Maia Sandu/Facebook

„Suntem hotărâți să continuăm reformele”. Maia Sandu s-a întâlnit cu ambasadorii statelor membre ale UE acreditați în Moldova

Președinta Maia Sandu s-a întâlnit astăzi cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene acreditați în țara noastră. În cadrul discuțiilor au fost abordată situația curentă din Republica Moldova și din regiune, care potrivit șefei statului este „puternic influențată de problemele economice și de securitate pe care le-a adus războiul din Ucraina”.

„Ne-am împărtășit îngrijorările ce țin de segmentul energetic și de creșterea prețurilor, care au efecte negative asupra populației și economiei. Am menționat totodată că, în pofida situației dificile, suntem hotărâți să continuăm reformele în economie și justiție, să construim independența energetică și să consolidăm instituțiile statului, să păstrăm democrația și să urmăm parcursul european al țării”, a declarat Sandu.

Totodată ea a reiterat că integrarea europeană este scopul spre care sunt îndreptate acum toate eforturile autorităților.

„Vrem să convingem instituțiile europene de seriozitatea cu care abordăm acest proces și să ancorăm Republica Moldova în spațiul valoric, politic și economic al Uniunii Europene. Este cel mai important semnal de speranță, de care are astăzi nevoie țara și cetățenii noștri”, a conchis președinta.

Amintim că Maia Sandu a anunțat, pe 3 martie, că Republica Moldova depune cererea de aderare la Uniunea Europeană. Documentul a fost semnat în fața presei de către șefa statului, președintele Parlamentului Igor Grosu și premierul Natalia Gavrilița.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

SIS

Șeful SIS, despre promotorii separatismului: „Cunoaștem cam tot ce mișcă din stânga Nistrului”

Serviciul de Informații și Securitate (SIS) „cunoaște cam tot ce mișcă din stânga Nistrului”. Declarația a fost făcută de directorul SIS, Alexandru Musteața, care s-a referit la persoanele ce promovează separatismul. El a precizat că „foarte puțini din ei circulă și mulți din ei sunt și cetățeni ai R. Moldova”. Declarațiile au fost făcute într-un interviu pentru Ziarul de Gardă.

În timpul interviului, șeful SIS a fost întrebat ce măsuri trebuie luate împotriva entităților care promovează separatismul. Musteața a declarat că „problema transnistreană (…) a fost creată artificial de către Federația Rusă, prin implicare directă cu armata sa pentru a crea această structură separatistă în estul Republicii Moldova”. „E important să înțelegem că noțiunea de separatism a fost introdusă în Codul penal relativ recent, unde este menționată și o entitate neconstituțională, ceea ce numim noi MGB din stânga Nistrului. Eu cred că noi suntem într-o zonă în care evoluăm pentru a reintegra în mod pașnic țara noastră”, a fost răspunsul lui Musteața.

Șeful SIS a adăugat că „fiecare persoană care încalcă legea R. Moldova trebuie investigată corespunzător de către Procuratură și judecată, de către instanțele judecătorești”. „Noi lucrăm cu procurorii din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Crimei Organizate și Cauze Speciale. (…) Noi, vă asigur, ne facem treaba, colectăm informația. O prezentăm lor și lucrăm”, a declarat Musteața.

Întrebat dacă „SIS cunoaște când managerii separatismului circulă prin R. Moldova, prin aeroport, prin Chișinău”, Musteața a spus că „SIS cunoaște cam tot ce mișcă din stânga Nistrului”. „Totodată, trebuie să înțelegem că foarte puțini din ei circulă și mulți din ei sunt și cetățeni ai R. Moldova”, a adăugat el.

***

În februarie 2023, deputații au votat modificări la Codul penal, care includ și articolul „Separatism”. Potrivit noilor prevederi, „acțiunile separatiste, comise în scopul separării unei părți a teritoriului Republicii Moldova”, vor fi pedepsite cu închisoare de la doi la cinci ani. Instituția de la Tiraspol responsabilă de „relații externe” a calificat drept „un act de agresiune” adoptarea proiectului.

Ulterior, Oazu Nantoi, pe atunci deputat al Partidului de guvernare Acțiune și Solidaritate, a declarat, într-o discuție despre lege, că reprezentantul Tiraspolului responsabil de „afacerile externe” ale regiunii transnistrene, Vitalii Ignatiev, „poate fi arestat, când va veni la Chișinău”.

Între timp, în ianuarie 2025, liderul nerecunoscut al regiunii transnistrene, Vadim Kranoselski, a efectuat o vizită la Moscova. Întrebat „de ce legea în ceea ce privește separatismul nu se aplică în cazul liderului separatist care divizează țara”, Dorin Recean, atunci premier, a declarat că Republica Moldova are „un cadru de reglementare a conflictului din stânga Nistrului și îl respectă”. Tot atunci, Recean a spus că autoritățile țării au datoria să facă ceea ce este necesar ca locuitorii regiunii transnistrene să iasă din criză. 

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: