Pe 7 martie, Biroul Naţional de Statistică (BNS) a prezentat portretul statistic al femeilor și bărbaților în Republica Moldova. Potrivit datelor, femeile predomină în numărul populaţiei – la 100 femei revin 90 bărbați. Totodată femeile trăiesc cu 8,6 ani mai mult decât bărbații, se căsătoresc mai timpuriu la 26 ani
Suntem într-o perioadă a anului marcată de mai multe sărbători speciale, iar pentru echipa «Surprize Surprize», este una cu adevărat plină de activitate. În timp ce săptămâna aceasta întreaga lume a sărbătorit Ziua Îndrăgostiților, ne apropiem cu pași repezi de următoarea sărbătoare mult așteptată de sexul frumos — Ziua Internațională
Pe 8 martie a avut loc panelul de discuții cu genericul „Aderarea Republicii Moldova la UE: o discuție cu ministrele pentru afaceri europene”. La eveniment a participat președinta Maia Sandu și un grup de ministre și secretare de stat din Austria, Bulgaria, Franța, Germania, Liechtenstein, Lituania, România, Suedia și Ungaria.
Prim-ministrul Republicii Moldova Dorin Recean a ales să vorbească cu ocazia zilei de 8 martie despre rolul femeilor în realizările sociale, politice și economice ale țării. În mesajul său de felicitare, acesta a pus accent pe participarea femeilor în afaceri și a remarcat că șase dintre actualii miniștri sunt femei.
Biroul Naţional de Statistică a prezentat, pe 7 martie, portretul statistic al femeilor și bărbaților din Republica Moldova în baza datelor disponibile. Potrivit Biroului, femeile predomină în rândul populației și speranța de viață a acestora este mai mare decât la bărbați. Femeile trăiesc, în medie, cu 7,8 ani mai mult
Contribuabilii care activează în domeniul comerțului cu flori vor fi monitorizați de Serviciul Fiscal de Stat al Republicii Moldova. Și sectorul HoReCa va fi în atenția Serviciului. Acțiunea va avea loc în contextul sărbătorii Zilei internaționale a femeii. Domeniul comerțului cu flori va fi în atenția Serviciului în perioada 7-8
În contextul Zilei Internaționale a Femeilor, reprezentanții Parlamentului Republicii Moldova comunică date statistice cu privire la angajatele femei din Legislativ. Astfel, în Parlament activează 262 deputate și angajate ale Secretariatului, ceea ce reprezintă 57 la sută din numărul total de parlamentari și angajați. 40 de femei – 39,6% din corpul
Președintele Maia Sandu a venit astăzi cu un mesaj în contextul Zilei Internaționale a Femeilor. Șefa statului a vorbit despre rolul femeii în societate, dar și lupta ei pentru o lume pașnică. În contextul războiului din Ucraina, Maia Sandu a îndemnat femeile să construiască o lume în care vocea lor
Președinta țării Maia Sandu a transmis un mesaj de felicitare cu ocazia Zilei Internaționale a Femeilor. Într-o adresare video, aceasta a amintit că, de 8 martie, sărbătorim efortul multor generații de femei și bărbați pentru șanse și drepturi egale, pentru dreptul femeilor de a-și decide viitorul și șansa de a
Cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii, Agenția Națională a Arhivelor a lansat expoziția „Căci tu înseninezi mereu…”. Reprezentanții instituției au publicat o serie de fotografii care prezintă chipuri ale femeilor care au activat în diverse domenii: pedagogie, cercetare, medicină, industrie, agricultură și în alte sfere ale vieții sociale.