Țâcu și Năstase sar în apărarea academicienilor, după ce Chicu i-a numit „pseudo-cercetători”
Full Article 4 minutes read

Țâcu și Năstase sar în apărarea academicienilor, după ce Chicu i-a numit „pseudo-cercetători”

Mai mulți angajați ai institutelor Academiei de Științe a Moldovei au anunțat o serie de protest. Aceștia susțin că mai bine de jumătate din angajații Institutului de Istorie al Academiei de Științe a Moldovei vor ajunge șomeri, în urma desfășurării concursului proiectelor de cercetare finanțate prin intermediul Programului de Stat pentru anii 2020-2023. În replică, premierul Ion Chicu a scris pe pagina sa de Facebook că guvernul „nu irosește banii statului pentru pseudo-cercetători, înrolați în proiecte politice”. De cealaltă parte, deputatul Octavian Țâcu și liderul PDA, Andrei Năstase, s-au solidarizat cu oamenii de știință. Aceștia au cerut ca prim-ministrul să prezinte scuze publice. 

„Suntem gata să plătim pentru cercetări în matematică, fizică, chimie, biologie, medicină… și multe alte domenii! Nu irosim însă banii statului pentru pseudo-cercetători, înrolați în proiecte politice”. Cu această reacție vine premierul Ion Chicu, după ce mai mulți angajați ai institutelor Academiei de Științe a Moldovei au anunțat o serie de proteste.

Potrivit premierului, bugetul alocat pentru știință și cercetare în anul 2020 este cu 17% mai mare ca în 2019 și constituie 545 de milioane de lei. „Ce-ați livrat societății în schimbul sutelor de milioane de lei în ultimii ani, domnilor Domni?”, remarcă Ion Chicu.

Într-un briefing de presă din 6 martie, deputatul PUN, Octavian Țâcu, a declarat că lipsirea de finanțare a Institutului de Istorie din cadrul Academiei de Științe a Moldovei (AȘM) ar fi un asalt al guvernării socialiste, în frunte cu Igor Dodon, asupra științei istorice din R. Moldova. De asemenea, Țîcu i-a cerut premierului Ion Chicu să-și ceară scuze pentru insultele aduse istoricilor. Acesta a menționat că de aproape două luni angajații Institutului de Istorie nu și-au primit salariile.

„Este o nouă încercare a guvernărilor de stânga neocomuniste de a distruge știința istorică și de a aplica o lovitură mediului academic și intelectual. Istoricii au fost în prima linie a luptei pentru independența Republicii Moldova. Declarația de Independență stipulează clar mesajul românesc al discursului istoric, care nu poate fi contestat de nicio guvernare, cu atât mai puțin de premierul Chicu”, a precizat istoricul.

Prim-ministrul a venit cu o replică pe pagina sa de Facebook.

„”Istoricii” nu au căștigat proiecte pentru finanțare de la stat în urma concursului din… august 2019. Și ei știu de asta, dar guvernul actual le este de vină. Guvernul actual, prin decizia sa de acum căteva săptămâini, acordă finanțare instituțională și ”istoricilor”. Deși, guvernul din august 2019 nu le-a oferit nici un proiect. Iată de ce tot ce se întâmplă în jurul acestor acțiuni este politică pură. Și murdară, totodată. Și da, solicitarea către ”istorici” de a prezenta societății rezultatele muncii lor din ultimii ani, pentru care țara a plătit zeci și sute de milioane de lei – rămâne actuală. După cum am mai spus, majorăm semnificativ investițiile statului în educație și știință pentru țară și oameni. Inginerie, matematică, fizică, chimie… și multe altele. Pentru politică în AȘM bani nu avem”, a răspuns Ion Chicu.

Într-o înregistrare LIVE pe facebook, liderul Platformei DA, Andrei Năstase, a anunțat că formațiunea se solidarizează cu oamenii de știință.

„Platforma DA condamnă acțiunile guvernului, a Ministerului Educației, Culturii și Cercetării orientate împotriva angajaților Institutului de Istorie al Academiei de Științe. Abuzurile autorităților sunt parte a politicii antinaționale a noii guvernări PSRM-PD, fie că este formalizată sau nu”, a declarat Năstase.

Acesta a anunțat că jumătate dintre angajații Institutului de Istorie al AȘM vor fi disponibilizați în urma desfășurării unui pretins concurs al proiectelor de cercetare finanțate prin intermediul programului de stat pentru 2020-2023.

„PDA cere îndeplinirea solicitărilor înaintate de către organizația sindicală a institutului, prin revizuirea modalității de finanțare a domeniului de cercetare și inovare. De asemenea, condamnă declarațiile scandaloare ale premierului Chicu. Îi cerem să prezinte scuzele necesare”, a mai spus liderul Platformei DA.

Precizăm că angajații Institutului de Istorie au emis o declarație prin care anunță inițierea unei serii de acțiuni de protest prin care să sensibilizeze opinia publică și autoritățile Republicii Moldova despre situația creată în colectiv. Angajații mai spun că guvernarea încearcă să distrugă, pe etape, Institutul de Istorie, aplicând mecanismele concursului trucat și penuriei financiare, în încercarea de a controla politic procesul cunoașterii istorice și filosofice.

 

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: