a respins

Cu o zi înainte ca liderii mondiali să se reunească la Summit-ul pentru pace în Ucraina, la care Federația Rusă nu a fost invitată, Vladimir Putin a anunțat de la Moscova condițiile în care va opri „imediat” invazia din țara vecină. Printre altele, președintele rus vrea ca soldații ucraineni să

Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) a examinat în cadrul ședinței din 24 noiembrie sesizarea ex-procuror general Alexandr Stoianoglo, care a cerut anularea concursului pentru funcția de șef al Procuraturii Generale. Consiliul a respins sesizarea. Președinta CSP, Angela Motuzoc, a declarat că Stoianoglo cere anularea concursului pentru că a contestat în

Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a declarat inadmisibilă plângerea procurorului Eduard Bulat, care a încercat să contesteze în instanță numirea lui Alexandr Stoianoglo în funcția de procuror general. Decizia magistraților a fost anunțată pe 30 iunie. Bulat a contestat la CSJ decizia Curții de Apel din 24 februarie. Plângerea a

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x