Studiu Mastercard: Clienții doresc să afle mai multe detalii despre achizițiile lor bancare digitale

Deținătorii de carduri vor avea acces la informații mai detaliate despre achiziții în aplicația mobilă a băncii lor. Mastercard oferă o soluție nouă în asigurarea transparenței tranzacțiilor.

Mastercard lansează o nouă soluție de banking digital care va oferi deținătorilor de carduri acces la informații mai ample despre achizițiile lor. Datorită serviciilor Ethoca, care au devenit parte a Mastercard în 2019, băncile vor putea îmbunătăți interacțiunea digitală cu clienții lor oferindu-le informații suplimentare despre tranzacțiile cu cardul: denumirea comerciantului, sigla și locația acestuia, precum și datele de contact.

Pentru a crește vizibilitatea brandului și a reduce nivelul de confuzie în cazul tranzacțiilor neidentificate care, deseori, duc la solicitări nejustificate pentru rambursarea banilor, comercianții sunt invitați să își încarce logo-urile în sistem. Mastercard interacționează, de asemenea, cu băncile emitente pentru a introduce un nou standard la nivel de industrie, astfel încât începând cu finele anului 2022, canalele bancare digitale să includă informații complete ale tranzacțiilor.

Conform unui sondaj recent, realizat de Mastercard în rândul clienților băncilor din Europa Centrală și de Est, s-a constatat că posesorii de carduri nu sunt întotdeauna capabili să identifice cu exactitate toate cheltuielile efectuate cu cardurile în canalele banking-ului digital. De exemplu, este posibil să nu recunoască numele comerciantului sau procesatorului de plăți care apare în locul comerciantului. Pentru mulți utilizatori de servicii bancare digitale, aceasta este o problemă comună și provoacă emoții negative. 77% dintre europenii respondenți remarcă că este dificil pentru ei să recunoască achizițiile din istoria tranzacțiilor. O treime dintre respondenți (42%), sunt alertați din cauza acestei situații, 30% – sunt nemulțumiți, iar 15% au neclarități din această cauză.

Îngrijorați de posibile fraude – în cazul unor dificultăți în identificarea unei anumite operațiuni effectuate cu cardul, 35% dintre europeni vor apela imediat banca, în timp ce într-o astfel de situație doar 6% dintre respondenți vor contacta comerciantul. În ciuda faptului că 59% dintre clienți recunosc că, după un timp, ei își vor aminti de o operațiune neidentificată initial. Bulgarii, grecii, românii și ucrainenii își sună mai întâi banca și nu încearcă să identifice singuri tranzacțiile.

Reclamații ce pot fi evitate

Ca urmare a apelurilor către bancă, clienții depun, de obicei, o reclamație sub forma unei cereri de rambursare – aceasta o fac 77% dintre europenii respondenți. Cu toate acestea, după depunerea unei reclamații, se dovedește adesea că aceasta nu este justificată. Trei din zece clienți vor ajunge să se asigure că au uitat despre cumpărătură  (30%) sau să afle că un alt membru al familiei a efectuat tranzacția (10%). Cu toate acestea, dacă a fost deja depusă o cerere de rambursare, emitentul este obligat să o soluționeze, ceea ce determină costuri operaționale asociate cu timpul petrecut comunicând cu deținătorul cardului, verificând tranzacția și alte acțiuni suplimentare, care durează în medie până la două săptămâni.

Într-un studiu realizat de Mastercard, respondenții din Europa au confirmat că ar dori să vadă informații extinse despre tranzacțiile cu carduri în istoricul plăților. Acest lucru îi va ajuta să-și identifice achizițiile mai ușor și mai repede. În opinia lor, cele mai utile date sunt: denumirea comerciantului (67%), sigla (31%) și locația acestuia (44%). Trei din cinci europeni sunt convinși că deținerea acestor informații oferă o imagine mai clară și mai transparentă a istoricului plăților. Astfel de detalii despre tranzacții ar ajuta clienții să identifice rapid comerciantul (48%) și achiziția în sine (48%), dar cel mai important, ar oferi deținătorilor de carduri un sentiment de încredere și control asupra tranzacțiilor de plată (41%).

„Lucrăm cu băncile emitente și comercianți pentru ca această soluție să devină un nou standard pentru banking-ul digital până la finalul anului 2022. Suntem încrezuți că sporirea transparenței tranzacțiilor va îmbunătăți în mod semnificativ experiența celor care utilizează canalele de servicii bancare digitale și îi va ajuta pe utilizatori să aibă mai mare încredere și control asupra cheltuielilor sale. Băncile vor putea interacționa cu clienții și mai eficient, iar comercianții vor obține mai multă vizibilitate pentru brandul lor. În același timp, atât băncile, cât și comercianții se vor bucura de un număr redus de apeluri și reclamații de la utilizatori”, – a declarat Brian Morris, Vicepreședinte – dezvoltarea produselor Mastercard din Europa Centrală și de Est.

„Noua soluție de la Mastercard este deosebit de relevantă în era digitală, când popularitatea serviciilor bancare digitale crește într-un ritm fără precedent. Potrivit sondajului nostru, pentru europeni, canalele digitale sunt deja principalele modalități de interacțiune cu banca: mai mult de 60% dintre clienții băncilor din Europa folosesc serviciile bancare digitale mai mult de o dată pe săptămână și 24% cel puțin o dată pe zi. Abilitatea de a urmări informații detaliate despre operațiunile dvs. în canalele bancare mobile – cum ar fi numele comerciantului, sigla, adresa și detaliile de contact – vor spori experiența digitală a clienților și vor consolida interacțiunile dintre clienți și bănci în canalele digitale”,  – subliniază Yuri Batkhin, Vicepreședinte – dezvoltarea afacerilor Mastercard în Ucraina și Moldova.

Comercianții se pot alătura deja serviciului.

Soluția Mastercard va contribui la creșterea satisfacției clienților și la îmbunătățirea semnificativă a experienței utilizatorilor, precum și la reducerea numărului de cereri de rambursare a mijloacelor bănești pentru emitenți. Pe  logo.ethoca.com, orice comerciant poate completa un formular și poate încărca logo-ul pentru a fi afișat pe canalele bancare digitale. Participarea la acest serviciu este gratuită pentru toți comercianții. Logo-ul comerciantului va fi legat de tranzacțiile respective din aplicațiile bancare mobile, oferind indicii vizuale clare și ajutând deținătorii de carduri să își identifice rapid achizițiile. Pentru comercianți, aceasta este o oportunitate nu numai de a minimiza cererile inutile care consumă timp, ci și de a-și extinde prezența și recunoașterea mărcii.

###

Despre sondaj

Studiul a fost realizat în noiembrie 2020 de către Kantar TNS la comanda Mastercard folosind metoda CAWI în rândul a 3300 de clienți ai băncilor cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani, deținători de carduri în Europa Centrală și de Est: Polonia, Ucraina, Republica Cehă, Ungaria, România, Grecia, Slovacia, Austria, Bulgaria și Serbia.

Despre Mastercard (NYSE: MA)

Mastercard este o companie tehnologică globală axată pe industria plăților. Misiunea noastră este să dezvoltăm și să fortificăm o economie digitală, care ar oferi priorități tuturor și oriunde, prin intermediul tranzacțiilor sigure, simple și accesibile bazate pe tehnologie. Utilizând date și rețele sigure, parteneriatele și energiile noastre, oferim soluții și inovații care să ajute oamenii, instituțiile financiare, guvernele și afacerile să-și realizeze potențialul. Cultura noastră și tot ceea ce facem în interiorul companiei și în afara ei, sunt determinate de coeficientul de decență (decency quotient, DQ). Gestionăm afaceri în peste 210 țări și teritorii, și creăm o lume durabilă care oferă oportunități neprețuite pentru toată lumea. www.mastercard.com

Despre Ethoca

Ethoca este un furnizor titulat de soluții colaborative intelectuale și tehnologice care ajută companiile din întreaga lume să lupte împotriva fraudei, să prevină disputele și să îmbunătățească experiențele utilizatorilor. Soluțiile pe care le acordăm prin intermediul unei rețele aflate în continuă creștere a partenerilor Ethoca, oferă, pe parcursul efectuării cumpărăturilor, informații vaste și reduc lacunele costisitoare de comunicare între toți participanții la ecosistemul de plată. Acestea includ cele mai mari mărci de comerț digital din lume, cele mai mari bănci, furnizori de servicii și consumatori. Pentru prima dată, informațiile despre fraude, disputele și achizițiile consumatorilor sunt eficiente și disponibile în timp real, generând o creștere semnificativă a veniturilor și oportunități de economie pentru toți. Ethoca a fost achiziționată de Mastercard în aprilie 2019. Pentru mai multe informații vizitați www.ethoca.com

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Oficiului Avocatului Poporului/Facebook

Reforma Codului muncii: Avocatul Poporului cere garanții pentru angajații ajunși la vârsta pensionării. Reacția Guvernului

Avocatul Poporului, Ceslav Panico, solicită Guvernului să revizuiască legislația muncii, astfel încât angajații să nu poată fi concediați doar pentru că au ajuns la vârsta de pensionare. Ombudsmanul atrage atenția că prevederea actuală poate favoriza concedierile abuzive și discriminarea pe criteriul vârstei. Propunerea a fost înaintată luni, 9 noiembrie, în contextul planurilor Guvernului de a modifica Codul muncii.

Mai exact, este vorba despre articolul 86, alineatul (1), litera y¹) din Codul muncii, care permite angajatorilor să înceteze raporturile de muncă cu salariații care au obținut dreptul la pensie pentru limită de vârstă.

Potrivit Avocatului Poporului, legislația nu obligă angajatorul să demonstreze că există o necesitate reală de concediere, să evalueze individual activitatea angajatului sau să justifice proporționalitatea acestei măsuri. Astfel, o persoană poate rămâne fără loc de muncă chiar dacă își îndeplinește corespunzător atribuțiile și dorește să continue să muncească.

„Dobândirea dreptului la pensie nu trebuie confundată cu pierderea capacității de muncă sau cu intenția persoanei de a se retrage din viața profesională. Statutul de pensionar reprezintă exercitarea unui drept de protecție socială și nu ar trebui să constituie, prin el însuși, o justificare suficientă pentru concediere”, a menționat Ceslav Panico într-un comunicat.

Avocatul Poporului a subliniat că pierderea locului de muncă poate afecta serios situația financiară a persoanelor în etate, pentru care salariul reprezintă adesea un venit important pe lângă pensie.

„Problema principală a reglementării actuale constă în posibilitatea aplicării arbitrare a temeiului de concediere, în absența obligației angajatorului de a demonstra o justificare concretă și a unor garanții suficiente pentru salariat”, a spus el.

Pentru a preveni astfel de situații, ombudsmanul propune ca angajatorii să fie obligați să justifice în scris necesitatea concedierii, să evalueze individual activitatea salariatului și să discute în prealabil cu acesta despre intenția de a continua munca. De asemenea, sunt solicitate garanții suplimentare care să le permită angajaților să conteste deciziile de concediere și să obțină compensații.

Oficiul Avocatului Poporului a menționat că, în unele state europene, precum Franța și Germania, simpla atingere a vârstei de pensionare nu reprezintă un motiv suficient pentru concediere.

Contactat de NewsMaker, purtătorul de cuvânt al Executivului, Dumitru Ciorici, a declarat că „Guvernul va analiza toate propunerile pe acest subiect, atunci când procesul va ajunge în această etapă”.

Amintim că, pe 5 noiembrie, în cadrul unei emisiuni televizate, prim-ministrul Vasile Tofan a declarat că, în prezent, se lucrează la reforma Codului muncii, menționând că acesta este „antic” și că „limitează posibilitatea de a lua decizii”. Șeful Guvernului a spus că modificările vor viza inclusiv simplificarea procedurilor de concediere.

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) a criticat planurile Guvernului de a simplifica procedurile de concediere a angajaților și a cerut autorităților să clarifice ce modificări pregătesc la Codul muncii. Sindicaliștii susțin că nu au fost informați despre inițierea acestui proces și avertizează că modificarea legislației nu trebuie să ducă la diminuarea garanțiilor oferite salariaților.

(VIDEO) Sandu nu vrea grațierea lui Guțul?/Moldova va fi separată de Ucraina?/SUA se „apucă” de Transnistria

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!
— Chișinăul vrea să cumpere până la 50 mln metri cubi de gaz din Ucraina
— Opoziția cere ajutorul Martei Kos pentru demiterea lui Igor Grosu
— SUA caută soluții pentru conflictul transnistrean
— Examene auto anulate, deși candidații au primit „admis”. Explicația ASP
— UE oferă 30 de milioane de euro pentru compensațiile la energie
— Programul „Moldova pregătită” va fi lansat pe 19 noiembrie, la Chișinău
— Începe tipărirea buletinelor de vot pentru alegerile din Găgăuzia
— Chicu vrea să-l demită pe Grosu și cere intervenția oficialilor europeni
— Dodon, despre acuzațiile de corupere a alegătorilor din Găgăuzia: este o jignire
— Kremlinul, despre interdicția pentru Krasnoselski: cea mai rea practică a URSS
— Marta Kos, întrebată despre restanțe: axați-vă pe lucruri pozitive și sărbătoriți
— Dodon: cererea de grațiere a Evgheniei Guțul este o simplă formalitate
— Trafic suspendat pe strada Ismail, din cauza lucrărilor de asfaltare
Nu uitați să apăsați pe clopoțel pentru a nu rata noile ediții: zilnic, la 15:00 și 19:00, de luni până vineri.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

„Rucsac de urgență” și rezerve pentru 72 de ore. Autoritățile lansează programul „Moldova Pregătită”

În Republica Moldova va fi lansată, în perioada 19-21 noiembrie, prima campanie națională de pregătire a populației pentru situații de criză, care va marca începutul programului național „Moldova Pregătită”. Centrul Național de Management al Crizelor a anunțat că, în cadrul inițiativei, cetățenii vor primi recomandări despre cum să se protejeze în situații de urgență, cum să își pregătească gospodăriile și ce rezerve de bază ar trebui să aibă la dispoziție.

Campania va debuta pe 19 noiembrie, la Chișinău, prin organizarea Congresului Național de Reziliență. La eveniment vor participa reprezentanți ai autorităților centrale și locale, parteneri internaționali, mediul de afaceri, societatea civilă și mediul academic.

În cadrul congresului vor fi prezentate mai multe instrumente destinate pregătirii populației. Printre acestea se numără un Ghid de reziliență pentru familii, comunități și cetățeni, care va conține recomandări privind pregătirea gospodăriei, constituirea rezervelor de bază, comunicarea în familie și măsurile de siguranță în diferite situații de criză. Ghidul va include recomandări adaptate și pentru familiile cu copii, proprietarii de animale, persoanele în etate și cele cu dizabilități.

Totodată, autoritățile vor prezenta conținutul unui „rucsac de urgență”, cu produse pe care familiile le pot pregăti treptat, în funcție de necesități și posibilitățile financiare.

Un alt instrument este modulul „Alerte” din aplicația EVO, prin intermediul căruia cetățenii vor putea primi informații și notificări în situații de criză. Centrul Național pentru Management al Crizelor a precizat că această funcționalitate este distinctă de sistemul MD-Alert, a cărui lansare este planificată pentru 2027. Acesta din urmă va utiliza tehnologia Cell Broadcast, care permite transmiterea mesajelor de avertizare direct pe telefoanele mobile dintr-o anumită zonă, fără instalarea unei aplicații.

Programul mai prevede exerciții practice de simulare a unor situații de criză în domeniul sănătății publice și în cazul incidentelor cu drone. De asemenea, va fi prezentată Platforma pentru Reziliență Comunitară, prin care organizațiile interesate vor putea participa la inițiativă.

Campania va continua pe 20 noiembrie, la Edineț, și pe 21 noiembrie, la Ștefan-Vodă. Activitățile din teritoriu vor viza pregătirea gospodăriilor pentru primele 72 de ore ale unei crize, consolidarea capacităților de gestionare a situațiilor de urgență la nivel local și identificarea măsurilor de sprijin pentru persoanele vulnerabile.

Potrivit Centrului Național pentru Management al Crizelor, pregătirea cetățenilor pentru primele 72 de ore ale unei crize este importantă deoarece, în acest interval, autoritățile trebuie să evalueze situația, să mobilizeze resursele și să intervină în zonele în care există pericol pentru viață. Rezervele individuale ar urma să ajute familiile să își asigure nevoile de bază, în timp ce serviciile de intervenție se concentrează asupra persoanelor aflate în pericol imediat.

„Această campanie nu este organizată ca răspuns la o amenințare concretă și nu presupune întreruperi planificate ale serviciilor publice. Statul rămâne responsabil de protecția populației, intervenția în situații de criză și asigurarea continuității serviciilor. Pregătirea pentru riscuri nu înseamnă că acestea numaidecât urmează să se producă. Înseamnă să avem din timp informațiile, resursele și capacitățile necesare pentru a face față mai bine situațiilor neprevăzute”, a menționat CNMC.

Programul „Moldova Pregătită” este aliniat recomandărilor Uniunii Europene privind pregătirea pentru situații de criză și urmărește transformarea pregătirii populației într-o practică permanentă.

Poliția Republicii Moldova

Trei mistreți, găsiți în automobilul bărbatului care a lovit o mașină de poliție la Dubăsari. Poliția: Ar fi fost vânați ilegal

Trei mistreți au fost găsiți în automobilul bărbatului care ar fi lovit o mașină de poliție în timpul unei acțiuni de combatere a braconajului în raionul Dubăsari. Informația a fost confirmată de Inspectoratul General al Poliției (IGP), într-un comunicat.

„În urma percheziției autorizate a automobilului, polițiștii au depistat în portbagaj trei mistreți, despre care există bănuiala că ar fi fost vânați ilegal”, a transmis IGP.

Oamenii legii continuă acțiunile procesuale pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care a fost comisă fapta.

Amintim că, în noaptea de 7 spre 8 noiembrie, un bărbat de 40 de ani, originar din Chișinău, a fost reținut după ce ar fi încercat să fugă de polițiști în timpul unei acțiuni de combatere a braconajului, desfășurate în extravilanul satului Ustia, raionul Dubăsari. Individul, aflat la volanul unui Dacia Duster, ar fi lovit intenționat automobilul de serviciu al poliției în timpul urmăririi, după care a ajuns cu mașina într-un gard.

evz.ro

Rusia a refuzat să-i comunice lui Șor învinuirea în dosarul ALDE, „din motive de securitate”. Oligarhul fugar va fi judecat în lipsă?

Rusia a refuzat să-i comunice lui Ilan Șor învinuirea în dosarul privind finanțarea ilegală a partidului ALDE. Autoritățile ruse au explicat refuzul prin motive de securitate, a declarat pe 9 noiembrie șeful Procuraturii Anticorupție (PA), Marcel Dumbravan, la Conferința anuală privind extinderea UE, care a avut loc la Chișinău. Potrivit acestuia, răspunsul Moscovei, primit după „luni de așteptare”, le permite procurorilor să continue demersurile pentru trimiterea cauzei în instanță. Șor, condamnat definitiv la 15 ani de închisoare în dosarul „Frauda bancară”, ar urma să fie judecat în lipsă dacă dosarul ALDE va ajunge în instanță.

Subiectul a fost ridicat la conferință de lidera ALDE, Arina Spătaru, care a lucrat sub acoperire în cadrul anchetei. Ea a întrebat când va ajunge cauza în instanță: „Noi toți simțim un fel de injustiție. Și eu. Simt că nu mi s-a făcut dreptate până la sfârșit”.

„În premieră vă anunț acum că am primit răspuns de la Federația Rusă, după luni de așteptare, că ni se refuză în aducerea la cunoștință a acestei ordonanțe către Șor din motive de securitate. Anume acest răspuns ne deschide calea de a expedia cauza penală în judecată. Procuratura Anticorupție a înaintat un demers judecătorului de instrucție pentru a verifica legalitatea actelor din dosar și pentru a ne permite să expediem în instanța de judecată această cauză penală. Avem încheierea judecătorului de instrucție”, a declarat, în răspuns, Dumbravan.

Șeful PA a precizat că dosarul este „pe ultima sută de metri”. Dacă dosarul va ajunge în instanță, Ilan Șor ar urma să fie judecat în lipsă.

Amintim, Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a emis, pe 24 aprilie, la solicitarea procurorilor anticorupție, un mandat de arest preventiv pentru 30 de zile pe numele lui Ilan Șor în dosarul ALDE. Tot atunci, autoritățile de la Chișinău au anunțat că au transmis Federației Ruse cererea de asistență juridică prin care solicitau să-i fie comunicată învinuirea. Detalii – AICI.

Detalii din dosar: cum a încercat Șor să finanțeze ilegal partide din Moldova

Procuratura Anticorupție îl acuză pe Ilan Șor că ar fi organizat și instigat finanțarea ilegală a unui partid politic din surse interzise de lege, inclusiv cu bani proveniți de la un grup criminal organizat. Potrivit acuzării, Șor urmărea să sprijine o formațiune de dreapta, cu orientare proeuropeană, pentru a-și menține influența asupra proceselor politice, electorale și sociale din Republica Moldova.

Prin intermediul fostului deputat Alexandr Nesterovschi Șor ar fi contactat-o pe Arina Spătaru și i-ar fi propus să înființeze sau să preia conducerea unui partid proeuropean. În schimb, i-ar fi promis că formațiunea va beneficia de sprijinul financiar al grupului pe care, potrivit procurorilor, îl conducea.

Nesterovschi ar fi organizat o deplasare a Arinei Spătaru în Israel, unde aceasta s-a întâlnit cu Șor. La scurt timp după revenirea ei, Nesterovschi i-ar fi transmis, sub controlul organului de urmărire penală, 50.000 de dolari, 100.000 de lei și un telefon mobil destinat discuțiilor securizate cu Șor. Nesterovschi a fost condamnat între timp și, potrivit oamenilor legii, a fugit în regiunea transnistreană.

Procurorii anticorupție susțin că Șor ar fi determinat alte două persoane să înființeze sau să preia conducerea unui partid cu aceeași orientare, care urma să participe la alegeri locale. Cele două persoane au fost condamnate în baza unor acorduri de recunoaștere a vinovăției.

Potrivit PA, Șor ar fi finanțat ilegal ALDE cu 452.700 de dolari, echivalentul a peste opt milioane de lei.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: