Producătorii agricoli din cadrul Asociației „Forța Fermierilor” și-au încheiat acțiunile de protest și au părăsit Piața Marii Adunări Naționale (PMAN), însă au lăsat locația în dezordine totală. Imagini video, care surprind starea în care se afla PMAN în seara zilei de 27 iunie, au fost expediate în adresa redacției NM
Asociația „Forța Fermierilor” a anunțat că își întrerupe protestele pâna la 1 august, timp în care Guvernul trebuie să îndeplinească 3 cerințe pentru a ajuta producătorii agricoli mici și mijlocii să iasă din criza din domeniu. Dacă cele 3 condiții nu vor fi executate, fermierii își vor relua protestele. În
Fostul deputat al Platformei Demnitate și Adevăr Alexandr Slusari, în prezent director executiv al organizației Asociația Forța Fermierilor (AFF), a participat la prima ședința a Consiliului de administrare a SA Energocom. Slusari consideră că este necesară mai multă implicare a Consiliului în procesul de gestionare a acestei companii cu capital
Fostul deputat al Platformei Demnitate și Adevăr Alexandr Slusari, în prezent director executiv al organizației Asociația Forța Fermierilor, a devenit membru în cadrul consiliul societății SA Energocom. Anunțul a fost făcut de directorul interimar Energocom Victor Bînzari. „De azi avem un nou membru în cadrul consiliul societății SA Energocom. Reprezentantul
Contul de Telegram al fostului deputat al Platformei Demnitate și Adevăr (DA) Alexandr Slusari ar fi fost spart. Ex-parlamentarul susține că nu utilizează această platformă „construită sub monitorizarea FSB” pentru discuții importante. Slusari spune că nu este deranjat de faptul că cineva i-a citit corespondența, dar de faptul că autoritățile
Ex-deputatul Platformei Demnitate și Adevăr (DA) Alexandr Slusari susține că procesul de recrutare al cetățenilor din stânga Nistrului în armata rusă s-ar fi intensificat în ultima perioadă. Cel puțin asta reiese din mesajul postat de Slusari pe care l-ar fi primit din regiunea transnistreană. Contactat de NM, reprezentanții Biroului politici
Asociația Forța Fermierilor, care în dimineața zilei de 20 iunie anunța că va organiza un protest de avertizare pe motiv că nu este auzită de conducerea țării, vine cu un nou mesaj. Fermierii spun că astăzi urmează să aibă o întrevedere cu premierul Natalia Gavrilița. Conducerea țării a reacționat după
Ex-deputatul Alexandr Slusari îndeamnă moldovenii să nu participe, duminică, 19 iunie, la protestul planificat de mișcarea social-politică „O nouă viață”, în spatele căreia se află Partidul „ȘOR”. „Ce fel de viața nouă, cu grupările criminale vechi Șor-Platon, care stau în spatele așa zisului protest?”, se întreabă fostul parlamentar într-o postare
Asociația Forța Fermierilor, a căruia director executiv este fostul deputat Alexandr Slusari, se arată îngrijorată în legătură cu ultimele scumpiri pe piața uleiului vegetal. „Este fie abuz de poziție dominantă al unui procesator, fie acordul de cartel din partea rețelelor mari de comerț”, comunică Asociația. În acest context, aceștia solicită
Combinatului de panificație „Franzeluța” dezminte informațiile prezentate de fostul deputat Alexandr Slusari vizavi de „intenția de a majora prețurile la pâine începând cu 1 ianuarie”. „Informația apărută în spațiul public nu este veridică”, se precizează într-un comunicat de presă, comunică IPN. „Toate informațiile cu caracter manipulator ce apar în spațiul