anticoruptie.md

Studiu: Moldovenii din diaspora și-ar dori salarii minime de 1200 euro, ca să revină în țară

Peste 60% dintre moldovenii stabiliți, în prezent, în alte țări, ar lua în considerare reîntoarcerea în Republica Moldova, dacă ar exista o guvernare puternică și un stat de drept. Cel puțin, asta arată datele unui studiu realizat de ONU în Moldova.

Potrivit cercetării, 66% din participanți ar dori să se reîntoarcă în Moldova, dacă ar avea un salariu minim sub 2,000 EUR, cu o valoare mediană a salariului minim de 1,200 EUR.

În același timp, peste 65% din cetățenii moldoveni care locuiesc și lucrează peste hotare au spus că ar dori să facă investiții în Moldova, însă persistă nivelul înalt de corupție și lipsa încrederii în organizații care ar gestiona resursele.

Aproximativ 56% din migranții moldoveni consideră că oamenii care trăiesc în sărăcie sunt cei mai marginalizați și discriminați, urmați de persoanele cu dizabilități (54%) și persoanele în etate (45%).

Studiul a fost realizat în perioada 9 august – 1 septembrie 2021. Respondenții sunt migranți stabiliți legal pe termen lung, care sunt angajați oficial. Studiul a implicat 326 de moldoveni cu vârsta mai mare de 15 ani care locuiau în diferite țări.

 

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

screenshot

Chicu explică de ce a șters postarea în care a „mulțumit” Rusiei pentru dronele care au survolat Moldova

Deputatul „Alternativa” Ion Chicu susține că a șters postarea de pe Facebook în care se „mulțumea” Rusiei pentru survolarea ilegală a spațiului aerian al Republicii Moldova – mesaj ironic în rusă, conceput ca fiind din numele Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) – pentru că ar fi fost interpretată greșit. El a spus că cei mai mulți internauți ar fi citit traducerea automată a platformei, în care nu mai apărea partea care atribuia declarația formațiunii de guvernământ, și s-a înțeles că el ar fi recunoscător că drone rusești au încălcat spațiul aerian național. Precizările au fost făcute în cadrul ediției din 2 iunie a emisiunii „Есть вопросы” de pe NewsMaker.

Am scris în rusă (postarea – n. r.), din numele PAS. Vă amintiți cum au împânzit țara în campania electorală cu aceste panouri galbene? Scriau ceva și semnau „PAS”. Exact așa am scris și eu. Ideea era că dronele rusești, toate aceste provocări, îi ajută pe cei de la PAS, deoarece ei își construiesc politica pe rusofobie. (…) Ulterior, peste câteva minute văd că vin reacții, mi-au fost trimise capturi de ecran. Se pare că majoritatea alor noștri nu cunosc limba rusă, iar dedesubt apare traducerea în limba română, deja fără mențiunea că a fost din numele PAS. Și reiese că Chicu se bucură de drone. Iar atunci când tu înțelegi că oamenii nu înțeleg și interpretează greșit, clar că ștergi. (…) Clar că PAS a folosit acest lucru”, a declarat Ion Chicu.

Amintim că, pe 13 mai, pe fondul invaziei ruse din Ucraina, o dronă a survolat ilegal spațiul aerian al Republicii Moldova, intrând din direcția Ucrainei și traversând țara de la nord la sud, de la raionul Ocnița până în zona Giurgiulești. Spațiul aerian a fost temporar închis, iar Ministerul Afacerilor Externe a condamnat incidentul, calificându-l drept „o încălcare inadmisibilă a suveranității și integrității teritoriale” a Moldovei.

În acest context, Ion Chicu a publicat pe Facebook un mesaj cu textul: „Ne exprimăm recunoștința profundă Rusiei pentru încălcările frecvente ale spațiului nostru aerian de către Shahed-urile voastre. Faceți o treabă grozavă cu noi!”, semnat „/PAS/”. La scurt timp, însă, parlamentarul a șters publicația. Ulterior, el a declarat că postarea reprezenta o ironie la adresa PAS, nu o mulțumire reală adresată Rusiei.

Postarea a generat un val de reacții critice. Vicepreședinta Parlamentului, Doina Gherman, a condamnat mesajul în cadrul ședinței plenare din 14 mai.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: