Aleșii locali nu vor primi indemnizații dacă ședințele Consiliului Municipal Chișinău (CMC) nu au cvorum. Acestea vor fi acordate doar pentru ședințele deliberative cu cvorum legal. Declarațiile au fost făcute pe 3 februarie de fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) din CMC, care a anunțat că a înregistrat un proiect
În Republica Moldova se colectează bani pentru generatoare, aparate de încălzire și alte surse de energie destinate poporului ucrainean. O campanie în acest sens a fost lansată pe 29 ianuarie, iar până acum au fost colectați 256.000 de lei. Informațiile au fost comunicate de Congresul Național al Ucrainenilor din Moldova.
Pe 28 ianuarie, Centrul Național Anticorupție (CNA) a anunțat desfășurarea unor percheziții la posturile vamale Leușeni și Cahul. Potrivit instituției, șapte funcționari ai posturilor vamale Leușeni–Albița și Cahul–Oancea au fost reținuți pentru 72 de ore. Aceștia sunt bănuiți că ar fi pretins până la 1000 de euro de la transportatori.
Volumul transferurilor bănești către Republica Moldova prin canale oficiale a revenit pe un trend de creștere, după doi ani de scădere, ajungând anul trecut la 1,66 miliarde de dolari. Potrivit estimărilor experților, însă, contribuția financiară reală a migranților moldoveni este aproape dublă, luând în calcul și canalele neoficiale, și ajunge
O pensionară de 73 din Chișinău a rămas fără peste jumătate de milion de lei, după ce a căzut în plasa escrocilor. Victima a fost contactată de o femeie, care i-a spus că cineva ar încerca să-i sustragă banii pe care-i păstrează în două bănci, iar pentru a preveni pretinsa
Autoritățile analizează opțiunea de a stabili un plafon la salarizarea Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF) și Agenției Naționale pentru Reglementare în Comunicații Electronice și Tehnologia Informației (ANRCETI). Declarațiile au fost făcute de deputatul PAS și președintele Comisiei economie, buget și finanțe, Radu
Ajutorul oferit de holdingul „Sheriff” cu ocazia sărbătorilor de iarnă, transferat pe conturile pensionarilor din regiunea transnistreană, a fost retras de la unii beneficiari, scrie proiectul media „МОСТ”. Potrivit sursei citate, unii beneficiari ai ajutorului unic oferit de holdingul „Sheriff” se plâng pe rețelele de socializare că cei 200 de
Țigările comercializate pe teritoriul Republicii Moldova se scumpesc și în 2026. Dacă în 2025 cel mai ieftin pachet s-a scumpit cu 3,85 lei comparativ cu anul trecut, atunci în 2026 acesta va fi mai scump cu 4,24 lei comparativ cu 2025, ajungând la 46,59 lei. Informația pentru anul viitor a
Fostul deputat socialist Adrian Albu riscă să piardă aproape 900 de mii de lei din avere. Se întâmplă după ce Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a constatat neconcordanțe între veniturile declarate și cheltuielile efectuate de acesta și familia sa în perioada 2019–2023. Potrivit constatărilor ANI, cea mai mare abatere a
Premierul Alexandru Munteanu a declarat că salariile unor poziții de funcționari publici vor fi reduse. Potrivit oficialului, salarizările acestora sunt exagerate. „Este vorba de salarizări la câteva agenții”, a precizat Munteanu, adăugând să se va reveni la acest subiect. „Am auzit și doleanțele populației cât privește salarizarea funcționarilor publici. În