Deputatul neafiliat Vasile Bolea anunță că a depus o sesizare la Comisia Electorală Centrală (CEC), după ce PAS a distribuit ziare despre referendumul privind aderarea la UE. Parlamentarul, care a părăsit rândurile socialiștilor pentru a adera la Partidul „Renaștere”, afiliat fugarului Ilan Șor, acuză partidul de guvernare că ar fi
Moldova a organizat concursul pentru ocuparea funcției de procuror general corect și transparent, conform condiționalităților UE, declară șefa Misiunii Republicii Moldova pe lângă Uniunea Europeană. Daniela Morari susține că autoritățile de la Chișinău sunt în discuții „zilnice” cu Comisia Europeană, acestea fiind ghidate în acțiunile pe care le întreprind. Acum,
După ce s-a întâlnit cu fostul președinte comunist Vladimir Voronin, dar și cel socialist, Igor Dodon – în prezent ambii lideri de partid – bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul, anunță că s-a întâlnit și cu deputații din echipa oligarhului fugar Ilan Șor, care a ajutat-o acum un an să vină la
Prima versiune a proiectului de lege pentru modificarea Constituției Republicii Moldova, în vederea introducerii parcursului european în legea supremă, a fost făcut publică. Mai mult, documentul a fost supus astăzi, 8 aprilie, consultărilor publice, la Parlament. Autorii propun completarea preambulului Constituției cu două aliniate noi, precum și a textului legii
Parlamentul a aprobat, pe 21 martie, Declarația cu privire la integrarea europeană a Republicii Moldova. Documentul exprimă convingerea că „doar” aderarea la UE va asigura viitorul țării în calitate de stat suveran, neutru, integru și democratic, iar calea ireversibilă de integrare și aderare europeană este proiect de prioritate națională al
Președintele României, Klaus Iohannis, solicită, din nou, sprijin european pentru Republica Moldova. Liderul de la Cotroceni consideră că, după Ucraina, țara noastră este „cea mai afectată” de agresiunea Rusiei. „Siguranța Republicii Moldova înseamnă siguranța spațiului european”, a declarat președintele român pe 21 martie, la Bruxelles, înaintea participării la reuniunea Consiliului
Deputata Partidului de guvernare Acțiune și Solidaritate (PAS) Doina Gherman, vicepreședintă a Parlamentului, a susținut o lecție publică, despre integrarea europeană a Republicii Moldova, la Universitatea de Stat din Comrat. La eveniment a participat și deputatul Oazu Nantoi, membru al Comisiei parlamentare securitate națională, apărare și ordine publică. Gherman le-a
Președinta Maia Sandu oferă detalii privind organizarea referendumului privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE), în urma consultărilor cu mai multe grupuri de cetățeni și organizații. Declarațiile pot fi urmărite, în direct, pe NewsMaker. Amintim că Maia Sandu a solicitat desfășurarea, în toamna anului 2024, a unui referendum național
Uniunea Europeană (UE) va respecta decizia cetățenilor Republicii Moldova, dacă aceștia nu vor vota în favoarea aderării țării noastre la blocul comunitar, la referendumul inițiat de președinta Maia Sandu. Declarația a fost făcută de șeful Delegației UE în Moldova, Janis Mazeiks, în cadrul emisiunii „Realitatea te privește”, de la Rlive.
Primul capitol cu care Republica Moldova va începe evaluarea legislației naționale la standardele Uniunii Europene (UE) este – justiția. Declarația a fost făcută de viceprim-ministra pentru integrare europeană, Cristina Gherasimov, pe 9 februarie. Oficiala a precizat că delegația guvernamentală va reveni la Bruxelles pentru a avea o primă analiză a