aderare

Republica Moldova trimite astăzi, la Bruxelles, primul său raport cu privire la extinderea Uniunii Europene. Anunțul a fost făcut de vicepremierul, ministrul de Externe, Nicu Popescu, în cadrul unei conferințe de presă susținute în comun cu omologul său olandez, Wopke Hoekstra. Documentul, care conține circa o mie de pagini, explică

Parlamentul European (PE) cere începerea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană până la finalul anului 2023, după îndeplinirea celor nouă recomandări enunțate de Comisia Europeană. O rezoluție în acest sens a fost adoptată de PE, cu 555 de voturi pentru, 49 împotrivă și 26 de abțineri, anunță

Aderarea României la spațiul Schengen este relevantă în contextul sprijinului acordat de Uniunea Europeană Ucrainei și Republicii Moldova, deoarece va facilita libertatea de mișcare a afacerilor și serviciilor, a declarat premierul român Nicolae Ciucă, după o întrevedere cu comisarul european pentru piața internă Thierry Breton, aflat la București. „Am discutat

Cancelarul Germaniei Olaf Scholz a fost întrebat, în cadrul conferinței de presă din 3 aprilie, de la București, dacă Republica Moldova ar putea începe deja în anul 2023 negocierile privind aderarea la Uniunea Europeană. Oficialul german a răspuns că pentru ca acest lucru să se întâmple, este necesară îndeplinirea tuturor

Prim-ministrul Dorin Recean l-a primit în vizită la Guvern pe principele Radu al României. Agenda discuțiilor a cuprins elemente de actualitate privind starea lucrurilor la nivel local, regional și internațional. O atenție sporită a fost acordată pașilor întreprinși de Republica Moldova în procesul de aliniere la standardele europene. „Vă suntem

Ministrul Apărării Anatolie Nosatîi susține că discuțiile privind revizuirea statutului de neutralitate sunt apanajul politicienilor, iar o eventuală decizie privind aderarea la o alianță militară trebuie luată după un amplu proces de consultare cu cetățenii. Nosatîi declară că Moldova nu este pregătită pentru aderarea la NATO, iar polemicile create în

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, susține că Odessa și Cernigov va adera la Federația Rusă doar la dorința locuitorilor. Potrivit lui, principalul scop al Kremlinului la moment este protecția oamenilor din Donbas, scrie Kommersant. Despre „eliberarea” Odesei și a Cernigovului a vorbit șeful interimar al Republicii Populare Donețk,

Parlamentul European cere accelerarea procesului de extindere a Uniunii Europene, ceea ce ar înseamnă vești bune pentru Republica Moldova. Comentariul a fost făcut de către deputatul european Siegfried Mureșan (PPE / PNL), președintele Delegației Parlamentului European pentru relațiile cu Republica Moldova pe 23 noiembrie. „Tocmai am adoptat, cu largă majoritate,

Cancelarul german Olaf Scholz a lansat sâmbătă un nou apel la reformarea Uniunii Europene (EU), pentru a permite aderarea de noi membri, relatează DPA şi Reuters, citate de Agerpres. Potrivit sursei citate, înaltul demnitar a declarat, în cadrul unui discurs susținut în cadrul Congresului Socialiștilor Europeni, care are loc la

Nicu Popescu, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, a spus dacă intenționează Republica Moldova să depună un demers de consolidare a relațiilor cu NATO, aceasta după ce Ucraina recent a depus o cerere de aderare la Alianță. Oficialul a amintit că Moldova are deja un parteneriat cu NATO care „va

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x