Într-o lume în care arta și știința se intersectează, artista Vasiluța Vasilache și colaboratorii săi, Vassilis Tzitiridis, Ulrich Janzyck, și Marie Donath, ne aduc «Synesthesia» — o expoziție inovatoare de picturi care explorează complexitatea și frumusețea corpului uman.
Expoziția «Synesthesia» reprezintă o incursiune artistică în lumea sistemelor interne și a organelor corpului uman. Această serie de picturi surprinde esența funcțiilor vitale ale corpului uman și le aduce la viață prin intermediul culorilor și luminii. Artista a reușit să creeze o experiență vizuală ce aruncă o nouă lumină asupra modului în care percepem corpul uman.
Fiecare operă de artă din expoziție se concentrează asupra unui aspect specific al corpului uman — de la inimă și plămâni, până la sistemul nervos și organele interne. Prin intermediul culorilor vibrante și al detaliilor minuțioase, artista reușește să ilustreze frumusețea ascunsă în aceste sisteme complexe.
Vernisajul expoziției «Synesthesia» va avea loc pe data de 11 noiembrie, la Lemon Pizza (str. 31 august 1989, 91), începând cu ora 17:00. Pentru o experiență deplină, vizitatorii sunt rugați să aibă căștile cu ei. Expoziția va fi deschisă publicului în perioada 11-19 noiembrie.
Expoziția are loc în cadrul Festivalului Internațional de Film Queer Voices, ediția 6, din 16-19 noiembrie 2023.
Festivalul este organizat de A.O. Moldox și Cinema Queer Stockholm, cu sprijinul financiar al Institutului Suedez și al Ambasadei Regatului Țărilor de Jos, cu suportul Ministerului Olandez.
Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker! — Dodon a pledat, la Moscova, pentru anticipate. PAS: Act de trădare — Aproximativ 130 de fermieri au depus cereri pentru rambursarea TVA — Expert: Prețul motorinei crește mai rapid ca niciodată în Moldova — Starea de alertă de mediu pe Nistru nu va fi prelungită — Noi exemplare la Zoo: pui de lemuri și canguri cuceresc vizitatorii — Noi intervenții: în căminul nr. 15 al UTM va fi efectuată dezinsecția camerelor — Crater în centrul Chișinăului. Trotuar surpat după o avarie la rețeaua de canalizare — Avocatele Violeta Gașițoi și Gabriela Kornacker preau cazul Ludmilei Vartic — Reparația liniei Isaccea–Vulcănești ar putea costa între 500.000 și două milioane de lei — Sandu a recitat o poezie în limba română în Parlamentul Letoniei — Compensațiile „Prima Casă” puse pe pauză: bugetul pentru 2026, epuizat — Locatarii unui bloc din Chișinău, somați să elibereze terenul de joacă: este spațiu privat Nu uitați să apăsați pe clopoțel pentru a nu rata noile ediții: zilnic, la 15:00 și 19:00, de luni până vineri.
Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.
Vreți să susțineți ceea ce facem?
Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.
Președinta Maia Sandu a susținut miercuri un discurs în Parlamentul Letoniei, la Riga, în cadrul unei vizite oficiale menite să consolideze sprijinul Letoniei pentru aderarea Moldovei la UE. Ea a trasat o paralelă istorică între cele două țări, unite de rezistența comună față de ocupația sovietică impusă prin Pactul Ribbentrop–Molotov din 1939. Sandu a descris interferența rusă în alegerile moldovenești drept un „laborator” pe care Moscova îl va folosi împotriva altor democrații europene. Președinta a argumentat că aderarea Moldovei la UE nu este o chestiune națională, ci o necesitate strategică pentru întreaga Europă. Discursul s-a încheiat cu un apel direct către deputații letoni să-și folosească vocea la Bruxelles în favoarea integrării Moldovei la UE.
„Împărtășesc aceste lucruri pentru că Moldova a fost un laborator — și pentru că Rusia va învăța din eșecurile sale și își va calibra strategia pentru următoarea țintă. Forma concretă va fi diferită. Logica de bază nu. Doamnelor și domnilor, Astfel ajung la faptul că aderarea Moldovei la UE nu este doar despre Moldova. Moldova are 1.200 de kilometri de frontieră cu Ucraina. Ucraina rămâne scutul nostru. În fiecare zi în care Ucraina rezistă, Moldova rezistă. Suveranitatea ucraineană nu este separată de suveranitatea Moldovei, ci o asigură. Moldova nu va uita acest lucru”, a tranmis șefa statului.
Tot în plenul legislativului leton, Președinta Sandu s-a referit la provocările actuale la adresa democrației și la importanța Uniunii Europene ca ancoră pentru pacea, libertatea și siguranța țării noastre. Șefa statului a accentuat însă că aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană nu este doar un obiectiv național, ci o decizie cu impact pentru întreaga regiune:
,,Locul Moldovei este în Uniunea Europeană. Nu este un act de generozitate, ci un act de coerență strategică. Sprijinirea aderării noastre și apărarea propriei dumneavoastră democrații sunt, în esență, același act de rezistență” , a adăugat oficiala.
În finalul discursului, Sandu s-a adresat direct deputaților letoni, chemându-i să folosească vocea Letoniei la Bruxelles:
„Sprijinirea aderării noastre și apărarea propriei dumneavoastră democrații sunt, în esență, același act de rezistență. Aproape am ajuns. Ajutați-ne să încheiem călătoria”, a încheiat Maia Sandu.
Menționăm că Maia Sandu se află astăzi într-o vizită oficială la Riga, Letonia. Președinta a avut întrevederi cu omologul său, Edgars Rinkēvičs, prim-ministra Evika Siliņa și cu conducerea Parlamentului leton.
Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.
Vreți să susțineți ceea ce facem?
Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.
Deși criminalitatea este în scădere în Republica Moldova, ponderea infracțiunilor grave și deosebit de grave este în creștere, la fel ca și numărul sentințelor pronunțate de instanțe. NewsMaker explică cum au evoluat tendințele criminalității în Moldova în anul 2025.
Criminalitatea în scădere, sentințele în creștere
În ultimii ani, numărul infracțiunilor în Republica Moldova este în scădere. Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, în 2025 au fost înregistrate 23,1 mii de infracțiuni – cu 6% mai puține decât în 2024 și cu 14,9% mai puține decât în 2021. Rata criminalității a fost de 97 de infracțiuni la 10 mii de locuitori, față de 103 în anul 2024.
În același timp, numărul persoanelor condamnate în prima instanță a crescut cu 8,4% față de 2024, ajungând la 11,8 mii. Potrivit Administrației Naționale a Penitenciarelor, în 2025 în închisori se aflau 6,3 mii de persoane, dintre care 1,4 mii (22,4%) erau în arest preventiv sau aveau hotărâri nedefinitive, iar 4,9 mii (77,6%) – sentințe definitive. Din totalul deținuților, 5,3% erau femei, iar 94,7% – bărbați.
Mai multe detalii despre situația din sistemul judecătoresc al Moldovei pot fi găsite în rapoartele statistice ale Agenției de Administrare a Instanțelor Judecătorești. Potrivit acestora, în 2025, judecătorii din prima instanță au pronunțat 11,3 mii de sentințe împotriva persoanelor fizice în cauze penale. Majoritatea covârșitoare a sentințelor sunt de condamnare (puțin peste 90%). În celelalte cazuri este vorba despre sentințe de achitare sau încetarea procesului judiciar. Dacă comparăm cu anii precedenți, în 2025 numărul total al sentințelor de toate tipurile a crescut cu 12,71%, iar în 2024 – cu 16,38%.
Cele mai frecvente infracțiuni în Moldova
În mod tradițional, instanțele pronunță cele mai multe sentințe pentru conducerea în stare de ebrietate (3,1 mii). La mare distanță, pe locul doi, se află sentințele pentru huliganism (1 mie), iar pe locul trei – pentru furt (1 mie). Urmează sentințele pentru violență în familie (711), pentru circulația ilegală a drogurilor și a substanțelor etnobotanice (562), precum și pentru falsificarea, deținerea sau comercializarea documentelor, ștampilelor sau formularelor false (409).
Potrivit datelor BNS, în 2025, 843 de persoane au avut de suferit în urma infracțiunilor înregistrate legate de violența în familie, iar ponderea femeilor în rândul victimelor a constituit 69,4%.
În domeniul economic, cele mai multe infracțiuni sunt legate de contrabandă – 63 de sentințe, dintre care 57 de condamnare. Neexecutarea măsurilor de protecție a victimei violenței în familie, stabilite prin ordin de protecție, se încadrează în categoria infracțiunilor cu cea mai mare pondere a sentințelor de condamnare. În 2025, instanțele au pronunțat sentințe de condamnare pentru 179 de agresori domestici care au încălcat ordinele de protecție și au achitat doar un singur inculpat.
Pentru corupere activă, instanțele de primă instanță au condamnat 218 din 244 de inculpați, iar pentru corupere pasivă – 45 din 85. Sentințe de condamnare pentru trafic de influență au fost pronunțate în cazul a 110 din 122 de inculpați învinuiți în baza acestui articol.
Printre alte infracțiuni: traficul de persoane – 16 sentințe de condamnare, răpirea unei persoane – 31, lipsirea ilegală de libertate – 15, implicarea minorilor în activități infracționale – 11.
Datele BNS indică o creștere a numărului de infracțiuni grave și deosebit de grave în ultimii ani. Acestea reprezintă aproape un sfert din totalul infracțiunilor. Această tendință este confirmată și de datele privind sentințele pronunțate de instanțele de primă instanță. Dacă în 2025 numărul omorurilor intenționate a crescut nesemnificativ (cu 0,9%), atunci în 2024 acesta a crescut cu 24,72%. Numărul sentințelor pentru vătămări intenționate grave a crescut anul trecut cu 24,73%, iar pentru violuri – cu 23,88%.
Este important de menționat că creșterea numărului de sentințe în cauze penale nu este întotdeauna legată de creșterea numărului de infracțiuni. Între comiterea unei infracțiuni și pronunțarea unei sentințe pot trece ani și chiar decenii.
Problema criminalității este recunoscută și de Guvern. Din acest motiv, în 2025, Cabinetul de miniștri a aprobat Programul Național de combatere a criminalității pentru anii 2026–2030. Accentul este pus de autorități pe identificarea și eliminarea rețelelor criminale cu risc ridicat. Pentru aceasta, Guvernul propune îmbunătățirea cooperării cu Europol și Frontex, precum și implementarea unor instrumente analitice moderne.
Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.
Vreți să susțineți ceea ce facem?
Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.
Produsele autohtone vor deveni mai vizibile în magazinele din Republica Moldova, în contextul lansării inițiativei „De la noi”, destinată sprijinirii micilor producători. Anunțul a fost făcut pe 1 aprilie, de membrul Consiliului de supraveghere al Băncii Naționale a Moldovei, Dumitru Alaiba. Proiectul prevede amenajarea unor rafturi speciale în supermarketuri, dedicate produselor locale, poziționate astfel încât să atragă atenția consumatorilor. Inițiativa este deja testată în 15 locații din Chișinău, cu participarea a 10 producători.
„ De ce De La Noi? Pentru că atunci când mergi la piață și întrebi de roșii, mere sau căpșune, apare firesc întrebarea: „Da-s de la noi?” Așa s-a născut și numele. Misiunea noastră este simplă: să ajutăm cât mai mulți mici producători să vândă mai ușor, să crească mai repede și să ajungă la mai mulți cumpărători. Vrem să le luăm o parte din povara care nu ține direct de producție: negocieri, promovare, livrări, logistică, acces la finanțare”, a explicat Alaiba.
Fostul ministru al Economiei a îndemnat consumatorii să caute aceste rafturi în magazine și să opteze pentru produse locale, subliniind că fiecare achiziție contribuie la dezvoltarea afacerilor din comunități.
„Iar dacă acest mesaj e văzut de vreun producător care ar fi gata de acest salt, vă îndemnăm să ne dați un email la adresa de pe pagina web. La moment capacitățile curente permit să lucrăm doar cu produse alimentare neperisabile. Dar asta e deocamdată!”, a încheiat el.
Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.
Vreți să susțineți ceea ce facem?
Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.
Licitații trucate la Călărași, cu prejudicii de circa 300 mii lei: cinci persoane, între care un fost primar și ex-președinte al raionului, trimiși pe banca acuzaților
Un ex-președinte al raionului Călărași, un fost primar al orașului, doi angajați ai consiliului raional și administratorul unei companii, rudă apropiată a fostului edil, au fost trimiși în judecată pentru abuz în serviciu soldat cu prejudicierea bugetului cu peste 288.000 de lei. Dosarul a fost instrumentat de Procuratura Anticorupție în comun cu Centrul Național Anticorupție și a fost transmis spre examinare la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. Ar fi vorba despre fostul președinte socialist al raionului Călărași, Ștefan Bolea, fostul primar al orașului, Ion Olari — reprezentant al PAS la acea data. Toți învinuiții au respins acuzațiile.
Potrivit anchetatorilor, în perioada februarie-aprilie 2022, cei cinci ar fi acționat coordonat în baza unui plan prestabilit pentru a favoriza interese personale. Aceștia ar fi divizat artificial lucrările de construcție a unei încăperi pentru amplasarea unui incinerator de deșeuri medicale, cu scopul de a evita organizarea licitațiilor publice. Lucrările ar fi fost executate și recepționate în lipsa documentației obligatorii — fără proiect de execuție și fără autorizație de construire — și plătite ulterior din fonduri publice, deși nu îndeplineau cerințele legale.
În scopul garantării recuperării prejudiciului, a fost aplicat sechestru asupra mijloacelor financiare ale învinuiților, care acoperă integral suma prejudiciată. Potrivit Codului penal, abuzul în serviciu se pedepsește cu amendă de la 67.500 la 117.500 de lei sau cu închisoare de la 2 la 7 ani, în ambele cazuri cu privarea dreptului de a ocupa funcții publice pe un termen de la 5 la 10 ani.
Toate persoanele acuzate sunt prezumate nevinovate până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.
NewsMaker a scris în 2023, despre acest caz, care a devenit public când Procuratura Anticorupție, în comun cu Centrul Național Anticorupție, a efectuat mai multe percheziții la Călărași, într-un dosar ce viza fapte de corupție și fraudarea achizițiilor publice.
La 31 ianuarie 2023, au fost reținuți fostul președinte al raionului Călărași, fostul primar al orașului și un șef de direcție din cadrul Consiliului raional. Aceștia au fost plasați în izolatorul CNA pentru 72 de ore.
Potrivit procurorilor, funcționarii ar fi pus la punct o schemă de favorizare a unor agenți economici, în schimbul unor bunuri, avantaje și sume de bani necuvenite. Pentru atribuirea contractelor de achiziții publice și recepționarea lucrărilor, aceștia ar fi perceput comisioane de aproximativ 10–15% din valoarea contractelor.
Anchetatorii au identificat cel puțin 10 cazuri de fraudare a achizițiilor publice, cu implicarea mai multor companii și reprezentanți ai acestora. Potrivit anchetei, beneficiarul efectiv al uneia dintre firmele implicate ar fi fost chiar primarul orașului Călărași de la acea vreme.
În același dosar sunt investigate și alte fapte de corupție, inclusiv presupuse acte de mituire a unor funcționari, printre care angajați din subordinea Ministerului Finanțelor, care ar fi ignorat neregulile depistate în cadrul unui audit financiar.
Inițial, cauza penală a fost deschisă pentru abuz de serviciu, ulterior fiind conexate alte 21 de dosare ce vizează corupere activă, corupere pasivă și abuz de serviciu.
În cadrul acțiunilor din 31 ianuarie 2023, ofițerii CNA și procurorii anticorupție au efectuat 29 de percheziții la birouri, domicilii și în automobilele persoanelor vizate. Au fost ridicate probe relevante pentru anchetă, inclusiv sume importante de bani.