Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a respins recursul Autorității Naționale de Integritate (ANI), menținând încheierea Curții de Apel Chișinău, prin care a fost anulat actul de constatare în privința fostului deputat transfug Vladimir Vitiuc. Astfel, ex-deputatul comunist își poate păstra cele aproape 3 milioane de lei, proveniența cărora, potrivit ANI,
Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a constatat că Igor Dodon nu a putut să justifice peste 1,1 milioane de lei, obținuți în perioada anilor cât a deținut mandatul de șef de stat. Fostul președinte al Republicii Moldova, actualmente – învinuit și cercetat penal în două cauze penale pe cel puțin
Fostul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, actualmente învinuit și cercetat penal în două cauze penale, pe cel puțin șase capete de acuzare, nu a putut să justifice peste 1,1 milioane de lei obținuți în perioada anilor cât a deținut mandatul de șef de stat. Inspectorii de integritate au constat
Deputata Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS), Alla Pilipețcaia, ajunge în vizorul Autorității Naționale de Integritate (ANI). Se întâmplă după ce inspectorii de integritate au constatat diferențe substanțiale între veniturile, cheltuielile și averea dobândită de socialista Pilipețcaia în anul 2021. Potrivit ANI, datele incluse în declarația de avere și interese personale
Fostul ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare Viorel Gherciu ar fi încălcat regimul juridic al incompatibilităților. Este concluzia inspectorului de integritate, potrivit procesului verbal publicat pe site-ul instituției în data de 9 septembrie. În document se arată că Gherciu a deținut funcția de ministru concomitent cu cea de conducere a
Dosarul privind controlul averii socialistului Corneliu Furculiță a fost redistribuit unui alt inspector de integritate. Anunțul a fost făcut de autorul sesizării de acum doi ani, fostul deputat Iurie Reniță, pe pagina sa de Facebook. „Chiar dacă astăzi nu e ziua de luni, când la PSRM se dau salariile, ANI
Socialistul Vlad Batrîncea spune că trăiește modest, iar singura proprietate pe care o deține este apartamentul pentru care ar mai avea de achitat ipoteca „încă mulți ani înainte”. Declarația a fost făcută după ce Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a constatat o diferență de peste 700 mii lei între veniturile
Actul de constatare emis în privința președintei Curții Constituționale a Moldovei (CCM), Domnica Manole, a fost anulat, la sfârșitul lunii mai, curent, de Colegiul Civil al Curții de Apel Chișinău. Totodată, instanța a anulat decizia inspectorului de integritate, care a constatat încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese de către
Averea fostului șef interimar al Serviciului Protecție Internă Anticorupție (SPIA) al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Ruslan Beschier, va fi supusă verificării. Autoritatea Națională de Integritate (ANI) anunță că a inițiat controlul în urma unei sesizări. Potrivit ANI, la etapa de verificare prealabilă au fost analizate declarațiile de avere ale lui
Deputații au audiat raportul de activitate pentru anul 2021 a Autorității Naționale de Integritate (ANI). Informația a fost prezentată de președintele interimar al ANI, Lilian Chișca, pe 1 iulie. Potrivit datelor, anul trecut, instituția a primit peste 60 de mii de declarații de avere și interese personale. În aceeași perioadă,