„Suntem gata”. Revenco anunță că de mâine, la vama „Leușeni-Albița” vor activa mai multe echipe de control
Full Article 2 minutes read

„Suntem gata”. Revenco anunță că de mâine, la vama „Leușeni-Albița” vor activa mai multe echipe de control

De mâine, 15 iunie, autoritățile Republicii Moldova și ale României vor da start proiectului privind controlul în echipe mixte la frontieră. Anunțul a fost făcut astăzi de ministrul Afacerilor Interne, Ana Revenco.

„Autoritățile Republicii Moldova sunt gata să se instaleze tehnic începând cu ziua de mâine, 15 iunie, și să dăm start chiar la prima oră pentru a operaționaliza proiectul-pilot, controlul în echipe mixte, exact în formatul înțelegerii dintre premierii Republicii Moldova și a României de săptămâna trecută. (…) Suntem gata, înștiințăm autoritățile partenere din România astfel încât și partea română să facă parte din această schemă nouă de lucru”, a declarat ministra.

Potrivit oficialului, acțiunea va permite deblocarea situației de la frontieră.

„Țin să remarc că în ultimele 4 zile, în rezultatul acțiunilor imediate care au fost realizate de către grupul comun de lucru ne-a permis să deblocăm temporar situația creată la frontieră. Șirul de așteptare ajungea la o lungime și de 9 km pe timp de seară. Acum această distanță s-a redus de cel puțin 3 ori. Astăzi, timpul utilizat pentru trecerea unui autocamion a constituit aproximativ 14 minute”, a spus Revenco.

De menționat că proiectul pilot care se va desfășura la frontieră face parte din planul de contingență convenit, la finele săptămânii trecute, în cadrul reuniunii interministeriale, de la București, la care a participat și prim-ministrul Natalia Gavrilița.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: