NewsMaker

Transportatorii se plâng că au primit amenzi după protestul în fața sediului Delegației UE. Ce spune poliția

Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto (APOTA) susține că mai mulți șoferi care au participat la protestul organizat pe 22 iulie în fața Delegației UE au fost sancționați contravențional de Inspectoratul Național de Securitate Publică (INSP) pentru blocarea circulației rutiere. Transportatorii resping acuzațiile și susțin că manifestația a fost autorizată, iar ocuparea parțială a carosabilului era menționată în declarația prealabilă depusă la autorități, în conformitate cu Legea privind întrunirile.

Reprezentanții APOTA acuză INSP de acțiuni abuzive și afirmă că sancțiunile aplicate șoferilor reprezintă un mijloc de intimidare, ca urmare a pozițiilor critice exprimate în cadrul protestelor anterioare. Asociația anunță că va ajuta șoferii să conteste amenzile în instanță, va sesiza procuratura și va informa misiunile diplomatice acreditate la Chișinău. Totodată, APOTA anunță că ia în calcul organizarea unor proteste în fața sediilor MAI, INSP și IGP.

Solicitată pentru un comentariu, purtătoarea de cuvânt a INSP, Ionela Dosca-Juncă, a declarat pentru NewsMaker că „orice cetățean are dreptul să protesteze în limitele legii, fără a leza drepturile altora”.

„Blocarea intenționată a unei artere de circulație de către șoferii de microbuze, a dus la perturbarea traficului, în detrimentul celorlalți cetățeni, ceea ce reprezintă o încălcare a principiului menționat mai sus. Regulamentul circulației rutiere impune responsabilitate, iar cei care încalcă prevederile sunt pasibile de răspundere contravențională. Conducătorii auto au fost sancționați conform art. 225(1) Cod Contravențional al RM. Respectarea legii este esențială pentru a asigura un echilibrul între drepturi și responsabilități”, a declarat Ionela Dosca-Juncă pentru NM.

Amintim că transportatorii au cerut, pe 22 iulie, în fața sediului Delegației UE la Chișinău, ca metodologia de calcul a tarifelor pentru serviciile de transport să fie aprobată și publicată, Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale să renunțe și să retragă proiectul privind sistemele eGPS și e-bilet și ANTA să retragă scrisorile prin care a obligat adaptarea vehiculelor pentru transportul persoanelor cu dizabilități.

Într-un comentariu pentru NM, reprezentanții Delegației Uniunii Europene la Chișinău au precizat că instituția rămâne deschisă la dialog cu APOTA și ar putea organiza o întrevedere cu reprezentanții acesteia în curând.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Prima reacție a Comisiei Vetting după ce CC a declarat neconstituțională „legea von Hebel”: își continuă activitatea

Comisia de evaluare a procurorilor anunță că își continuă activitatea după ce Curtea Constituțională a declarat neconstituționale prevederile promovate de PAS care au permis numirea lui Herman von Hebel. Comisia precizează, totodată, că a luat act de hotărâre și de precizările președintei CC, Domnica Manole, potrivit cărora decizia produce efecte pentru viitor și nu afectează actele emise anterior.

„Comisia își continuă activitatea în exercitarea mandatului său, în conformitate cu cadrul normativ aplicabil. Comisia va examina textul integral al hotărârii după publicarea acesteia”, se arată în reacție.

Pe 15 octombrie, CC a declarat neconstituționale modificările legislative care au redus de la 61 la 51 numărul de voturi necesare pentru numirea membrilor internaționali ai comisiilor de evaluare externă.

Domnica Manole a explicat că amendamentul nu avea o legătură indispensabilă cu proiectul în care a fost inclus, fiind încălcată cerința constituțională privind votarea legilor organice în cel puțin două lecturi. Totodată, Curtea a stabilit că hotărârea nu afectează actele emise anterior în baza prevederilor contestate, inclusiv numirea lui Herman von Hebel.

Și fostul președinte al CC, Alexandru Tănase, a explicat că decizia nu duce automat la încetarea mandatului lui von Hebel și nu constituie, în sine, un motiv pentru anularea hotărârilor adoptate cu participarea sa. Juristul a criticat, însă, public modul în care au fost promovate modificările: „În mod normal, ar fi trebuit să asistăm la o demisie de onoare din partea domnului von Hebel. Nu sunt însă deloc convins că vom avea parte de un asemenea gest”.

De altfel, demisia lui von Hebel a fost cerută și de reprezentanți ai opoziției parlamentare, după pronunțarea hotărârii CC.

Amintim că modificările au fost adoptate și promulgate pe 5 martie. A doua zi, Parlamentul i-a numit pe Herman von Hebel și Bernard Lavigne în Comisia de evaluare a procurorilor cu 53 de voturi. Anterior, candidaturile lor nu întruniseră pragul necesar de 61 de voturi.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: