agricultură

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare va solicita Comisiei Situații Excepționale instituirea stării de urgență în domeniul agriculturii. Anunțul a fost făcut de ministrul Vladimir Bolea, potrivit căruia instituirea situației excepționale este necesară în contextual secetei severe din acest an. Ministrul a menționat că roada de grâu este mai mică față

Asociația Forța Fermierilor îi cer Guvernului să declare stare de urgență în agricultură. Președintele Asociației, Alexandr Slusari, susține că măsura ar veni în sprijinul agricultorilor din țară, afectați de secetă. De cealaltă parte, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, dă asigurări că Executivul va ajuta sectorul agricol să iasă

Producătorii agricoli micro, mici și mijlocii vor beneficia de compensarea accizei la motorina utilizată de la începutul anului curent, în valoare de până la 100% sau 2980 lei/tonă. Totodată, se va achita integral acciza la motorină pentru toate tipurile de exploatații din sectorul zootehnic. Între timp, producătorii agricoli mari vor

200 milioane de lei vor fi alocate producătorilor agricoli, din bugetul de stat, pentru acordarea compensației parțiale a accizei la motorină. În acest sens, Guvernul a aprobat astăzi, Regulamentul de distribuire a ajutorului financiar. Potrivit documentului, accizele la motorină vor fi compensate în mărime de 30% din cota stabilită pentru

Situația în agricultură este extrem de complicată, a afirmat pe 30 martie, prim-ministra Natalia Gavrilița. Acest lucru se întâmplă din cauza creșterii prețurilor la carburanți, în special la motorină, întreruperea căilor de export și import prin Ucraina, creșterea prețurilor la întreaga gamă de servicii și produse necesare pentru înființarea plantațiilor

Republica Moldova se confruntă cu mai multe crize în paralel – criza pandemică, criza energetică și creșterea prețurilor. Iar dacă criza pandemică scade în intensitate, atunci cea energetică ne creează probleme majore. Despre acest lucru a anunțat președinta Maia Sandu într-o mesaj video adresat cetățenilor, pe 18 martie. „Asta înseamnă

Președinta Maia Sandu susține că sectorul agrar din Republica Moldova trebuie modernizat, pentru a păstra „renumele de țară agrară”. În opinia șefei statului, acest proces nu va fi unul simplu nici pentru stat,, nici pentru fermieri pentru că este nevoie „de investiții, și de oameni dedicați pentru a reuși”. Șefa

Producătorii agricoli micro, mici și mijlocii vor putea accesa mai ușor sursele Fondului Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural. În acest sens, Guvernul a aprobat, în ședința din 24 noiembrie, un proiect de modificare a Legii cu privire la principiile de subvenționare în dezvoltarea agriculturii și mediului rural.

Victoriabank pune la dispoziția agricultorilor o nouă ofertă de creditare avantajoasă, Creditele AGRI, destinate finanțării lucrărilor de toamnă și a capitalului de lucru. Termenul creditului – 12 luni Perioadă de grație – până la 5 luni Suma creditului – între 10 mii de lei și 1,5 milioane de lei Dimensionarea

La Sudul Moldovei, anul acesta sunt roade bune de grâu și rapiță – ne-a povestit agricultorul Oleg Popovicenco. Acesta a cultivat peste 215 hectare de grâu, rapiță, floarea soarelui și porumb pe câmpurile rodnice din satul Doina, raionul Cahul. Agricultorul spune că vara e perioada când cei din domeniul Agro

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x