moldova. Trăim ani cu secetă, trăim ani când trebuie să regândim cum abordăm agricultura. E vorba de irigație, de agricultură inteligentă, dar e vorba și despre o abordare a atitudinii noastre comune împreună cu fermierii și toți actorii din domeniul agriculturii”, a declarat Osmochescu.

Potrivit ministrului, a treia sa prioritate va fi „dezvoltarea industriei agroalimentare, pentru că este parte componentă a Republicii Moldova și a economiei noastre”.

***

Pe 28 august, Eugeniu Osmochescu a depus jurământul de învestire în funcția de ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare, iar Claudiu Năsui – în funcția de ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării. Ceremonia a avut loc la Președinție, în prezența șefei statului, Maia Sandu, și a premierului, Vasile Tofan. Premierul a declarat că cei doi noi miniștri au mandate dificile, dar foarte importante. Totodată, a dat asigurări că Guvernul îi va susține în reformele pe care și le propun. Detalii AICI.

Despre faptul că Eugeniu Osmochescu va prelua funcția de ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare, iar Claudiu Nasui – funcția de ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării, premierul Vasile Tofan a anunțat pe 25 august. Detalii AICI.

Înainte de această funcție, Osmochescu a fost ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării. Totodată, a deținut funcția de prim-ministru interimar până la numirea lui Vasile Tofan, după ce fostul premier Alexandru Munteanu a anunțat că renunță la funcție.

Viceprimar din Olanda, fotografiat cu un kalașnikov în Transnistria. Chișinăul: urmează să-și corecteze „gafa”

Politicianul olandez Tom de Nooijer, viceprimar al municipalității Oldebroek, s-a fotografiat în regiunea transnistreană cu un kalașnikov în mâini, purtând un tricou al FC Sheriff Tiraspol. Pe fundal apare și „drapelul” regiunii – simbol nerecunoscut de autoritățile constituționale. Imaginile au provocat critici în Olanda. Solicitat de NewsMaker pentru o reacție, Biroul politici de reintegrare de la Chișinău a calificat situația drept „absolut inacceptabilă”. Instituția susține că politicianul „urmează să vină cu declarațiile de resort” pentru a-și „corecta gafa” și a reafirma sprijinul pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova.

Potrivit publicației „Omroep Gelderland”, care citează „De Volkskrant”, De Nooijer nu a fost singur în această călătorie. Alături de el apare Marlon U., fost candidat la funcția de consilier municipal în Almere din partea partidului Forum voor Democratie (FvD). Acesta ține o armă despre care presa olandeză scrie că seamănă cu o pușcă Dragunov din perioada sovietică.

Potrivit sursei citate, pe contul de Instagram al lui Marlon U. au fost publicate și imagini care arată că cei doi au participat la exerciții de tragere în regiunea transnistreană. Ulterior, imaginile au fost șterse.

Contactat de „De Volkskrant”, Tom de Nooijer a refuzat să ofere detalii despre vizită. „Este vorba despre o călătorie privată. De aceea, nu voi face alte declarații în această privință”, a transmis politicianul.

Biroul de reintegrare: persoana vizată urmează să-și corecteze „gafa”

Contactat de NewsMaker, Biroul politici de reintegrare a precizat că nu a fost informat despre vizita politicianului olandez în regiunea transnistreană. Potrivit instituției, deplasările private ale cetățenilor străini în regiune nu fac obiectul mecanismului de notificare prealabilă a autorităților Republicii Moldova.

În același timp, Biroul a criticat dur imaginile făcute publice.

„Este absolut inacceptabilă difuzarea în spațiul public a imaginilor ce afișează simboluri separatiste și promovează propaganda războiului. Respectiv, persoana vizată care a fost implicată în această situație inadmisibilă urmează să vină cu declarațiile de resort pentru a corecta gafa comisă și a reafirma sprijinul pentru caracterul suveran și teritorial integru al Republicii Moldova”, a precizat Biroul politici de reintegrare în răspunsul pentru NM.

Biroul a mai precizat că misiunile diplomatice și organizațiile internaționale acreditate în Republica Moldova „au fost în repetate rânduri ghidate și au primit recomandări referitor la vizitele de lucru și activitățile desfășurate în regiunea transnistreană a țării”.

„A fost atrasă atenția asupra necesității respectării ferme a suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova în frontierele recunoscute de comunitatea internațională și a combaterii prin declarații publice a oricăror interpretări eronate, speculative, propagandiste, de manipulare și de dezinformare, în cazul manifestării unor elemente anticonstituționale și secesioniste”, a mai precizat Biroul.

Critici și în Olanda

Fotografiile au provocat reacții și în Oldebroek. Președintele fracțiunii ChristenUnie din consiliul local a calificat situația drept „șocantă”.

„Este vacanță, este ceva privat, dar există limite. Recomandarea de călătorie pentru această regiune este cod roșu, această fotografie are un caracter militarist, iar Transnistria menține legături strânse cu Rusia”, a declarat acesta.

Frank van ’t Ende, liderul fracțiunii Sociaal en Duurzaam Oldebroek, a atras atenția că De Nooijer are în responsabilitate, printre altele, azilul și găzduirea refugiaților, iar municipalitatea găzduiește inclusiv ucraineni.

„Aceștia trebuie să se simtă în siguranță aici. Ca reprezentant al administrației, să pozezi cu un drapel pro-rus și un Kalașnikov este, cel puțin, extrem de nepotrivit. Chiar și în vacanță, ești imaginea localității Oldebroek”, a declarat acesta.

Pe 27 august, Tom de Nooijer și-a cerut scuze pentru vizită și pentru publicarea fotografiei. Politicianul a explicat că a mers în regiunea transnistreană din „interes istoric pentru trecutul sovietic” și că, în timpul călătoriei, a tras la un poligon. De Nooijer susține că fotografia nu a avut menirea să transmită un mesaj politic. Totodată, el a recunoscut că, având în vedere funcția pe care o deține, vizita și publicarea imaginii au fost „neînțelepte”.

Potrivit sursei citate, Tom de Nooijer este fost prezentator al Ongehoord Nederland. În martie, formațiunea Christelijk Verbond Oldebroek, condusă de acesta, a devenit cea mai mare forță politică din consiliul local, obținând șapte dintre cele 19 mandate.

Regiunea transnistreană se află în afara controlului autorităților constituționale ale Republicii Moldova. Pe teritoriul acesteia sunt staționate trupe ruse, fără acordul Chișinăului. Autoritățile Republicii Moldova solicită constant retragerea militarilor ruși și evacuarea sau distrugerea munițiilor depozitate în regiune, apelurile însă sunt ignorate de Moscova.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
screenshot

Ex-deputatul român învestit ministru la Chișinău vrea să facă din Moldova „cea mai primitoare țară pentru antreprenoriat din lume”

Noul ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării, Claudiu Năsui, își dorește ca Republica Moldova „să fie cea mai primitoare țară pentru antreprenoriat din lume”. O declarație în acest sens a fost făcută pe 28 august, după depunerea jurământului de învestire în funcție.

„Prioritatea zero este integrarea europeană și integrarea economiei Moldovei în toate circuitele și fluxurile internaționale economice”, a declarat Claudiu Năsui.

Totodată, el a declarat că există domenii în Republica Moldova „din care multe alte țări au de învățat”, dar și aspecte care necesită îmbunătățiri: „Sunt lucruri extraordinare în Moldova. (…) Sunt lucruri din care multe alte țări, inclusiv România are de învățat, inclusiv pe partea de digitalizare. Sunteți foarte dezvoltați aici. Și sunt unele lucruri, unde eu sper să pot ajuta, și anume pe partea aceasta de debirocratizare, de simplificare, de ușurare a antreprenoriatului. În orice economie sănătoasă, antreprenoriatul este motor. Antreprenoriatul poate să aibă multe defecte, dar este singura cale către prosperitate. (…) În momentul în care ajuți antreprenoriatul, de fapt, îți faci foarte multe lucruri bune pentru tine ca țară și pentru tine ca economie. Asta este unul din principalele lucruri care am de gând să le fac aici. Deci, să terminăm capitolele din Growth Plan, din capitolele de integrare, să terminăm lucrurile începute odată cu căderea comunismului și, mai ales, să deschizi țara aceasta – să fie cea mai primitoare țară pentru antreprenoriat din lume, dacă se poate”.

În timpul declarațiilor pentru jurnaliști, Claudiu Năsui a fost solicitat să comenteze și unele critici de la Chișinău, despre faptul că în această funcție ar fi trebuit să fie o persoană din Republica Moldova. „Se zice la americani o vorbă. (…) „Oamenii pe care îi alegi sunt politica publică pe care o alegi de fapt”. Și cred că aici este o potrivire destul de bună între ceea ce își dorește premierul Tofan și ceea ce gândesc și eu că e nevoie nu doar în Republica Moldova, ci peste tot. Să știți, chiar dacă țările sunt diferite, câteodată boala este comună și unele probleme comune au și soluții comune. (…) Contează să pui acea politică în operă, să o livrezi, și asta am venit aici să fac”, a comunicat noul ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării.

***

Pe 28 august, Claudiu Năsui a depus jurământul de învestire în funcția de ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării, iar Eugeniu Osmochescu – în funcția de ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare. Ceremonia a avut loc la Președinție, în prezența șefei statului, Maia Sandu, și a premierului, Vasile Tofan. Premierul a declarat că cei doi noi miniștri au mandate dificile, dar foarte importante. Totodată, a dat asigurări că Guvernul îi va susține în reformele pe care și le propun. Detalii AICI.

Despre faptul că Eugeniu Osmochescu va prelua funcția de ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare, iar Claudiu Nasui, deputat USR în Parlamentul României, funcția de ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării, premierul Vasile Tofan a anunțat pe 25 august. Detalii AICI. La scurt timp, Claudiu Nasui a declarat că a ales să răspundă invitației lui Vasile Tofan de a se alătura Guvernului Republicii Moldova și că acest pas presupune să renunțe la mandatul de deputat în Parlamentul României. În aceiași zi, președinta Maia Sandu a semnat un decret prin care i-a acordat lui Claudiu Năsui cetățenia Republicii Moldova.

Propunerea lui Claudiu Năsui pentru funcția de ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării al Republicii Moldova a generat un val de reacții în spațiul public. Detalii AICI. Premierul Vasile Tofan a comentat și reacțiile apărute, inclusiv întrebările de ce pentru funcție nu a fost ales un cetățean din Republica Moldova. Oficialul a spus că autorităților le este dificil să găsească persoane dispuse să ocupe funcții importante în stat, inclusiv cele de ministru sau șef de agenție. Potrivit premierului, la concursurile organizate pentru astfel de poziții nu sunt depuse multe candidaturi. Detalii AICI.

Presedinte.md

Regele Norvegiei a decedat, după 35 de ani de domnie. Maia Sandu: „Îmi voi aminti mereu căldura cu care m-a primit”

Regele Norvegiei, Harald al V-lea, a murit vineri, 28 august, la vârsta de 89 de ani, după 35 de ani de domnie. Monarhul s-a stins din viață la Spitalul Universitar Rikshospitalet din Oslo, unde fusese internat la începutul săptămânii. Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis condoleanțe familiei regale și poporului norvegian.

Casa Regală a Norvegiei a anunțat că Harald al V-lea a murit la ora locală 06:35.

„Cu profundă durere anunțăm că Majestatea Sa Regele Harald a încetat din viață. Regele Harald a murit în pace la Spitalul Universitar Oslo Rikshospitalet, vineri, 28 august, la ora 06:35”, se arată în anunțul oficial.

Potrivit BBC, starea de sănătate a monarhului se deteriorase în ultimele zile. Harald al V-lea fusese internat pe 24 august din cauza unor complicații asociate tratamentului pentru anemie hemolitică, o afecțiune caracterizată prin distrugerea accelerată a globulelor roșii.

Cu puțin timp înainte de deces, membrii familiei regale s-au adunat la spitalul din Oslo. În perioada în care Harald al V-lea nu și-a putut exercita atribuțiile, acestea au fost preluate de fiul său, prințul moștenitor Haakon, în vârstă de 53 de ani, care urmează să-i succeadă la tron.

Maia Sandu: „Îmi voi aminti mereu căldura cu care m-au primit”

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a reacționat la moartea regelui Harald al V-lea. Șefa statului a amintit, în mesajul său publicat pe platforma „X” de sprijinul acordat de Norvegia Republicii Moldova în ultimii ani.

„Profund întristată de trecerea în neființă a Majestății Sale Regele Harald al V-lea. Îmi voi aminti mereu căldura cu care el și Regina Sonja m-au primit la Oslo și sprijinul Norvegiei pentru Moldova în cei mai dificili ani ai noștri. Condoleanțele mele Familiei Regale și poporului norvegian”, a transmis Maia Sandu.

***

Harald al V-lea a devenit rege al Norvegiei în 1991. În cei 35 de ani de domnie, acesta a fost considerat un monarh popular și a contribuit la modernizarea monarhiei norvegiene, păstrând în același timp rolul simbolic de unitate națională.

În ultimii ani, regele s-a confruntat cu mai multe probleme de sănătate. În 2024, și-a redus numărul aparițiilor și angajamentelor publice. În același an, i-a fost implantat un stimulator cardiac după ce s-a îmbolnăvit în timpul unei vacanțe în Malaysia.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Tudor Mardei / NewsMaker

Un apartament, cuprins de flăcări, la Chișinău: 20 de persoane, inclusiv șapte minori, evacuate din bloc (VIDEO)

Douăzeci de persoane, printre care șapte minori, au fost evacuate dintr-un bloc de locuințe din Chișinău, după ce un incendiu a izbucnit într-un apartament de pe strada Calea Orheiului. Nicio persoană nu a avut de suferit, anunță Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).

Incendiul a izbucnit în seara zilei de 27 august, într-un apartament de la etajul patru al unui bloc cu cinci niveluri. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 20:38, după ce au fost observate fum și flăcări.

IGSU anunță, pe 28 august, că la fața locului au fost îndreptate patru echipaje de pompieri și salvatori. Ajunși, aceștia au stabilit că flăcările au cuprins mai multe bunuri materiale din interiorul apartamentului afectat cu 2 nivele.

În mod prioritar, salvatorii au evacuat din scara blocului 20 de persoane, printre care 7 minori, pentru a preveni intoxicarea acestora cu produsele de ardere.

Angajații IGSU au reușit localizarea arderii la ora 21:18 și lichidarea completă a incendiului la ora 22:53. În urma incendiului, au fost distruse mai multe bunuri materiale din interiorul antreului, bucătăriei, dar și al unei camere, pe o suprafață de circa 47 m², din suprafața totală de 79 m² a apartamentului.

În urma incendiului, victime nu au fost raportate. Cauza și circumstanțele producerii incendiului urmează a fi stabilite.

Potrivit datelor IGSU, în ultimele 24 de ore, pompierii și salvatorii au intervenit în 33 de situații de risc.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: